Guvernul vrea să suplimenteze numărul de locuințe din fondul ANL destinate medicilor. Modificare și la chiriile locuințelor ANL

Guvernul vrea să suplimenteze numărul de locuințe din fondul ANL destinate medicilor. Modificare și la chiriile locuințelor ANL
scris astăzi, 07:30

Guvernul vrea ca până la 20% din numărul de locuințe nou-construite de ANL pentru tineri și destinate închirierii să fie alocate specialiștilor din domeniul sănătății, inclusiv să redistribuie în același scop unele locuințe disponibile din fondul construit, conform unui act analizat de Profit.ro.

În urmă cu un an, Profit.ro a relatat că Locuințele Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialiști din învățământ sau sănătate nu vor mai pute fi vândute, conform unui ordonanțe de urgență adoptate între timp de Guvern. Totodată, au fost stabilite tarife minime de închiriere a locuințelor ANL, autoritățile locale urmând fi penalizate dacă nu transferă la timp chiriile la buget.

Urmărește-ne și pe Google News
Ciolacu: Părerea mea e că România nu va intra în recesiune dacă nu se întâmplă ceva peste voința noastră CITEȘTE ȘI Ciolacu: Părerea mea e că România nu va intra în recesiune dacă nu se întâmplă ceva peste voința noastră

Acum, în sprijinul noii măsuri, Executivul arată că primăria municipiului Focșani a solicitat ANL, chiar la începutul acestui an, sprijin pentru asigurarea unor locuințe pentru specialiști din sănătate, solicitate, cu precădere, de reprezentanții Spitalului Județean de Urgență „Sf Pantelimon”. Astfel, pentru a putea soluționa deficitul de specialiști la nivel local, autoritatea publică locală solicită ca, din fondul locativ existent, să repartizeze locuințele pentru tineri vacante către specialiștii din domeniul sănătății.

Ca urmare, Guvernul vrea asigurarea unui fond de locuințe pentru specialiștii din domeniul sănătății, altele decât cele realizate exclusiv pentru această categorie profesională, pentru a putea soluționa deficitul de specialiști la nivel local. Fondul de locuințe astfel constituit se exploatează doar în regim de închiriere, locuințele neputând fi vândute.

Potrivit modificărilor pregătite, în situația în care există solicitări din partea specialiștilor din domeniul sănătății, fondul de locuințe destinate închirierii în mod exclusiv acestora se va constitui și prin:

a) redistribuirea unor locuințe disponibile din fondul construit prin Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii;

b) distribuirea cu această destinație a cel mult 20% din numărul de locuințe nou-construite prin Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, la data finalizării și punerii în funcțiune a acestora.

DOCUMENTE OFICIALE Cantități mari de deșeuri încă trec granițele României sub forma bunurilor ”second-hand”. Pot chiar crește odată cu intrarea în Schengen CITEȘTE ȘI DOCUMENTE OFICIALE Cantități mari de deșeuri încă trec granițele României sub forma bunurilor ”second-hand”. Pot chiar crește odată cu intrarea în Schengen

Guvernul va modifica și nivelul maxim al chiriei aferente locuințelor destinate închirierii, în funcție de pragul maxim al veniturilor pe membru de familie, având în vedere că nu a mai fost corelat cu noul salariu minim brut pe țară garantat în plată, plafonul maxim actual de 5.000 lei al veniturilor fiind stabilit în 2017.

În prezent, nivelul maxim al chiriei este stabilit la 30% din venitul mediu net lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul net pe membru de familie este mai mare decât 100% salariul net rezultat din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, dar nu mai mult de 5.000 lei.

În noua formulă, acest nivel va fi de ”30% din venitul mediu net lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul net pe membru de familie este mai mare decât 100% salariul net rezultat din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, în condițiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, calculate conform legii, și care nu depășește cu 200% salariul net rezultat din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, calculat conform legii”.

viewscnt
Afla mai multe despre
medici
locuințe
anl; 20%