Vinul zilei: un Zinfandel cu mix eclectic de arome, de la cireșe amărui, mure, coacăze roșii, caramel, fum, vanilie, rom, coajă de portocală și scorțișoară. Un vin arogant și înțepat ca un cowboy

Vinul zilei: un Zinfandel cu mix eclectic de arome, de la cireșe amărui, mure, coacăze roșii, caramel, fum, vanilie, rom, coajă de portocală și scorțișoară. Un vin arogant și înțepat ca un cowboy
scris astăzi, 09:05

Recomandarea noastră de astăzi, The Federalist Bourbon Barrel-Aged Zinfandel 2021, este un vin roșu savuros care păstrează tradiția americană a maturării în butoaie de bourbon arse.

Podgoriile The Federalist se află pe coasta de nord a Californiei, o regiune faimoasă cu o îndelungată tradiție viticolă în Statele Unite. Vinurile The Federalist se remarcă prin forță, îndrăzneală și originalitate, reprezentând un manifest împotriva vinificației convenționale și păstrând în fiecare sticlă spiritul rebel al poporului american.

The Federalist Bourbon Barrel-Aged Zinfandel 2021 impresionează prin note olfactive de fum, vanilie, mirodenii, cireșe negre și cola, completate de arome bogate de fructe și condimente. Cu un final catifelat și persistent, vinul este ideal servit la 15-18°C, alături de preparate consistente pe bază de miel, vită sau pasăre.

Valentin Ceafalău: Un vin făcut să contrarieze, să stârnească discuții! Pare o definiție a spiritului american: arogant și înțepat ca un cowboy, "colorat" ca un carnaval, suculent, lejer și ușor de înțeles ca o comedie de duminică dimineață. Este direct și livrează nemijlocit un mix eclectic de arome, de la cele de cireșe amărui, mure și coacăze roșii, până la senzații apăsate de caramel, fum, vanilie, rom, coajă de portocală și scorțișoară. Te-ai aștepta ca forța cu care demarează aromatic să se regăsească și la nivel gustativ, însă, surpriză!, este catifelat și șlefuit, cu o aciditate suculentă de fructe roșii, surprinzător de ușor de băut, cărnos și susținut. Se încordează pe final, unde alcoolul se dimensionează și capătă valențe de amplificator al notelor de fructe negre și roșii, lăsând în urma sa un postgust lung și plăcut.

Vinul poate fi cumpărat de aici.

Pe Unvinpezi.ro găsiți zilnic un vin excepțional, evaluat de experți, la cel mai mic preț din online-ul românesc, în stoc limitat. Este platforma online de vinuri cu cele mai multe recenzii din România și singura care vinde în exclusivitate vinuri alese de o echipă de 15 experți, unii dintre ei câștigători la Campionatul Mondial de Degustare în orb, ediția 2023. În plus, aveți opțiunea de a deveni membri premium și astfel să beneficiați de o mulțime de avantaje.

Urmărește-ne și pe Google News
viewscnt
Afla mai multe despre
unvinpezi.ro
vin