Ministrul de interne ungar Sandor Pinter, a cărui țară deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, și-a exprimat joi convingerea că omologii săi din celelalte state membre UE vor da joi un vot favorabil aderării României și a Bulgariei la spațiul Schengen și cu frontierele terestre, cele două țări fiind pregătite tehnic, așa cum au constatat toate evaluările efectuate de experții europeni.
''În 2011, când Ungaria a deținut prima dată președinția UE, am prezentat această chestiune și eram deja absolut convinși că ambele state membre sunt pregătite să adere la spațiul Schengen. Potrivit speranțelor noastre de astăzi, toți ceilalți miniștri de interne vor accepta, vor adopta asta și vom avea un vot pozitiv, un rezultat pozitiv în această chestiune. În 2010, SCHEVAL (grupul de evaluare Schengen) a verificat cele două țări pentru a vedea dacă sunt pregătite să devină parte a spațiului Schengen. Experții au ajuns la concluzia că ambele țări erau pregătite tehnic și de aceea ele puteau adera la Schengen. Și cred că, dacă un stat membru este pregătit tehnic să se alăture spațiului Schengen, el a făcut un efort imens pentru a face asta. Ele (România și Bulgaria, n.red.) au introdus amendamente legislative și merită să devină parte a spațiului Schengen'', a declarat Sandor Pinter la sosirea la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI).
Austria a anunțat luni seară că nu se va mai folosi de dreptul său de veto pentru a bloca aderarea cu drepturi depline a României și Bulgariei la spațiul Schengen, prin vocea ministrului său de interne Gerhard Karner, scrie Agerpres.
Singurul lucru asupra căruia planează o doză de incertitudine este prevederea privind menținerea controalelor la frontierelor terestre dintre Ungaria și România și dintre România și Bulgaria pentru o perioadă de cel puțin șase luni, prin aplicarea Art. 25a (4) și (5) din Codul Frontierelor Schengen, pentru a atenua potențiala schimbare a tiparelor migratorii ce ar putea surveni ca o consecință imediată a eliminării controalelor la frontierele terestre și pentru a preveni orice amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne, cum se menționează în Declarația comună a României, Bulgariei, Austriei și Ungariei dată publicității la Budapesta, pe 22 noiembrie.