ANAF a finalizat evaluarea sediilor Grivco, Intact și televizunilor Antena 1 și Antena 3, imobile care i-au aparținut omului de afaceri Dan Voiculescu, și le va scoate la vânzare la un preț de pornire de 15 milioane de euro.
Surse oficiale au declarat pentru Profit.ro că șeful ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, a optat pentru recuperarea prejudiciului din dosarul Voiculescu prin vânzarea imobilelor respective, nu prin darea în folosința altor instituții publice. Imobilele au fost confiscate de stat după condamnarea lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare.
Sursele citate au arătat că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a primit recent rapoartele de evaluare pentru mai multe imobile din valorificarea cărora va fi recuperat prejudiciul din dosarul Dan Voiculescu. Prejudiciul din dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Voiculescu a fost condamnat la închisoare pentru 10 ani pentru folosirea influenței politice la privatizarea frauduloasă a institutului și spălare de bani prin cumpărarea terenului la un preț subevaluat, este estimat la 60 de milioane de euro.
Prețul de pornire la licitație pentru aceste imobile reprezintă astfel un sfert din prejudiciul calculat de stat.
Potrivit rapoartelor consultate de Profit.ro, sediul Antenei 1 și Antenei 3, din Șoseaua București-Ploiești nr. 25-27, a fost estimat la o valoare de 3,4 milioane de euro.
Conform acelorași evaluări, imobilul din Strada Gârlei nr. 1B, lot 1 are o valoare de piață estimată la 3,5 milioane de euro, iar imobilul din Strada Gârlei nr. 1B, lot 2, a fost estimat la 8,3 milioane de euro. În aceste imobile își au sediile grupul Intact și compania Grivco.
Valoarea a fost stabilită de către evaluatori independenți angajați de ANAF prin licitație publică iar după această etapă urmează valorificarea imobilelor, tot prin licitație.
"Șeful ANAF preferă îndeplinirea legalității recuperării prejudiciilor prin vânzarea lor și nu prin punerea la dispoziția altor instituții de interes public", au declarat pentru Profit.ro surse din ANAF.
În vara anului trecut, premierul Victor Ponta, aflat în studioul Antena 3, asigura că postul va putea emite din actualul sediu cel puțin atât timp cât el va ocupa postul de prim-ministru și că televiziunea nu trebuie să se mute nicăieri, având posibilitatea să achite statului o chirie similară cu cea plătită de alte televiziuni care stau în spațiile statului.
Joi, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Kovesi, declara că, dacă Ministerul Finanțelor nu se descurcă în privința executării silite, poate să predea atribuția instituțiilor din sistemul judiciar, arătând că statul "stă pe o grămadă de hotărâri judecătorești", în care sunt sechestre, dar nu le execută.
În replică, Agenția Națională de Administrare Fiscală a transmis că valoarea prejudiciilor provenite din dosarele instrumentate de DNA cu sentințe judecătorești anul trecut este de 150 milioane euro, nu de 300 milioane euro, cum a comunicat Kovesi, sumă din care peste jumătate oricum nu poate fi recuperată.
Potrivit ANAF, jumătate din prejudiciile provenite din dosarele DNA reprezintă suma aferentă cazului ICA, "un caz extrem de complex a cărui rezolvare depinde într-o manieră consistentă și de celeritatea cu care alte instituții ale statului își îndeplinesc obligațiile", iar 53,6% din total prejudicii trimise spre executare ANAF sunt nerecuperabile.
În vara acestui an, Fiscul a vândut un apartament deținut de Dan Voiculescu pe Șoseaua Kiseleff din Capitală pentru aproximativ 400.000 de euro.
Potrivit instnței de judecată, Voiculescu a donat celor două fiice, Corina și Camelia, terenurile puse sub sechestru și ulterior confiscate, dar sub condiția de a nu le vinde sau schimba destinația pe timpul vieții acestuia.
Dosarul privatizării frauduloase a ICA a fost trimis în judecată în decembrie 2008, iar Voiculescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București, în august 2014, la 10 ani de închisoare cu executare.
După decizia instanței, Camelia Voiculescu a contestat confiscarea iar Tribunalul București a respins cererea.