Președintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne pronunțarea asupra unei legi care ar interzice populara aplicație de social media TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, susținând că ar trebui să i se dea timp, după preluarea mandatului, pentru a încerca el o „rezolvare politică” a problemei, relatează Reuters.
Curtea urmează să audieze argumentele în acest caz pe 10 ianuarie, scrie News.ro.
Legea ar obliga proprietarul chinez al TikTok, ByteDance, să vândă platforma unei companii americane, altfel riscând interzicerea în SUA. Congresul american a votat în aprilie pentru interzicerea TikTok, dacă ByteDance nu vinde aplicația până la 19 ianuarie.
TikTok, care are peste 170 de milioane de utilizatori americani, și fondatorul său au încercat să obțină anularea legii. Dar dacă instanța nu se pronunță în favoarea lor și nu are loc nicio răsturnare de situație, aplicația ar putea fi efectiv interzisă în Statele Unite la 19 ianuarie, cu o zi înainte ca Trump să-și preia oficial funcția.
Sprijinul lui Trump pentru TikTok reprezintă o schimbare de atitudine la 180 de grade față de anul 2020, când a încercat să blocheze aplicația în Statele Unite și să forțeze vânzarea acesteia către companii americane din cauza proprietății sale chineze. Totodată, arată efortul semnificativ depus de companie în timpul campaniei prezidențiale pentru a încerca o soluție cu Trump și echipa sa.
„Președintele Trump nu ia poziție cu privire la fundamentele de bază ale acestei dispute”, a declarat John Sauer, avocatul lui Donald Trump, care este, totodată, alegerea lui Trump pentru funcția de procuror general al SUA. „În schimb, el solicită respectuos Curții să ia în considerare suspendarea termenului prevăzut de lege pentru un deznodământ, 19 ianuarie 2025, în timp ce analizează fondul acestui caz, permițând astfel viitoarei administrații a președintelui Trump să aibă posibilitatea de a urmări o rezolvare politică a chestiunilor în discuție în acest caz”, a adăugat el.
Trump s-a întâlnit anterior cu directorul general al TikTok, Shou Zi Chew, în decembrie, la câteva ore după ce președintele ales a recunoscut că are o „slăbiciune” pentru aplicație și că este de acord ca TikTok să continue să funcționeze în Statele Unite cel puțin pentru o perioadă. Președintele ales a declarat, de asemenea, că a avut miliarde de vizualizări pe platforma de social media în timpul campaniei sale prezidențiale.
CITEȘTE ȘI Nestlé intră pe piața produselor pentru slăbitTikTok nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii, menționează Reuters.
Compania a declarat anterior că Departamentul de Justiție a prezentat în mod eronat legăturile sale cu China, susținând că motorul său de recomandare a conținutului și datele utilizatorilor sunt stocate în Statele Unite pe servere cloud operate de Oracle Corp, în timp ce deciziile de moderare a conținutului care afectează utilizatorii americani sunt luate tot în Statele Unite.
Apărătorii libertății de exprimare au transmis separat, vineri, Curții Supreme că legea americană împotriva TikTok evocă regimurile de cenzură instituite de dușmanii autoritari ai Statelor Unite.
Controlul Chinei asupra TikTok reprezintă o amenințare continuă la adresa securității naționale, a susținut Departamentul de Justiție al SUA, o poziție împărtășită de majoritatea legislatorilor americani.
Procurorul general al statului Montana, Austin Knudsen, a condus vineri o coaliție de 22 de procurori generali care au depus un memoriu prin care solicită Curții Supreme să susțină legea națională referitoare la TikTok privind vânzarea sau interzicerea.