Creștere puternică a mașinilor furate prinse la frontieră

Creștere puternică a mașinilor furate prinse la frontieră
Profit.ro
Profit.ro
scris ieri, 16:25

Poliția de Frontieră anunță, duminică după-amiază, că numărul mijloacelor de transport semnalate ca suspecte a fi furate este în creștere cu 46%, în primele 9 luni ale anului față de anul trecut. În punctele de trecere a frontierei au fost descoperite peste 250 de vehicule.

”În primele nouă luni din anul 2024, în urma misiunilor desfășurate în punctele de trecere a frontierei și în zona de competență, polițiștii de frontieră au descoperit 251 autovehicule aflate în atenția autorităților: 204 autoturisme, 15 camioane, 21 microbuze, 5 remorci, 5 motociclete și 1 autocar. Numărul mijloacelor de transport  semnalate ca suspecte a fi furate este în creștere cu 46% față de aceeași perioadă a anului anterior (172 autovehicule)”, a transmis, duminică, Poliția de Frontieră, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Sursa citată a precizat că cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea - județul Satu Mare și la Punctul de Trecere a Frontierei Borș - județul Bihor. Cazuri semnificative s-au înregistrat și la frontiera cu Bulgaria, în Punctele de Trecere a Frontierei Giurgiu și Calafat, precum și la granița cu R. Moldova, unde Punctul de Frontieră Albița - județul Vaslui are cele mai multe astfel de cazuri.

Evenimente
24 octombrie - IMM-urile, oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Principalele țări de unde provin persoanele implicate sunt Bulgaria, Croația, Germania, Grecia și Italia.

”În urma analizei, s-a constatat că principalele țări de unde proveneau autovehicule căutate de autorități sunt România, Germania, Italia, Marea Britanie, Franta, Belgia și Spania, iar cele mai multe mașini depistate sunt din categoria autoturismelor de lux și din clasa de mijloc. În toate situațiile, conform legislației, pe numele celor implicați au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Politiei de Frontieră, până la finalizarea cauzelor””, a mai transmis sursa citată.

Potrivit polițiștilor de frontieră, în majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul mașinilor respective au declarat, pe timpul verificărilor, că nu știau că autoturismele se află în atenția autorităților, ei fiind doar ”cumpărători de bună credință”.

”Totodată, parte dintre aceștia au motivat că au primit o sumă de bani pentru a transporta mașina în România și nu cunoșteau că aceasta se află în atenția autorităților. Pentru identificarea și indisponibilizarea autoturismelor reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a unităților de parchet competente, polițiștii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE, realizând un schimb operativ de date și informații, prin intermediul Punctelor și Centrelor de Contact de la frontieră”, a mai transmis sursa citată.

Printre cele mai recente cazuri se numără două autoturisme din clasa de lux, evaluate la aproximativ 360.000 euro amândouă, descoperite de polițiștii de frontieră români în Portul Constanța.

Acestea au fost depistate de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud, în incinta unui operator portuar.

Una dintre mașini, înmatriculată în Suedia, a fost descoperită în data de 10 octombrie și era condusă de un cetățean georgian în vârstă de 50 de ani. Cea de-a doua, descoperită pe 17 septembrie, era înmatriculată în Germania, iar la volanul ei se afla un cetățean ucrainean în vârstă de 26 de ani.

Autovehiculele au fost indisponibilizate la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
masini furate
frontiera
granita