Auchan Retail România este recunoscut la nivel internațional pentru angajamentul său în sustenabilitate, fiind primul și singurul retailer din Europa de Sud-Est inclus în „50 SDG Leaders”, o colecție de interviuri documentare publicată pe CNBC.com, platforma online a unuia dintre principalele canale americane de televiziune. Această campanie, inițiată de Organizația Națiunilor Unite (ONU), evidențiază companiile care contribuie semnificativ la atingerea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale ONU, promovând o economie mai echitabilă și un viitor sustenabil.
Cu o rețea de peste 450 de magazine, peste 7.000 de angajați și inițiative ample de reducere a risipei alimentare, economie circulară, investiții semnificative în energie regenerabilă și soluții de accesibilitate pentru persoanele cu nevoi speciale, Auchan România demonstrează că sustenabilitatea poate merge mână în mână cu responsabilitatea socială și dezvoltarea economică, oferind totodată clienților o experiență de cumpărături accesibilă și responsabilă.
Întreaga strategie de sustenabilitate a Auchan este construită astfel încât să răspundă mai multor Obiective de Dezvoltare Durabilă, printre care: Obiectivul 1 – Fără sărăcie, Obiectivul 2 – Zero foamete, Obiectivul 7 – Energie accesibilă și curată, Obiectivul 10 – Reducerea inegalităților, Obiectivul 12 – Consum și producție responsabile, Obiectivul 13 – Acțiune pentru climă.
25 martie - Eveniment Profit.ro IMM - Micii antreprenori, prinși în mijlocul tensiunilor economice și sociale
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Seria de interviuri documentare „50 SDG Leaders” își propune să marcheze progresul și activitatea unui număr restrâns de companii care au reușit să susțină principiile esențiale stabilite în cadrul celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale ONU. Totodată, prin această inițiativă, se dorește atragerea atenției asupra necesității urgente de a acționa sustenabil. Astfel, proiectul „50 SDG Leaders” a fost conceput pentru a evidenția acțiunile sectorului privat în conturarea schimbării.
Lider în lupta împotriva risipei alimentare
Una dintre inovațiile pentru care Auchan a fost inclus în seria „50 SDG Leaders” este lupta împotriva risipei alimentare, printre inițiativele emblematice demarate de Auchan România fiind proiectul Zero Risipă, un sistem inteligent bazat pe AI, care combate risipa alimentară și optimizează la nivel operațional activitatea echipelor, în timp ce oferă clienților produse cu prețuri accesibile ale produselor aflate în apropierea termenului de valabilitate.
Implementată în România pentru prima data și apoi adoptată la nivel global în toate țările în care Auchan este prezent, această soluție a salvat pe plan local peste 22 de milioane de produse în ultimii patru ani și jumătate, a prevenit peste 2.500 de tone de emisii de CO₂ și a contribuit direct la protejarea puterii de cumpărare a consumatorilor, consolidând poziția Auchan ca lider în lupta împotriva risipei alimentare, alături de clienții săi.
Pionier în economia circulară
Auchan România a continuat să redefinească sustenabilitatea în retail, iar cu mult înaintea implementării Sistemului Național de Garanție-Returnare, retailerul a investit milioane de euro în introducerea automatelor de colectare, oferind clienților o soluție inovatoare și accesibilă pentru reciclare. Această inițiativă a transformat ambalajele segmentului de băuturi al magazinului într-un sistem de economie circulară, generând un impact semnificativ: în doar 7 luni, Auchan a colectat peste 32 de milioane de ambalaje. Pentru a stimula și mai mult reciclarea, clienții au beneficiat înainte de SGR de beneficii atractive, susținute împreună cu partenerii Auchan.
De asemenea, retailerul a creat recent și aplicația Packtool, o soluție inovatoare dedicată măsurării și îmbunătățirii ambalajelor, cu un accent deosebit pe reducerea consumului de plastic. Grație acestei tehnologii, compania a reușit să elimine anual 5,3 tone de plastic din sticlele de apă marcă proprie. Aplicată la nivel global, Packtool este soluția ce va contribui semnificativ la reducerea plasticului utilizat în ambalaje în perioada următoare, susținând eforturile Auchan de a promova sustenabilitatea în întreaga rețea.
Inovator în acțiuni climatice și energie verde
Cu un angajament ferm în ceea ce privește reducerea efectelor schimbărilor climatice, în cadrul Planului Climat 2030, Auchan România și-a propus să reducă emisiile operaționale din Scopurile 1 și 2 cu 46% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2019. Acest lucru a determinat compania să își concentreze eforturile pe un plan de sobrietate privind optimizarea consumului de energie și modernizarea sistemelor de refrigerare pentru a utiliza agenți frigorifici ecologici, reducând semnificativ utilizarea acestora. În ultimii doi ani, Auchan România a înlocuit peste 1 kilometru de linii frigorifice în magazine, a făcut trecerea la iluminat LED și a instalat sisteme HVAC eficiente din punct de vedere energetic, investind peste 11 milioane de euro în aceste inițiative.
În plus, Auchan România își propune o reducere a consumului de energie al magazinelor cu 40% față de 2019 și să folosească 100% energie regenerabilă până în 2030. Pentru a sprijini acest obiectiv, retailerul a instalat mai mult de 18.000 de panouri fotovoltaice în 16 dintre hipermarketurile sale, având o capacitate de producție de 9,1 MW, acoperind 20% din consumul total al acestor unități și evitând emisii de CO₂ de peste 5.800 de tone anual. În 2023, Auchan a lansat și Auchan Renewable Energy, prima companie din România și din grupul Auchan dedicată distribuirii energiei, marcând astfel un pas semnificativ în direcția îndeplinirii obiectivelor climatice.
Inițiator de servicii incluzive
O altă inovație care a dus la recunoașterea companiei printre liderii în sustenabilitate a constat în capacitatea Auchan de a transforma experiența de cumpărături pentru toți clienții, adaptându-și magazinele pentru a asigura accesibilitatea completă. Cu spații generoase, semnalizare clară și soluții dedicate persoanelor cu dizabilități, retailerul a creat un mediu prietenos și incluziv. Un proiect de referință pentru Auchan a fost dotarea magazinelor sale cu servicii specializate și personal instruit pentru asistență personalizată pentru persoanele cu dizabilități.
Sustenabilitate prin produse locale
În ceea ce privește sortimentația, Auchan oferă o gamă diversificată de produse sustenabile, incluzând diverse articole eco-friendly, bio, locale și cu ambalaje reciclabile sau biodegradabile în cazul anumitor ambalaje de la gastro. De asemenea, majoritatea produselor non-alimentare marcă proprie sunt ambalate în materiale sau cu etichete certificate FSC, subliniind angajamentul companiei față de transformarea produselor .
Nu în ultimul rând, produsele locale reprezintă un pilon esențial al strategiei alimentare Auchan, cu peste 90% din gama de produse alimentare provenind de la companii românești, iar 85% dintre furnizori fiind locali. Mai mult, prin programul de Filiere Auchan, retailerul susține fermierii români, sprijinind economia românească și integrand principii de sustenabilitate în concepția produselor de filieră. o agricultură sustenabilă și o nutriție responsabilă.
Promotor al prețurilor accesibile și discounturilor responsabile
Cu un angajament ferm, Auchan sprijină puterea de cumpărare a clienților săi prin prețuri mici zi de zi, reduceri exclusive în cadrul programului de fidelitate MyCLUB Auchan și promoții strategice pentru produsele esențiale. În plus, retailerul susține grupurile vulnerabile cu discounturi dedicate, prin campanii speciale și parteneriate cu organizații locale, garantând accesul tuturor clienților la produsele de bază, astfel asigurându-se că contribuie semnificativ la obiectivele de dezvoltare durabilă 1 și 2 - Fără sărăcie și Zero foamete.
Despre Auchan România
Auchan România are în portofoliu peste 450 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 7 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 9 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, 17 magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2023 de peste 1,6 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerț omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse și un concept de discount responsabil, cu toate prețurile mici, în fiecare zi.