Deficitul de cont curent crește cu 130% în primele 11 luni din 2015, la un miliard de euro

Deficitul de cont curent crește cu 130% în primele 11 luni din 2015, la un miliard de euro
scris 13 ian 2016

Situația contului curent continuă să se înrăutățească, arată datele BNR pe noiembrie. După o reducere a deficitului contului curent în primele nouă luni din 2015, deficitul a crescut puternic în octombrie și noiembrie, pe fondul creșterii importurilor de bunuri și a adâncirii deficitului veniturilor primare.

Importurile de bunuri au ajuns la 52,2 miliarde de euro în noiembrie, iar exporturile la 45,7 miliarde de euro. Deficitul rezultat, de 6,4 miliarde de euro, a fost mai mare cu 912 milioane de euro decât cel din primele luni din 2014.

Urmărește-ne și pe Google News

Serviciile au contrabalansat parțial creșterea importurilor de bunuri. România a exportat servicii de 14,8 miliarde de euro, cu peste 1,1 miliarde de euro mai mult decât în 2014, și a importat de 8,6 miliarde de euro. Excedent pe servicii a crescut astfel cu 823 de milioane de euro.

Transportatorii s-au mișcat mai bine decât anul trecut. Serviciile prestate în afara țării au adus 4,7 miliarde de euro, cu 708 milioane de euro mai mult decât anul trecut. Excedentul față de 2014 a crescut cu 547 de milioane de euro.

Deficitul pe turism a scăzut cu 77 de milioane de euro față de 2014. Românii au cheltuit afară 1,7 miliare de euro, în timp ce străinii au adus în România 1,4 miliarde de euro.

Situația stă prost și la capitolul venituri primare, unde sunt incluse veniturile din muncă, cele din investițiile financiare, impozitele și subvențiile, inclusiv cele de la Uniunea Europeană: deficitul a crescut cu 1,3 miliarde de euro, la 3,3 miliarde de euro.

România a încheiat 2015 cu deflație, premieră după căderea comunismului CITEȘTE ȘI România a încheiat 2015 cu deflație, premieră după căderea comunismului

Excedentul balanței de venituri secundare a crescut cu 842 de milioane de euro față de anul trecut, la 2,5 miliarde de euro. În această categorie intră transferurile private de bani în și din străinătate, inclusiv remitențele celor care lucrează afară, precum și transferurile administrației publice, inclusiv fondurile europene. În 2015, până în noiembrie, au intrat 5 miliarde de euro și au ieșit 2,5 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
deficit de cont curent
cont curent