Recoltarea ceții este indicată acum ca o soluție pentru a reduce deficitul de apă în cel mai uscat loc din lume, conform DPA.
În deșertul Atacama din Chile, unde precipitațiile anuale sunt mai mici de un milimetru pe an, sursa principală de apă este reprezentantă de spațiile subterane pline cu apă, care s-au reîncărcat ultima dată în urmă cu 17.000 până la 10.000 de ani, arată Agerpres.

Așa-numita recoltare a ceții, care presupune colectarea și păstrarea apei provenită din ceață, este o modalitate fezabilă de a furniza apa atât de necesară, au declarat oamenii de știință într-un studiu publicat în Frontiers in Environmental Science.
În decursul unei cercetări desfășurată pe teren timp de un an, oamenii de știință au descoperit că este posibil să se colecteze până la cinci litri de apă pe metru pătrat în fiecare zi.

Coautoarea studiului, Virginia Carter Gamberini de la Universidad Mayor din Chile, a declarat că acest studiu a demonstrat faptul că este posibil ca utilizarea apei provenită din ceață să fie extinsă ''de la o soluție rurală, la scară destul de redusă, până la o resursă de apă practică pentru orașe''.
Descoperirea demonstrează că ceața poate servi drept resursă ''complementară pentru aprovizionarea cu apă'' în regiunile aride unde ''schimbările climatice exacerbează penuria de apă'', a declarat cercetătoarea.
''Colectarea și utilizarea apei, în special din surse neconvenționale, precum apa din ceață, reprezintă o oportunitate esențială pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor'', a adăugat coautoarea studiului.

Colectoarele de ceață constau, în general, dintr-o plasă suspendată între doi stâlpi. Picăturile de apă se adună pe plasă și cad într-un jgheab conectat la rezervoare de stocare a apei.
Apa colectată ar putea fi folosită pentru băut, irigare și agricultură. Cu toate acestea, cercetătorii au declarat ar fi în continuare necesare sisteme de stocare de mari dimensiuni, o infrastructură alcătuită din conducte și căi de distribuție.