Parlamentul Greciei a aprobat o lege care majorează o taxă zilnică care se percepe pentru închirierile pe termen scurt și cazarea la hotel și de asemenea introduce o taxă pentru vizitatorii de pe navele de croazieră, în ideea de a acoperi impactul dezastrelor naturale asupra economiei sale, transmite Reuters.
Din cauza schimbărilor climatice, Grecia se confruntă cu un număr din ce în ce mai mare de evenimente climatice extreme, precum inundații, secete și incendii de pădure, care pun presiuni asupra finanțelor publice. Turismul este principalul motor al economiei Greciei, țară care a ieșit dintr-o criză severă a datoriilor în 2018, arată Agerpres.
Proiectul de act normativ aprobat prevede că, începând din 2025, taxa zilnică care se percepe pentru închirierile pe termen scurt în perioada aprilie-octombrie, principalul sezon turistic al Greciei, va crește până la opt euro, de la 1,5 euro în prezent.
În lunile de iarnă, taxa va fi majorată până la doi euro, de la 0,5 euro în prezent.
"Intenționăm să colectăm 400 milioane de euro anual, aproape dublu față de cât am colectat anul trecut", a declarat un oficial de rang înalt din Ministerul de Finanțe al Greciei.
De asemenea, actul normativ majorează taxa zilnică pentru cazarea la hotel, până la 15 euro în lunile de vară, în funcție de câte stele are hotelul. În plus, se introduce o taxă de 20 de euro pentru sosirile cu navele de croazieră în insulele populare Santorini și Mykonos, precum și o taxă de cinci euro pentru alte destinații.
În 2023, Guvernul de la Atena a propus o rectificare bugetară de 500 milioane de euro pentru a despăgubi gospodăriile și companiile, și a reface pagubele provocate de furtuna Daniel asupra infrastructurii rutiere și feroviare.