Recomandarea noastră de astăzi, Emotions Minérales Bourgogne Chardonnay 2022 de la crama La Chablisienne, este o expresie elegantă și autentică a Burgundiei.
Fondată în 1924, în inima regiunii Chablis din Burgundia, La Chablisienne a apărut ca o cooperativă destinată sprijinirii viticultorilor locali în fața provocărilor economice ale vremii. Curând, această cooperativă a devenit un simbol al excelenței în vinificație. La Chablisienne controlează întreg procesul de vinificație, promovând colaborarea strânsă între viticultori și tehnicieni pentru a crea vinuri care reflectă fidel terroir-ul unic al regiunii.
Emotions Minérales Bourgogne Chardonnay 2022 dezvăluie o frumoasă culoare galben pal cu reflexii verzui, seducând prin finețea și prospețimea sa.
Olfactiv scoate în evidență arome delicate de fructe cu pulpă albă, precum merele și perele, îmbogățite de note subtile de flori albe. Pe palat, vinul impresionează prin bogăția și echilibrul său, cu o prospețime vibrantă și o finalitate fructată.
Se recomandă servirea ușor răcită, la o temperatură de 9˚-10˚C. Este un partener ideal pentru aperitive, fructe de mare, pește sau preparate ușoare care îi complimentează prospețimea.
Valentin Ceafalău: "Un Chardonnay convingător, cu un foarte bun raport preț-calitate și cu o 'elocvență' aromatică interesantă, deoarece își echilibrează senzațiile intense de citrice coapte, de mere și pere verzi și de coajă de portocală, cu tonuri delicate de flori albe și impresii accentuate mineral-sărate. Gustul este crocant, suculent și verde, cu o aciditate percutantă, de caise verzi și lime și cu aceeași tensiune minerală, caracteristică vinurilor din zonă. Postgustul proaspăt, susținut și fructat este dimensionat de o tentă migdalat-tonică, așezată pe fundalul citric."
Vinul poate fi cumpărat de aici.
Pe Unvinpezi.ro găsiți zilnic un vin excepțional, evaluat de experți, la cel mai mic preț din online-ul românesc, în stoc limitat. Este platforma online de vinuri cu cele mai multe recenzii din România și singura care vinde în exclusivitate vinuri alese de o echipă de 15 experți, unii dintre ei câștigători la Campionatul Mondial de Degustare în orb, ediția 2023. În plus, aveți opțiunea de a deveni membri premium și astfel să beneficiați de o mulțime de avantaje.