FOTO Ionuț Negoiță va lansa cel mai mare ansamblu rezidențial din București

Real Estate&Construcții   
FOTO Ionuț Negoiță va lansa cel mai mare ansamblu rezidențial din București

Ionuț Negoiță, fostul proprietar al echipei de fotbal Dinamo, continuă cu procedurile de începere a primei etape de dezvoltare a celui mai amplu proiect rezidențial pe care l-a gestionat până acum.

Acesta poate ajunge la peste 7.000 de apartamente, în locul fostei platforme industriale Chimopar, din estul Bucureștiului, potrivit informațiilor obținute și prezentate recent de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Sfaturile unui expert - Ce dă valoare unui apartament și cum o măsurați CITEȘTE ȘI Sfaturile unui expert - Ce dă valoare unui apartament și cum o măsurați
Evenimente

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Producătorul și distribuitorul de produse chimice și de curățare Chimopar, urmașă a Fabricii de Pulbere a Armatei, a fost înființată în 1896 prin decret regal.

A intrat însă în faliment în 2014, cu datorii de 16,5 milioane de euro.

VIDEO&FOTO Șucu lansează Centrul Rapid – Mobexpert, inclusiv cu hotel. Investiție de 6 milioane euro CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Șucu lansează Centrul Rapid – Mobexpert, inclusiv cu hotel. Investiție de 6 milioane euro

La acel moment, compania îl avea ca acționar majoritar indirect pe omul de afaceri libanez Jaffal Imad.

Partea de producție a fost preluată de Chimopar Trading, cu acționariat libanez, care își desfășoară activitatea, în continuare, pe o mică parte a vechii platforme.

FOTO CONFIRMARE Omer Susli cumpără clădirea de birouri Muntenia Business Center de la SIF Muntenia CITEȘTE ȘI FOTO CONFIRMARE Omer Susli cumpără clădirea de birouri Muntenia Business Center de la SIF Muntenia

În ultimii patru ani, în cadrul procedurii de faliment, o companie a familie Negoiță a cumpărat la licitație terenuri cu o suprafață cumulată de peste 25 de hectare, parte a fostei platforme chimice. Familia Negoiță a plătit în 5 tranșe 28,1 milioane de euro și a definitivat achiziția platformei în vara anului 2024

Cum a anunțat Profit.ro, investitorul imobiliar a primit deja două autorizații de construire pentru primele 4 blocuri ce vor fi construite într-o primă etapă pe circa 15.000 de metri pătrați din terenul cumpărat.

Totuși, dezvoltatorul a cerut recent reautorizarea, pentru a aduce unele modificări proiectului propus inițial.

În această fază, planul este dezvoltarea a 4 blocuri cu câte 3 subsoluri dedicate parcărilor subterane, parter și 11 etaje supraterane, care pot cuprinde peste 700 de apartamente, al căror cost de dezvoltare poate fi estimat la circa 50 de milioane de euro, potrivit calculelor Profit.ro.

Pe întreaga platformă Chimopar s-ar putea construi peste 7.000 de apartamente cu un cost actual de dezvoltare ce depășește 450 de milioane de euro.

Cu această anvergură, proiectul poate deveni cel mai mare ansamblu rezidențial dezvoltat până acum în București.

EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, cumpără teren de la fostul președinte al CJ Timiș lângă Dedeman Lugoj CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, cumpără teren de la fostul președinte al CJ Timiș lângă Dedeman Lugoj

În prezent, ansamblul rezidențial Exigent Plaza Residence, care are circa 7.200 de apartamente în componență, este cel mai mare proiect rezidențial finalizat până acum în București, între mall-urile Plaza România și AFI Cotroceni.


Ionuț Negoiță are o extindere agresivă pe sectorul rezidențial, plan care l-a determinat să iasă din zona sa de confort din Sectorul 3.

În toamnă, Profit.ro a anunțat în exclusivitate că antreprenorul Ionuț Negoiță, fost proprietar al echipei de fotbal Dinamo, a cumpărat de la grupul spaniol Roca, cel mai mare producător de obiecte sanitare din lume, terenul fostei fabrici Cesarom, din zona Preciziei a Bucureștiului, după ce s-a renunțat complet la producția din România.

Tranzacția intră în topul celor mai scumpe achiziții de terenuri din 2024. 

Marile proiecte ale familiei Negoiță sunt amplasate în jurul zonei comerciale Pallady, care cuprinde magazinele Leroy Merlin, Kaufland, Metro, Auchan, Jumbo, XXXL Lutz și IKEA, o zonă cu care s-a familiarizat în ultimii 8 ani și unde a dezvoltat peste 5.700 de apartamente din cele 11.000 câte a livrat în total pe piața bucureșteană.

EXCLUSIV FOTO Grupul german Henkel își mută sediul central în Equilibrium 2 și vinde vechiul sediu din Floreasca. Una dintre cele mai mari tranzacții de închiriere ale anului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Grupul german Henkel își mută sediul central în Equilibrium 2 și vinde vechiul sediu din Floreasca. Una dintre cele mai mari tranzacții de închiriere ale anului

În trecut, frații Ionuț și Robert Negoiță au mai dezvoltat proiecte rezidențiale și în Sectorul 4, în Pipera și Popești-Leordeni.

Ionuț Negoiță mai gestionează acum alte 3 șantiere, în paralel. Are HILS Sunrise cu 704 apartamente, care se construiește pe terenuri cumpărate de la IKEA, faza întâi din HILS Republica, cu 370 de apartamente, în locul fostelor fabrici Republica și Tubinox, și prima etapă a HILS Titanium, cu 496 de apartamente, care se ridică în locul unei foste fabrici de cărămidă. Toate sunt grupate în estul Capitalei.

EXCLUSIV Grupul spaniol Hercesa pregătește demolarea depozitelor Farmavet cumpărate de la nașul fiului lui Dragnea CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grupul spaniol Hercesa pregătește demolarea depozitelor Farmavet cumpărate de la nașul fiului lui Dragnea

În această zonă, familia Negoiță a mai dezvoltat complexul Palladium Residence și Palladium Residence 2, cu circa 2.500 de locuințe, HILS Pallady, cu 1.908 apartamente și HILS Brauner, cu 1.336 de apartamente.

Înainte de criza imobiliară din 2008, Ionuț Negoiță și fratele său Robert Negoiță, care s-a retras din afaceri după ce a devenit primarul Sectorului 3, au dezvoltat trei ansambluri rezidențiale cu peste 3.000 de unități locative pe care le-au vândut complet. A urmat o pauză de câțiva ani în care cei doi s-au oprit din activitatea imobiliară, însă au revenit, indirect, în 2014 cu proiectul Palladium Residence.

După intrarea în politică a lui Robert Negoiță, fratele mai mic a cumpărat clubul de fotbal Dinamo, la care a renunțat ulterior. Printre afacerile care îi mai aduc venituri lui Ionuț Negoiță se numără cele două hoteluri din grupul RIN, care totalizează 365 de camere, parcul acvatic Water Park din Otopeni, clinica privată Medikali a soției sale, un centru de întreținere corporală și relaxare și o tipografie.

viewscnt
Afla mai multe despre
ionut negoita
chimopar