Bursa de Valori București (BVB) a pierdut peste 1,33 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 49,7 milioane de lei în comparație cu săptămâna anterioară.
Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, în săptămâna 13 - 17 ianuarie, capitalizarea bursieră s-a diminuat la 355,80 miliarde de lei, în condițiile în care au fost cinci ședințe de tranzacționare, față de 357,13 miliarde de lei în săptămâna 6 - 10 ianuarie, când au fost doar trei ședințe de tranzacționare.
Tranzacțiile cu acțiuni au generat un rulaj de 160,68 milioane de lei, în creștere de la 110,98 milioane de lei săptămâna anterioară, informează AGERPRES.
Cea mai bună zi de tranzacționare la BVB a fost luni, 13 ianuarie, când s-a înregistrat un rulaj de 52,97 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, miercuri, 15 ianuarie, cu o valoare a tranzacțiilor de numai 14,51 milioane de lei.
Indicele principal al Bursei de Valori București - BET - a închis săptămâna la 16.927,96 puncte, în scădere cu 0,73% față de săptămâna precedentă.
Acțiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacții de 33,82 milioane de lei, prețul acțiunilor fiind în scădere cu 1,45%.
În topul tranzacțiilor se mai află acțiunile Longshield Investment Group cu tranzacții de 31,96 milioane de lei (-1,01%), și ale OMV Petrom, cu 23,41 milioane de lei (-0,21%).
Cele mai importante creșteri ale cotațiilor au fost înregistrate de acțiunile Romcab (+97,48%), Sinteza (+86,11%) și ale Electroaparataj (+12,71%).
La polul opus, au fost consemnate scăderi ale cotațiilor acțiunilor la societatea Mecanică Fină, care au consemnat un declin de 10,71%, urmate de cele ale Societății de Construcții Napoca (-10,34%) și ale Condmag (-10%).