Feature
Începutul anilor `90 a reprezentat un salt în gol pentru spriritul anteprenorial românesc. Treceam de la economia centralizată de stat, la economia capitalistă, după 45 de ani în care cultura antreprenorială, pur și simplu, nu existase. Societatea se culca seara cu o paradigmă și se trezea dimineața cu alta. Social, uman, economic, totul era un carusel în care puțini aveau curajul să se urce pentru că se temeau fie și să privească prin ce treceau cei care își asumau riscuri. Plus că, asa e natura umană, reticentă la schimbare, la risc, intervine instinctul de conservare care îți spune că mai bine stai liniștit și mai vedem. Sau e o parte a ADN-ului românesc…greu de spus.
Gena supraviețuitorului are ceva în comun cu gena exploratorului. Câțiva dintre români au fost, la începutul anilor `90, atât exploratori ai unui continent necunoscut, capitalismul, cât supraviețuitori într-o mare de tensiuni sociale, de cataclisme economice și de incertitudini.
În colbul începutului de deceniu 9 al secolului trecut, românii descopereau că relația cu Vestul, care până atunci era un bau-bau despre care ni se spunea în cele două ore la televizor că este rău și hrăpăreț, nu este o stradă cu sens unic. Noi aveam dorința de a reuși, aveam resurse naturale și multă forță de muncă, iar, pe sensul celălalt, găseam tehnologie, cultură antreprenorială și capital.
Pentru vestici, eram un tărâm sălbatic, țara cu cea mai sângeroasă trecere de la comunism la capitalism, țara lui Ceaușescu. Sigur că eram și țara Nadiei Comăneci și a lui Ilie Năstase, dar și țara lui Dracula. Părea a fi un tărâm legendar care năștea, din vreme în vreme, stele sau talente, tărâm legendar condus de despoți unde orice schimbare de paradigmă politică se face cu sânge. Acesta era tărâmul care avea să devină, în anii noștri, țara cu cea mare creștere economică din Europa.
„Sunt un român, născut într-un sat înconjurat de culmi montane, un loc pe care îl port în suflet mereu. Aici am cunoscut simplitatea prin traiul și căldura oamenilor locului, libertatea și liniștea pe care le simți atunci când ți se insuflă adevărata credință. Cel mai mult cred că mă definește, ca om, faptul că sunt un bun român. Nu întâmplător, toată viața m-am simțit legat de ,,glie”.”
Așa își începe povestea Ilie Carabulea, om de afaceri, însă, înainte de toate, soț și tată. Dacă i s-ar fi prezis că ani mai târziu va ajunge să discute cu fiii săi despre afacerile familiei, să ia decizii împreună într-un veritabil Board of Business, să asculte și să aprecieze viziunile lor, nu ar fi schimbat pentru nicio secundă nimic. A știut de la început că, fără a avea o temelie solidă, construită din valori, nimic nu va rezista timpului.
Psihologii spun că asta e principala caracteristică a oamenilor care au realizat lucruri importante: se uită înapoi cu rațiune, dar nu ar schimba nimic. Cu alte cuvinte, nu se lasă pradă emoțiilor și cred cu tărie în calea lor.
,,Viața nu îți oferă oamenii pe care îi dorești, îți oferă oamenii de care ai nevoie: să te iubească, să te urască, să te formeze, să te distrugă și să te transforme în persoana în care erai destinată să fii.” (Albert Einstein)
Pe vremea când Ilie Carabulea a definit primul plan de business, nu exista termenul de antreprenor. Acum, este peste tot, dar puțini îl înțeleg cu adevărat. Și mai puțini ajung să îl câștige. În strategia de business, nu s-a schimbat nimic. Aceeași muncă asiduă, aceleași provocări (poate doar în termeni mai complicați), aceleași temeri și, la final, aceleași talere ale balanței pline cu alegeri.
Așadar, chiar dacă nu și-a însușit titulatura de antreprenor, în sufletul lui a știut întotdeauna că va construi un imperiu.
Să fii copilul, fiul unui astfel de om, de personalitate, poate părea un mare-mare noroc. Să nu ne pripim însă, și să nu privim că și Ciclop cu un singur ochi, pentru că vom rata cel puțin jumătate de Adevăr. Era perioada în care banii înseamnau totul, făceau diferența. Puțini înțelegeau însă că pentru a-i deține trebuie să muncești. Ilie Carabulea a făcut asta cu cei doi fii ai săi, nu i-a privat de nimic bun în termeni materiale și foarte important – educațional. Dar au trebuit să muncească de mici, de foarte mici după normele politically corectness-ului de astăzi, aproape de neacceptat. Aceasta a fost forja în care s-au călit Spirite, Caractere, Atitudini.
Oprea Carabulea povestește: „Am fost introduși în câmpul muncii, eu și fratele meu, de la 12, respectiv 13 ani. Reparam autocare, core business-ul fiind transport persoane, eram mecanici auto, eram ucenici, eram tot ce trebuie și nu ne dădeam înapoi de la nicio muncă, deși uneori fizic era peste puterile noastre de adolescenți. Încet, încet, am evoluat și am parcurs toată scara ierarhică: de la ucenic am devenit mecanic, de la mecanic am devenit șef de atelier, mai departe, cu facultatea și cu studiile, am devenit inginer, după care șef de exploatare. Adică am parcurs toate scările ierarhice ale core business-ului familiei, core business care a dus la dezvoltarea multilaterală a unor companii adiacente care acopereau și agricultura și banking și asigurări și imobiliare, servicii poștale (poșta Atlasib)”.
Sub supravegherea primei generații, a părinților, au fost implicați mereu în toate aspectele business-ului, ale firmelor și menționează că orice generație de antreprenor are un ciclu de creștere, de la ideea afacerii, la punerea ei în practică, la momentul în care își atinge potențialul maxim ca și cifră de afacere și market-share, apoi exit-ul sau francizarea. Foarte puțini aleg să rămână în conștiință de business prin scalarea business-ului sau listarea la bursă. România și, în general țările din centrul și estul Europei, aflate mai bine de 40 ani sub „cortina de fier” comunistă nu au încă în ADN ideea de tranzacție bursieră.
De subliniat: antreprenorii români, latini în general, din prima generație, sunt foarte atașați emoțional de companiile lor, de creația și de familia lor și sunt foarte implicați în business-uri deși, în ziua de azi și în lumea în principal anglo-saxonă și asiatică, business-urile nu se fac emoțional și trebuie vândute în momentul în care sunt în varf, apoi generate alte business-uri, alte idei și așa mai departe, ca într-un ciclu de viață economică rotundă, ca în banda lui Moebius, care înseamnă de fapt infinitul, perpetuarea ideilor și inițiativelor pe care piața și viața le validează ca fiind fiabile.
Evidențiem acest atașament al primei generații pentru afacerile ce le-au creat, care intră în contradicție cu predarea lor către o altă generație, fie din atașament, dragoste și implicare emoțională pentru ceea ce au creat, fie din teama că generația ce vine poate nu ar fi în stare să ducă mai departe sau să crească business-ul în aceleași standarde morale și de performanță antreprenorială. Afacerile de familie crează tensiunea dintre prima generație și cea de a doua, unde fondatorul nu vrea să lase puterea și decizia din mână, iar cei tineri nu mai sunt tineri, ci cresc, evoluează, capătă personalitate, nu vor să rămână în poziția de angajat al părinților.
Ne întoarcem la cifrele reci, seci, algoritmul și trendurile fiind cei mai buni prieteni ai unei afaceri de succes: 68 de societăți comerciale care acopereau diverse domenii de activitate, de la curierat, transport persoane, transport marfă, imobiliare, agricultură, ferme de vaci, producție de mere, producție de nuci, asigurări, bancă (Banca Comercială Carpatica, Carpatica Asigurări): holding: 300 milioane de euro pe an cifră de afaceri, în momentul de vârf. Și atunci, în cazul lor, din niște cauze independente de voia lor, ghidată de influențe străine care au apărut în țară și au căsăpit business-ul românesc, în familia Carabulea s-a creat un vid de putere pe care Oprea l-a umplut dar, această acțiune a lui a fost doar pentru a conserva business-urile tatălui și munca lui de o viață.
După ce a trecut furtuna, familia s-a pus la masă și, în vorbe mai simple, au discutat: „Tată, noi nu vrem să fim angajații tăi, eu nu pot fi coleg cu fratele meu (personalitate aparte, poate nu suntem compatibili); mama nu a avut o implicare în business, dar a avut întotdeauna un cuvânt de spus în cadrul familiei că așa este normal” își amintește Oprea. Va exista întotdeauna respect față de fiecare membru al familiei, iar după multe, multe discuții, au ajuns la concluzia că cel mai sănătos lucru pe care îl au de facut este să ia cele 68 de firme. Au dezbătut în familie, fiecare ce își dorește să devină și să dezvolte în viitor, s-au transferat firmele pe fiecare dintre ei, Oprea, fratele său, tatal lor și fiecare se ocupa de un domeniu de activitate unde, o dată pe lună, raportează rezultatele într-un sistem (ca un consiliu de administrație), raportează rezultatele și cifrele și dezbat împreună dar, în același timp, deciziile majore pentru oricare din firme, se dezbat într-un consiliu familial.
Decizii foarte importante, raportate la viitorul unei firme se convoacă acest consiliu, exact ca o adunare generală, se dezbat și se votează. Cineva poate avea o părere, cineva alta – se rezolvă simplu și democratic prin vot, iar majoritatea câștigă și se ia decizia votului majoritar, asumat ulterior de întreaga familie. După 7 ani de funcționare în acest fel, se pare că lucrurile merg foarte bine. Au avut business-uri ce trebuiau închise. Tatăl Ilie Carabulea refuza să facă asta, i se părea o rușine. Nu pot să ții un business la nesfârșit dacă nu merge, dar când l-ai gândit și crescut ca pe un copil, e dificil să îți asumi să îi pui capăt, chiar printr-un exit profitabil. Nu mai e despre bani, ci despre mândrie, orgoliu, continuitate. Antreprenorii din prima generație văd orice înstrăinare a unei afaceri ca pe un eșec, chiar dacă uneori este unul care adaugă un plus financiar în conturi. Trebuie să restructurezi, să urmezi alte perspective care te duc către rezultate mai bune.
Tatăl lui Oprea Carabulea era atât de atașat de business-uri, încât refuza să închidă vreo firmă pentru că îi era rușine sau îi păsa de angajați și de familiile lor, de ecosistemul social pe care îl crease. Condițiile economice sunt în permanentă schimbare și orice om de business trebuie să se adapteze, iar dacă business-ul nu mai merge, trebuie restructurat sau închis.
În altă ordine de idei, se crează și mai multă liniște în familie. Găsind soluții împreună, urmărind aplicarea lor, dispare stresul generat de problemele din business, în orice afacere există provocări. Dar în momentul în care familia discută, cu toții sunt liniștiți, informați, la curent, toți au o perspectivă asupra lucrurilor și nu mai apar surprize.
Esența este că există o tensiune în toate familiile de antreprenori români care trebuie să predea ștafeta unei noi generații, de la începuturile conlucrării tatălui cu urmatoarea generație, există o incertitudine deoarece generația 2 nu știe niciodată când va fi efectiv la butoane, când va prelua 100% totul și să își impună 100 % deciziile, gândirea, viziunea.
În aceste situații sunt multe familii de antreprenori în România. Generația 2 se simte mulți ani angajatul generației 1, nu are un cuvânt de spus în ceea ce privește dezvoltarea business-ului.
Prezentului familiei Carabulea este divers, modern, viu, respiră și trăiește business. În Real-Estate, de exemplu, în prezent, au în planificare, urbanizare și dezvoltare peste 150 de hectare de teren de ținut în proprietate sau cu parteneri, 1 milion și jumătate de metri pătrați teren în țară și în străinătate. S-a axat pe real-estate și a vazut oportunitatea, România fiind un pol de dezvoltare pt Europa de Est. Viziunea antreprenorial-imobiliară este pentru următorii 20 de ani, iar această dezvoltare care e în lucru, dorește să atragă investiții străine de peste 1 miliard și jumătate de euro, suma pe care foarte puțini români din afara sferei de business abia pot să o scrie, darămite să o înțeleagă drept potențial economic de dezvoltare și strategie dincolo de acel 1 urmat de 9 zero-uri.
“Învinșii văd străzile acoperite de gheață și se tânguie că nu pot merge nicaieri, învingătorii își pun patinele”, spune Denis Waitley, un american cu stea în Hall of Fame. Oprea Carabulea a decis demult să își pună patinele, fără să-i spună nimeni.
Filmul familiei Carabulea nu este un succes de box-office singular. Este, de fapt, un serial pe parcursul căruia generațiile cresc, cu episoade care te țin cu sufletul la gură, cu întorsături de situație și intrigi parcă țesute de un regizor premiat la Cannes. La finalul fiecărui episod, pe ecran titrează VA URMA…, iar din background, se aude vocea lui Oprea Carabulea care spune: POVESTEA MERGE MAI DEPARTE, pe acordurile uneia dintre cele mai celebre melodii din toate timpurile – dacă acceptați gradul de comparație al adjectivului „celebru” – „Show Must Go On!”
Un material Investing in Property
