Techtex, prima fabrică de textile medicale cu capital 100% românesc, care a început producția în martie 2020 în comuna maramureșeană Cicârlău, în plină pandemie COVID, ca soluție la importurile de măști și alte echipamente de protecție, a intrat sub protecția concordatului preventiv, în încercarea de a evita insolvența.
Inițial, cererea companiei de a intra în concordat preventiv a fost respinsă de instanță, find însă acceptată la apel, relevă datele analizate de Profit.ro.
Detalii despre concordatul preventiv au fost prezentate de Profit.ro AICI.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În februarie 2021, compania românească Techtex, parte a grupului Taparo, anunța că este în discuții avansate pentru parteneriate în Statele Unite ale Americii.
La acel moment, compania exporta 75% din producție în Germania, Franța, Israel, Austria, Marea Britanie, deschizând birouri la București și la Budapesta.
CITEȘTE ȘI FOTO Taco Bell se extinde în România. Cât câștigă un bucătar sau casierCompania producea lunar 45 de milioane de măști chirurgicale și 10 milioane de măști FFP2. Până la sfârșitul lunii martie 2021 va crește capacitatea de producție a măștilor de protecție FFP2 cu încă 15 milioane de bucăți/lună.
Anul trecut, afacerile firmei au scăzut cu o treime, Techtex închizând anul cu o cifră de afaceri de 87,23 milioane de lei (în scădere cu 33,08%) și un profit net de 3,7 milioane lei (în creștere cu 17,94%), indicatori financiari realizați cu 169 de angajați (cu 114 mai puțini decât în anul precedent), dar și cu datorii de 138,47 milioane de lei, mai mari cu 27,34 milioane de lei decât în anul 2022.
CITEȘTE ȘI FOTO Aurora Multimarket, lider în Ucraina și unul dintre cei mai mari discounteri din Europa Centrală și de Est, s-a extins puternic în România cu reduceri agresiveProducătorul de echipamente medicale de protecție din Maramureș este pe locul 41 în topul județean după cifra de afaceri și numărul de angajați.
Techtex SRL este deținută de Mihai Filip (37 de ani, care deține 82% din părțile sociale ale firmei - fiul antreprenorului lăpușean Ioan Filip, care controlează și producătorul de mobilă Taparo din Târgu Lăpuș și care este și administrator al Techtex), Bogdan Mircea Man (36 de ani, care deține 15% din părțile sociale - este fiul fostului președinte al CJ Maramureș, fost deputat și actual vicepreședinte ANRE, Mircea Man) și Corneliu Dan Pascariu (74 de ani, care deține 3% din părțile sociale - are o expertiză de 50 de ani în domeniul financiar, fondator al Asociației Române a Băncilor, Institutului Bancar Român, fost președinte al consiliilor de administrație în 12 companii de stat și private).
CITEȘTE ȘI FOTO Jumbo intră în premieră într-un nou oraș din România, pe o fostă platformă industrială„Fabrica de măști” de la Cicârlău, construită cu o suprafață de 19.000 mp în urma unei investiții de circa 25 de milioane de euro (din care 20 milioane de euro au fost obținuți în anul 2020 printr-un credit EximBank garantat de statul român și care trebuie rambursat în 7 ani), este prima companie românească care a produs echipamente medicale de protecție și singurul producător de material nețesut din România, având astăzi o capacitate anuală de producție de 600 de milioane de măști FFP2 și chirurgicale și 57 de milioane de halate, combinezoane, capeline, scutece și lenjerii de pat de unică folosință, arată 2mnews.ro.
Recent, producătorul de mobilă Taparo SA din Târgu Lăpuș, unul dintre cei mai mari din regiunea Maramureș, a început demersuri pentru a se pune la adăpost de creditori, relevă date analizate de Profit.ro. Compania controlată de antreprenorul Ioan Filip a solicitat recent deschiderea procedurii concordatului preventiv, instanța nepronunțându-se încă asupra cererii.
Concordatul preventiv reprezintă, potrivit legislației în vigoare, o procedură judiciară de prevenire a insolvenței, a cărei deschidere suspendă executările silite, iar debitorul își redresează activitatea și își achită total sau parțial creanțele în baza unui plan de restructurare votat de creditorii ale căror creanțe sunt afectate, omologat de judecătorul-sindic.