Administrația președintelui american Joe Biden a luat măsuri în direcția anulării unor datorii de circa 4,7 miliarde de dolari ale Ucrainei, înaintea plecării de la Casa Albă, transmite Reuters, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Matthew Miller.
Congresul SUA a votat în aprilie acordarea unui împrumut de puțin peste 9,4 miliarde de dolari ca sprijin economic și bugetar pentru guvernul ucrainean, pentru jumătate din această sumă existând opțiunea ca președintele Biden să decidă anularea rambursării, după 15 noiembrie.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi”, a declarat miercuri Miller în cadrul unei conferințe de presă, menționând că acest lucru s-a întâmplat zilele trecute, scrie Agerpres.
Congresul ar putea încă să blocheze anularea, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Președintele Biden a dispus accelerarea pe cât posibil a ajutorului pentru Ucraina înainte de plecarea sa oficială de la Casa Albă, pe 20 ianuarie, pe fondul temerilor că președintele ales al SUA, Donald Trump, ar putea limita acest sprijin.