ANCHETĂ INS: Ce probleme cu locuințele au gospodăriile românești

Profit.ro
Profit.ro
scris 7 sep 2024

Mai mult de 11% dintre gospodăriile din România au probleme serioase cu locuințele, deteriorate din diverse cauze, iar numeroase familii sunt afectate de probleme legate de zonele în care le sunt amplasate casele, arată Ancheta privind Calitatea Vieții realizată de Institutul Național de Statistică, 

INS semnalează că unele gospodării acuză efectul neplăcut al unor factori care afectează zonele în care sunt amplasate locuințele. Printre acești factori se remarcă în mai mare măsură zgomotul produs de traficul rutier, feroviar sau aerian (13,6% din totalul gospodăriilor), poluarea aerului (11,5%), zgomotul produs de persoanele din vecinătate sau de copii (6,2%), riscul unor incidente de tipul furturilor și agresiunilor (6%) și, respectiv zgomotul industrial sau comercial (2,7%), relatează Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Gospodăriile din mediul urban au fost mai afectate de unii dintre acești factori într-o proporție mai mare decât cele din mediul rural. Astfel, cele mai multe gospodării din mediul urban au fost afectate de zgomotul cauzat de traficul rutier, feroviar sau aerian (17,5%) și de poluarea aerului sau mirosuri (14,9%). Ca și în cazul mediului urban, gospodăriile din mediul rural au fost afectate, în principal, de zgomot cauzat de traficul rutier, feroviar sau aerian (8,9%) și de poluarea aerului sau mirosuri (7,3%).

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania
Bucureștiul rezidențial în ultimii cinci ani: Apartamentele noi cu până la 90% mai scumpe. Berceni, Pipera, Militari și Titan, cartiere care se dezvoltă accelerat și influențează inclusiv localitățile din împrejurimi CITEȘTE ȘI Bucureștiul rezidențial în ultimii cinci ani: Apartamentele noi cu până la 90% mai scumpe. Berceni, Pipera, Militari și Titan, cartiere care se dezvoltă accelerat și influențează inclusiv localitățile din împrejurimi

Ancheta realizată de INS mai relevă că 11,5% dintre gospodării se confruntă cu una sau mai multe probleme serioase privind locuința. Printre cele mai frecvente probleme care afectează calitatea locuirii se regăsesc cele privind deteriorarea pereților, podelelor, tocurilor de ferestre (51,6% din totalul gospodăriilor care reclamă existența unor probleme ale locuinței), lumina insuficientă (44,1%), igrasia în pereți, podele sau fundația locuinței (35,7%) și scurgerile prin acoperiș sau pereți (19,8%).

Comparația între mediile de rezidență arată că, în general, în mediul rural ponderea gospodăriilor cu probleme ale locuinței este mai mare decât în mediul urban, mai ales cu probleme legate de deteriorarea tocurilor de ferestre, pereților sau podelelor (69,0% dintre gospodării) și a igrasiei pe pereți, podele, fundație (41,5%). Aceste situații pot fi explicate, într-o anumită măsură, de preponderența caselor individuale în localitățile rurale.

Gospodăriile urbane, sunt preocupate mai mult de faptul că locuințele nu au suficientă lumină naturală (62,4% dintre gospodării) și de deteriorarea tocurilor de ferestre, a pereților sau podelelor locuințelor (32,4%).

Conform sursei citate, în 2023, 94,9% dintre gospodării ocupau locuințele în calitate de proprietari, cu o pondere de 96,5% în mediul rural, mai mare cu 3 puncte procentuale decât cea înregistrată în mediul urban. Ponderea gospodăriilor care stau cu chirie sau cu titlu gratuit era de 5,1%, cu o pondere de 6,5% în mediul urban, dublă față de cea înregistrată în mediul rural.

Mai mult de jumătate dintre gospodării (58,4%) trăiau în locuințe individuale separate, ponderea fiind puternic influențată de mediul rural, restul gospodăriilor regăsindu-se în imobile cu mai multe locuințe. Locuințele erau aproape în totalitate de tipul casă individuală separată în mediul rural (97,1%) și preponderent apartamente în imobile (72,8%) în mediul urban.

Din distribuția gospodăriilor după numărul de camere ale locuinței principale, se constată că mai mult de jumătate dintre gospodării trăiau în locuințe cu 3-5 camere (56,9%). O pondere
semnificativă o dețineau și gospodăriile care reședința obișnuită în locuințe cu 1-2 camere (41,2%).

Dacă în mediul urban ceva mai mult de jumătate dintre gospodării (54,6%) ocupau locuințe mici, de 1-2 camere, în mediul rural 72,1% dintre gospodării ocupau locuințe formate din 3-5 camere.

Datele statistice au fost obținute prin "Ancheta asupra calității vieții", desfășurată în luna mai 2023, precizează INS.

viewscnt
Afla mai multe despre
locuinte
ins
ancheta calitatea vietii
zgomot
poluare
trafic