Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), conduși de Cristian Popescu-Piedone, au declanșat contrale la firme din sectoarele 1, 5 și 6 din Capitală.
Acțiunea a fost lansată în urma unor reclamații.
Printre neregulile găsite au fost mizerie și gândaci.
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

De asemenea, unitățile respective nu aveau toate documentele necesare funcționării și a fost dispusă sistarea activității.
Astfel, echipele de control au verificat Rofa Group Invest SRL cu punct de lucru în strada Dezrobirii din sectorul 6, în urma unei reclamații.

Comisarii ANPC au descoperit, printre altele, echipamente neigienizate corespunzător, cuptor cu depuneri de arsuri și neigienizat, gândaci, fire electrice nemascate corespunzător, lipsa unui acord de funcționare valabil pentru anul în curs, scrie News.ro.
Operatorul economic a fost amendat cu 30.000 de lei, unitatea fiind închisă până la remedierea deficiențelor.
Comisarii ANPC au mai verificat și AF Company SRL, cu punct de lucru în Aleea Primo Nebiolo, nr.1 – firmă care prestează servicii de catering, tot în urma unei reclamații. Echipele de control au descoperit că lipsea autorizația ISU, în blocul alimentar erau agregate frigorifice cu depuneri masive de gheață, grătare ruginite și chedere rupte, produse fără elemente de identificare și expirate.
La această unitate au fost date trei amenzi de 20.000 de lei și a fost închisă firma de catering până la remedierea deficiențelor.

Un alt control a fost făcut și la Pacific Sport SRL, loc de joaca pentru copii, pe Calea 13 septembrie, Centrul Comercial Prosper, în Sectorul 5, în urma unei reclamații.
”Deasupra unui ansamblu de joacă picură apa dintr-o conductă, existând locuri cu acumulare de apă pe podea. La extinderea controlului, s-au identificat cuburi din burete neigienizați, tobogan rupt, lipit cu scoci, bare metalice cu protecția din burete ruptă, spații de depozitare încalțăminte cu canturile rupte”, au precizat reprezentanții ANPC.
UPDATE Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au verificat, luni, 57 de operatori economici din București, iar 11 unități au fost închise temporar din cauza neregulilor constatate. De asemenea, echipele de control au dat amenzi de peste 400.000 de lei.
Reprezentanții ANPC au anunțat că, luni, comisarii din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Sectoarele 1-6 au desfășurat mai multe controale tematice și operative, dar și în baza reclamațiilor înregistrate.
Astfel, au fost controlați 57 de operatori economici, fiind verificate 14 reclamații. Au fost date amenzi de 414.000 de lei.
De asemenea, 11 unități au fost închise temporar. Este vorba despre: AF Company SRL – Sector 1, Beyaz Restaurant SRL – Sector 2, GO Market Alisim SRL –La Copac Terasa – Sector 2, Lacivert SRL - Ada Restaurant – Sector 2, Sterka Sur SRL – Oriental Market – Sector 2, Olly Beauty Salon SRL Lunch Time Autoservire - Sector 3, RO&PO Family SRL – Sector 3, Pacific Sport SRL (Loc de joaca din incinta Centrului comercial Prosper) - Sector 5, ROFA Group Invest SRL – Sector 6, Profi Rom food SRL – Sector 6, Waste Management Solutions SRL – Sector 6.

Unitarea a fost închisă temporar până la remedierea deficiențelor și amendată cu 10.000 de lei.