De aici trebuie să pornească totul: top managementul trebuie să își dorească un business cu viziune pe termen lung

Interviu: Luminița Roșca, Managing Director Stratos Management

Interviu acordat publicației “Romanian Property Awards”

„Poate sună abstract sau ușor poetic, dar ne dorim să fim un partener valoros pentru companiile cu care lucrăm, acel partener cu care îți face plăcere să bei și o cafea și la care să te plângi că nu merg vânzările.”

Cu peste 15 ani de experiență în domeniul protecției mediului, în calitate de Director General STRATOS MANAGEMENT, sprijiniți companiile în realizarea tranziției către economie circulară și business sustenabil. De unde a pornit pasiunea pentru acest domeniu, transformată ulterior într-o carieră, iar acum, sesizăm că e mai mult o responsabilitate.

A fost o întâmplare fericită să lucrez din anul 2006 într-o companie multinațională preocupată să deruleze un business pe termen lung. Existau preocupări legate de eficientizarea consumurilor de energie și combustibil, dar și preocuparea pentru utilizarea de energie regenerabilă, managementul deșeurilor, preocupări pentru reducerea lor, dar și politici pentru angajați, politici de guvernanță foarte coerente și proiecte de responsabilitate socială. Începând cu anul 2012 am fost direct implicată în aceste activități și am coordonat proiecte la nivel de țară, legate de deșeuri, risipă alimentară și educație, training pentru angajați cu privire la sustenabilitate. Nu era doar o preocupare în sensul conformării cu legislația și de a evita amenzi, ci era o preocupare pentru o profitabilitate sustenabilă, ceea ce am realizat mai târziu.

Ulterior, în 2017, când am decis să lucrez într-o companie de consultanță de mediu, la Stratos,  am sprijinit companii în vederea conformării legislative, i-am învățat abecedarul cu privire la responsabilitățile de mediu, dar anumite companii au vrut mai mult. Acest lucru mi-au dat mie și echipei multă energie și ne-a provocat să studiem mai mult, să învățăm, să le propunem soluții și strategii coerente. Am întâlnit companii care trecuseră de această etapă și derulau proiecte de economie circulară și strategii de sustenabilitate, fără măcar să știe că o fac. Spre exemplu, am vizitat prima fermă din România complet digitalizată, cu coordonare pe baza sistemului IoT, care monitorizează activitatea utilajelor din teren, condițiile meteo și apariția dăunătorilor, care calibrează irigațiile, utilizarea îngrășămintelor, stabilește perioade de însămânțare, de recoltare. Ferma folosește îngrășăminte naturale de la fermele de zootehnie din proximitate, finanțează programe de învățare pentru elevi de liceu și face intership constant cu aceștia.

Ca să fiu mai precisă, pasiunea mea pentru acest domeniu vine din două surse: de la oameni – un angajator cu viziune de business pe termen lung, oamenii care au dezvoltat bune practici în acest domeniu, nu cu principal scop de a face un raport de sustenabilitate ca simplu instrument de markting, o comunitate de profesioniști din care mă bucur să fac parte și de la care să învăț, o echipă de colegi cu care împart pasiunea pentru acest domeniu, parteneri (clienți, colaboratori) care sunt preocupați de a face mai mult decât să respecte legea pentru a evita amenzile și din rezultatele satisfăcătoare pe care le-am avut de-a lungul anilor, proiecte reușite, clienți mulțumiți care au apreciat sprijinul nostru, clienți care au înțeles că tranziția la economie circulară este un activator al sustenabilității și că sustenabilitatea înseamnă o viziune pe termen lung a unei afaceri și transformarea provocărilor în beneficii.

Indiferent de poziția de pe care activăm într-o companie, în definitiv, suntem parte a unui lanț trofic, veriga cea mai conștientă, după cum spun unele studii. Totuși, în ultima perioadă ne sunt expuse, în scop de conștientizare, diferite statistici cu privire la situația alarmantă în care mediul se află. Un concept deloc nou a fost introdus în România destul de recent: economia circulară. Ce presupune, mai exact și cum a fost acest termen reglementat?

Conceptul de economie circulară nu este unul nou. Idei legate de Economia Circulară au apărut încă din 1970 în mediul academic: “closing the loop” (reutilizarea, repararea, recondiționarea și reciclarea, într-o buclă, în care produsele și materialele pe care le conțin sunt foarte valorizate, exploatate la maximum), designul produselor să includă caracteristici pentru reutilizare și reparare, deșeurile ca resursă. În 1990 apare distincția între resursele epuizabile și cele regenerabile și teorii legate de resursele regenerabile. Pentru aproape 20 de ani, teoriile au rămas teorii. În 2010 apare Fundația Ellen McArthur care a creat o platformă internațională și parteneriate cu companii de consultanță (McKinsey) împreună cu care elaborează și popularizează conceptele economiei circulare întâi în școli (proiectul Redesign), până când acest concept a ajuns în atenția tuturor – în mediul de afaceri și în politică (în mediul academic existând deja).

Sunt mai multe definiții ale economiei circulare, dar, dacă ar fi să încercăm să le îmbinăm pe toate, aș spune că este o intersecție de strategii și practici menite să eficientizeze utilizarea resurselor primare, resursele să fie consumate cât mai responsabil, iar cele intrate în circuitul economic, să poată fi reutilizate cât mai mult, iar, la final, deșeul să devină o resursă, nu un gunoi. Principiile economiei circulare implică:

• Prevenirea utilizării în exces a resurselor (energie, apă etc.)
• Utilizarea de energie alternativă (solară, eoliană)
• Creșterea durabilității produselor
• Designul produselor pentru a fi reparate, reutilizate
• Prevenirea generării de deșeuri
• Utilizare de materiale alternative, materiale ce pot fi reciclate
• Reutilizarea produselor
• Reciclarea deșeurilor

Atât mediul de afaceri, cât și societatea, în ansamblul ei, trebuie să cunoască și să conștientizeze beneficiile acestui model economic.

Studiile arată că emisiile care provin din producție, adică 45% din totalul generat, pot fi diminuate cu 50% prin aplicarea modelului de economie circulară. În acest context, este clar un beneficiu pentru noi toți, pentru o viață mai bună și înfrânarea încălzirii globale peste o limită suportabilă.

Apoi, specialiștii în economie spun că modelul economic circular este cea mai mare oportunitate de afaceri a secolului. Se pot, desigur, dezvolta noi tipuri de afaceri sau ramuri de business în cadrul companiilor existente (cum ar fi partea de reparații sau închiriere, noi produse, noi servicii).

Printre beneficiile companiilor aș putea să mai enumăr: reducerea dependenței de resurse naturale sau materie primă, reducerea deșeurilor, a consumurilor de energie, gaze, combustibil, deci reducerea de costuri.

Nu în ultimul rând, pentru cei familiarizați cu sustenabilitatea, modelul de economie circulară contribuie la 2/3 din cele 17 obiective globale de sustenabilitate (consum și producție sustenabile, sănătate, sărăcie).

Desigur, nu putem să ignorăm că există și provocări pentru mediul de afaceri. Cele mai importante ar fi:

Costurile: tranziția la un model de business circular implică anumite costuri și poate nu mici, pentru retehnologizare, digitalizare, pregătirea oamenilor (traininguri). Dar, vestea bună este că, dacă gândești afacerea pe termen lung, acestea se vor amortiza în timp și îți vor aduce venituri și profit de lungă durată. În plus, există finanțări, fonduri care pot fi accesate (într-adevăr mai greu pentru că implică birocrație, dar există și vor exista din ce în ce mai multe). Un exemplu este Programul Operațional Regional al României, 11 miliarde de euro, fonduri europene indirecte, cu un accent semnificativ pe dezvoltarea durabilă și pe IMM-uri sau Programul LIFE, fonduri europene directe cu accent puternic pe economia circulară. Sprijinul financiar este esențial.

În plus, companiile au nevoie de competențe, cunoștințe în domeniu. Economia circulară este un domeniu transversal, multidisciplinar, multe meserii vor trebui să fie recalificate pentru a cunoaște și a aplica principiile de economie circulară într-o afacere (în producție, construcții, textile, agricultură, dar și meseriile conexe, precum cele din zona de resurse umane, training). 87% dintre companii se confruntă cu deficit de competențe pentru economia circulară, arată un studiu global derulat de McKinsey în 2020. Nu cred că acum stăm cu mult mai bine.

Este nevoie, desigur, și de suport guvernamental: este important ca guvernele să gândească soluții pentru încurajarea acestui model economic prin stimulente legate de taxe, impozite, subvenții, crearea premiselor unor piețe a materialelor reciclate, cadre legislative, stimulente pe lanțul de aprovizionare, care să încurajeze piața materiilor prime secundare (degeaba se reciclează deșeuri dacă materia primă secundară generată are un preț mai mare decât materia primă virgină sau nu există dezvoltată suficient o piață a acestor materiale și prețurile produselor finite nu sunt competitive). Foarte importantă este și aplicarea legislației pentru că sunt și situații în care există legislație, dar nu se aplică sau nu sunt penalități suficient de mari încât să descurajeze sau să încurajeze o direcție sau alta (ex: în România, sistemul PAYT pentru deșeuri sau creșterea procentuală a ambalajelor reutilizabile de la an la an).

Lipsa infrastructurii: Infrastructura națională trebuie să susțină și ea practicile de economie circulară. Acest lucru include gestionarea deșeurilor, infrastructură de colectare separată pe cât mai multe fracții, instalații de tratare a deșeurilor performante, astfel încât să se extragă cât mai mult deșeu reciclabil (dacă este în amestec), facilități de reciclare.

Nu în utlimul rând, percepția consumatorilor este foarte importantă. Educația și interesul consumatorilor în practicile de economie circulară sunt foarte importante pentru că aceștia au potențialul de a influența companiile să își schimbe practicile comerciale. Prețul este încă factorul dominant pentru consumatori atunci când fac achiziții. Produsele mai prietenoase cu mediul au tendința de a avea prețuri mai mari, deoarece compania respectivă a făcut investiții în retehnologizare, redesign, cercetare și inovație pentru noi tipuri de materiale. Aici este nevoie de stimulente, suport guvernamental și educație. Când zic educație, aceasta trebuie să vină și de la companii către consumatori, să le ofere alternative de produse (de exemplu, un echipament electrocasnic, să zicem, mai scump dar cu o durată de viață mai lungă, o garanție mai mare, eficiență energetică mai bună). Atunci, cu siguranță, vor fi consumatori care vor prefera să plătească un preț mai mare pentru o calitate mai bună sau o durată de viață mai mare a produsului.

Dacă vorbim de reglementări, nu există o lege specifică în acest sens, însă există câteva acte de reglementare, planuri și programe care încurajează și obligă la această tranziție. Ce-i drept, actele de reglementare actuale din România sunt scalate mai mult pe zona de deșeuri, decât pe zona de design al produsului, dar și deșeurile trebuie să reintre în circuit prin reutilizare, reparare, reciclare, deci, este tot parte a economiei circulare și le putem da ca și exemplu: schemele pentru răspunderea extinsă a producătorilor pe zona de ambalaje, echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori, anvelope, pentru colectarea, tratarea și reciclarea lor, transpunerea directivei „Single use plastic”, interzicerea produselor de unică folosință și obligația în cazul ambalajelor de plastic (PET) să conțină minimum 25% plastic reciclat începând din 2025.

Desigur, legislația națională trebuie să se concentreze în viitorul apropiat și pe ecodesign, reparații, crearea de premise economice viabile pentru piața materiilor prime secundare, pentru a accelera această tranziție. Focusul nu trebuie să fie pe deșeuri. Există directive și regulamente europene în acest sens, care vor trebui transpuse și aplicate și în România.

Dacă vorbim despre programe, pot da ca exemplu sprijinul financiar pentru sectorul privat lansat la sfârșitul anului 2022 de Ministerul Economiei prin schemă de finanțare care vizează în mod explicit încurajarea EC în România, cu un buget total de 8 milioane de euro. Acest program de ajutor de stat de-minimis cofinanțează în proporție de până la 85% investiții ale companiilor în transfer tehnologic, în cercetare-dezvoltare, în centre de reparații și recondiționare, dar și în platforme digitale de revânzare.

Dacă vorbim despre planuri, avem, începând din Octombrie 2023, un Plan de acțiune pentru Strategia Națională pentru Economie Circulară. Acesta trebuie să fie activat, iar acest lucru se face doar în parteneriat: mediul public, autorități (prin legi și crearea cadrului pentru discuții și dezbateri), mediul privat (prin participare la discuții, experiență în domeniu, bune practici), mediu academic (studii, cercetare și dezvoltare, educație) și societatea civilă, (educație, conștientizare, catalizator de parteneriate, implicare în soluții locale).

Cel mai nou proiect demarat sub numele „A doua viață. Modele de economie circulară” vizează trecerea de la un model de business liniar, la unul circular. În ce constă demararea acestei campanii și care este impactul ei după cele câteva luni în care a fost demarată?

Ideea acestei campanii, derulată de Asociația Soluții Sustenabile și finanțată de Stratos și Eco Synergy, a venit tocmai pentru a arăta publicului larg că există bune practici de aplicare a principiilor economiei circulare și că există rezultate, există profit și potențial de creștere a unui astfel de model de business. Există multă teorie, conferințe pe această temă, multe studii, multe bune practici în alte țări și am vrut să arătăm că și în România există companii care au transformat teoria în practică, cu succes. Mărturisesc, nu a fost ușor să le găsim, nu sunt foarte multe, dar sperăm că dacă vom relua Campania peste 2, 3 ani vom găsi mult mai multe exemple și, cu ajutorul lor, rata de circularitate a României, ponderea resurselor materiale utilizate provenite din deșeuri reciclate va crește de la 1.4% cât era în 2022, comparativ cu rata UE de 11.5%. Campania va oferi exemple din mai multe sectoare, acele sectoare care au un potențial mare de circularitate, identificate prin Strategia și Planul de Acțiune pentru Economie Circulară a României.

Știm că strategia națională privind economia circulară identifică sectoare economice pentru care se vizează exploatarea potențialului maxim al economiei circulare. Care sunt aceste sectoare și sub ce formă urmează pași eficienți în acest sens?

Sunt 9 sectoare: agricultura și silvicultura, industria automotive, construcții, sectorul bunurilor de consum, ambalaje, textile, echipamente electrice și electronice și 2 sectoare transversale: deșeuri și apă, care se regăsesc în toate cele 7 menționate anterior. Sunt sectoarele din România cu cel mai mare potențial de circularitate și cu cel mai mare raport la PIB și, în plus, sunt corelate cu sectoarele din Planul european de acțiune pentru economie circulară.

Pentru fiecare sector, prin Planul de acțiune s-au stabilit 5 acțiuni prioritare, plus un set de acțiuni transversale (promovarea educației și a formării profesionale, digitalizarea domeniilor esențiale tranziției, facilitarea cercetării și dezvoltării, achiziții publice verzi).  Planul cuprinde 52 de acțiuni dintre care, cele mai multe, 33% sunt de natură juridică/politică (elaborarea de legi sau aplicarea celor existente), 21% în zona de dezvoltare a infrastructurii, inclusiv digitale, 11% sprijin guvernamental, 10% cercetare și inovare. Acțiunile sunt realizabile, majoritatea fiind chestiuni care sunt prevăzute chiar în legislația națională, dar nu se aplică pentru că nu au norme sau nu există consecințe pentru neaplicare. Acțiunile au responsabili, termene și indicatori de monitorizare a progresului.

Ca în orice proiect, trebuie să existe un Manager de Proiect și, în acest caz, s-a creat o structură de Guvernanță, respectiv Comitetul de Coordonare pentru Economie Circulară ce se află în subordinea Șefului Cancelariei Prim-ministrului. În componența sa sunt membrii numiți de către fiecare minister, plus Administrația Prezidențială, Cancelaria PM, Secretariatul General al Guvernului și Dept pentru Dezvoltare Durabilă care asigură și secretariatul Comitetului. Rolul Comitetului este să coordoneze acest proces, implementarea Planului de Acțiune, prin: stabilirea unor comisii pe fiecare sector, să deschidă dialogul între toți stakeholderii din fiecare sector, să analizeze evoluția prin măsurarea indicatorilor, să identifice și să soluționeze problemele de implementare și să propună modificări legislative.

Până în acest moment, au fost activate Comisiile și demarate sesiunile de discuții pentru a se stabili pașii concreți și a diseca acțiunile în subacțiuni.

Ce trebuie să știe mediul de afaceri din aceste sectoare este ce este prevăzut în Plan, dar și că trebuie să participe activ, prin asociațiile de profil din care fac parte sau individual, la discuțiile pe această temă.

Din experiența acumulată în decursul timpului, prin interacțiuni directe cu antreprenori și top manageri, care este statusul actual în privința integrării criteriilor ESG în cadrul companiilor?

Observ un interes crescut în această direcție în ultimii 2 ani, a implementării cadrului ESG și a raportării conform Directivei UE de raportare corporativă. Sunt câteva companii care au implementat acest cadru și raportează, dar sunt încă multe companii care sunt în fază de tatonare, vor să înțeleagă mai bine subiectul și descoperă provocările. Și, da, există provocări, pe de o parte de fond: noianul legislativ european și național, jargonul utilizat, greu de înțeles pentru novici (ESG, ratinguri ESG, care este bun pentru ei, SDG, CSRD, taxonomie), alte poveri legislative și fiscale de care trebuie să se îngrijească, schimbarea de mentalitate asupra modelului de business care merge bine, există vânzări, există profit, de ce să schimbăm ce merge bine, costuri, investiții, mentalitatea clienților care fac încă alegeri în principal pe baza prețului cel mai mic.

Pe de altă parte, există provocări de formă care rezidă din cele de fond: când trebuie compania să raporteze conform CSRD, ce trebuie să raporteze, ce standard să utilizeze, ce indicatori să urmărească, cine din companie se va ocupa de acest subiect, are know-how, există amezi, ce costuri implică acest demers, cum adun datele și cât sunt de acurate, dacă voi comunica date eronate și vor exista acuzații de greenwashing?

Mi-aș permite să recomand acestor companii o abordare a subiectului, implementarea acestui cadru, ca o analiză 360 a riscurilor de business, așa cum în orice companie ar trebui să se facă la nivelul managementului. Acest lucru se poate face o dată cu implementarea cadrului ESG:

• Analiza lanțului valoric și riscurile asociate sustenabilității
• Identificarea părților interesate ale companiei și clarificarea așteptărilor și cerințelor acestora
• Evaluarea relevanței aspectelor legate de sustenabilitate în raport cu părțile interesate
• Definirea indicatorilor de performanță (KPI) pentru principalele aspecte de sustenabilitate
• Stabilirea unui sistem de colectare a datelor pentru a gestiona indicatorii, care să permită auditare și benchmark de la an la an
• Stabilirea de obiective clare, bazate pe date
• Publicarea unui raport de sustenabilitate pentru a demonstra transparența față de părțile interesate

Ceea ce consider eu că trebuie să stea la baza implementării și raportarii ESG, este viziunea pe termen lung a unei companii. De aici trebuie să pornească totul: top managementul, acționarii companiilor trebuie să își dorească un business care să nu fie măsurat doar prin instrumentul Profit and Loss și termen scurt.

John Elkinton, cel care în 1994 a lansat cadrul Tripple Bottom Line (People, Planet, Profit), un precursor al ESG, după 25 de ani, a “rechemat” termenul care a intrat deja în limbajul multor companii, pentru că, așa cum explica în Harward Business Review, TBL nu a fost gândit doar ca un instrument de măsurare a valorii adăugate sau distruse, ci ca o resetare a gândirii de business. El considera că a venit momentul să se regândească conceptul, plasându-l în contextul celor trei R, dar parafrazat: “ “Responsabilitate (unde se concentrează majoritatea practicilor actuale), Reziliență (unde se concentrează încă prea puține eforturi) și Regenerare (unde trebuie să se mute acum lumina reflectoarelor)” “.

De aceea companiile trebuie să facă acest pas pentru că vor, pentru că le pasă, deoarece consideră că le aduce beneficii reale, pentru că pot transforma riscurile în oportunități.

Dacă vorbim de oportunități: Studiile de piață sugerează că viitoarele piețe pentru produsele și serviciile conexe sectorului sustenabilitate corelate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU vor genera oportunități de piață de peste 12 trilioane de dolari pe an până în 2030.

De aceea, îmbunătățirea performanței ESG trebuie privită ca o investiție în accesarea de noi piețe, dezvoltarea de noi subsegmente ale afacerii și să atragă și să loializeze consumatorii pe termen lung. Companiile pot reduce, de asemenea, costurile, prin îmbunătățirea eficienței operaționale. Prin măsurarea propriului impact pe cei trei piloni (E,S,G), organizațiile identifică din timp riscurile la care sunt expuse. Și, desigur, pentru cei interesați, oportunitate de a atrage investitori și de a accesa fonduri.

Deoarece susținem acest interviu pentru o publicație de nișă, cum încadrați sectorul construcțiilor în acest tablou de protejare a mediului?

În anul 2020 cota din PIB a sectorului Construcții în România era de 9% și este în creștere. Potențialul cel mai mare de circularitate în acest sector a fost identificat în: proiectarea clădirilor și a componentelor acestora în vederea asigurării flexibilității și dezasamblării, acordând prioritate materialelor durabile, prietenoase cu mediul și creșterea ratei de renovare și îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile existente. Gestionarea și tratarea corespunzătoare a deșeurilor din construcții și demolari este un alt aspect important unde este mult loc de îmbunătățire. Deșeurile din acest sector reprezintă o mare problemă pe de o parte pentru că legea existentă nu se aplică și, pe de altă parte pentru că nu există stimulente legale pentru a se încuraja separarea în mod corespunzător a resturilor din construcții, ajungând să fie depozitate ilegal.

Pentru că tot aminteam de Planul de Acțiune pentru Strategia națională privind economia circulară, acțiunile prioritare stabilite sunt:

• Stimularea cererii de produse circulare pentru sectorul de construcții prin implementarea progresivă a achizițiilor circulare în sectorul public și privat
• Creșterea și facilitarea recuperării materialelor de construcții prin crearea unui
• cadru juridic și a unei infrastructuri care să permită aplicarea modelului circular în sectorul construcțiilor
• Prevenirea depozitărilor ilegale a DCD prin sporirea aplicării legii și descurajarea practicilor ilegale
• Stimularea și facilitarea utilizării produselor circulare în sectorul de construcții prin crearea unui registru al DCD și a unei piețe digitale pentru acestea
• Consolidarea capacităților și a competențelor forței de muncă existente și viitoare pentru a favoriza adoptarea modelului circular în sectorul construcțiilor.

Dacă vorbim despre emisii de gaze cu efect de seră, sectorul clădirilor și construcțiilor este de departe cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră, fiind responsabil pentru 37% din emisiile globale conform raportului Programul Națiunilor Unite pentru Mediu [UNEP] din 2022. Producția și utilizarea de materiale precum cimentul, oțelul și aluminiul au o amprentă de carbon semnificativă. Acest sector este responsabil și de 40% din consumul de energie și peste 35% din deșeurile generate la nivel European.

În acest context, este evident că acest sector este foarte important si din perspectiva legislației de mediu europene și naționale.

În mod evident, pe lângă obligațiile deja existente (reducerea substanțială a consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din clădiri până în 2030, precum și transformarea clădirilor existente în clădiri cu emisii zero până în 2050) se vor adăuga noi reglementari și un exemplu în acest sens este propunerea de revizuire a Directivei privind performanța energetică a clădirilor (EPBD), votată recent în Parlamentul European în Martie 2024). Printre principalele propuneri sunt:

• Statele membre vor trebui să renoveze 16% din clădirile nerezidențiale cu cele mai slabe performanțe. Statele membre vor trebui să definească măsuri de decarbonizare a sistemelor de încălzire, cu scopul de a elimina treptat combustibilii fosili pentru încălzire și răcire până în 2040. 
• Clădirile noi trebuie să fie cu emisii zero începând cu 2030, iar cele ocupate sau deținute de autoritățile publice vor fi astfel începând cu 2028. 
• Pentru clădirile rezidențiale, ar trebui să se obțină o reducere a consumului de energie de cel puțin 16%.
• Toate clădirile noi ar trebui să fie echipate cu tehnologii solare până în 2028
• Subvenționarea cazanelor autonome pe bază de combustibili fosili va fi interzisă începând cu 2025. 

În concluzie, sectorul construcțiilor este un sector foarte important în tabloul economic și, implicit de mediu. World Economic Forum chiar consideră că este sectorul esențial pentru lupta împotriva schimbărilor climatice. Prin urmare, companiile care activează în acest domeniu dar și în domenii conexe (ca și furnizori sau client) trebuie să urmărească și să aplice foarte riguros legislația actuală, dar să fie și permanent la curent cu propunerile de la nivel European și să se pregătească pentru aceste noi cerințe pentru a evita riscuri importante de business, dar și pentru a fi pionieri, a se diferenția și a crea un model pentru alte companii.

Care este următorul pas în agenda strategică a companiei STRATOS MANAGEMENT? Ce alte proiecte noi de planificare sunt propuse pentru anul viitor?

Noi, ca și consultanți, trebuie să fim mereu cu un pas înainte. Prin urmare, strategia Stratos este să fim mereu la curent, să studiem pentru a dobândi foarte repede anumite competențe, cunoștințe și să le punem rapid în practică. În plus, pentru că domeniul nostru se intersectează cu alte domenii conexe: economie circulară, economie socială, educație, dezvoltăm în cadrul echipei competența analitică interdisciplinară care să ne permită să înțelegem interacțiunile dintre toate aceste domenii, ținând cont de schimbările sociale, de mediu și tranziția tehnologică.

Un material Investing in Property