Companiile care redobândesc codul de TVA, după ce le-a fost anulat de Fisc, vor putea deduce taxa pentru perioada în care au pierdut acest drept, potrivit modificărilor aduse Codului fiscal, măsura fiind aplicabilă și beneficiarilor acestora.
În prezent, companiile și persoanele cărora le este anulat de TVA nu pot deduce taxa pentru cumpărări și trebuie să o colecteze pentru livrările/prestările efectuate. Totodată, beneficiarii nu își pot deduce taxa pentru achizițiile de la acești contribuabili, iar cheltuielile înregistrate nu sunt luate în calcul la stabilirea impozitului pe profit.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Potrivit modificărilor aduse Codului fiscal prin ordonanța de urgență aprobată recent de guvern, dar nepublicată încă în Monitorul Oficial, cei care își recapătă codul de TVA:
- vor factura cu TVA către clienți toate vânzările pe care le-au realizat în perioada în care nu au avut cod de TVA, putând astfel să-și recupereze de la aceștia taxa pe care au colectat-o
- vor putea deduce TVA după reînregistrare pentru cumpărările aferente vânzărilor efectuate în perioada în care contribuabilii au codul anulat
Beneficiarii acestora vor putea deduce taxa aferentă cumpărărilor efectuate în perioada în care furnizorul a avut codul anulat.
Cheltuielile înregistrate de contribuabilii inactivi și de beneficiarii acestora vor fi luate în calcul la determinarea rezultatului fiscal privind impozitul pe profit, la reactivarea potrivit Codului de procedură fiscală, fie în perioadă fiscală din anul în curs, fie prin rectificarea declarației de impozit pe profit a anului fiscal precedent.
Companiile care nu își pot deduce TVA de 20% și cheltuielile efectuate ajung într-o situație financiară dificilă, riscând chiar insolvența. Implicit, partenerii de business ai celor care nu au cod de TVA valid sunt, al rândul lor afectați. În unele cazuri, anularea codurilor de TVA poate fi consecința unor erori de procedură sau comunicare între Fisc și contribuabili.
Guvernul a aprobat ordonanța de urgență care modifică legea Codului fiscal, dar aceasta nu a apărut încă în Monitorul Oficial.