TikTok ar putea primi o extensie de funcționare în Statele Unite

TikTok ar putea primi o extensie de funcționare în Statele Unite
scris astăzi, 11:35

Senatorul Ed Markey a anunțat că va propune prelungirea cu 270 de zile a termenului până la care TikTok trebuie să taie legăturile cu ByteDance pentru a scăpa de blocarea în Statele Unite.

„TikTok are problemele ei. Însă, blocarea ar putea avea consecințe serioase asupra a milioane de americani, care depind de aplicație pentru legături sociale sau susținere economică” spune senatorul american.

Urmărește-ne și pe Google News

Propunerea legislativă nu va modifica legea inițială, care prevede blocarea platformei sociale chineze în cazul în care divizia din SUA nu este vândută unei companii americane.

Utilizatorii TikTok din SUA migrează către aplicația chineză RedNote, pe fondul amenințărilor privind interzicerea rețelei: „Trebuie doar să învăț mandarina” CITEȘTE ȘI Utilizatorii TikTok din SUA migrează către aplicația chineză RedNote, pe fondul amenințărilor privind interzicerea rețelei: „Trebuie doar să învăț mandarina”

În schimb, aceasta va prelungi perioada pe care TikTok o are la dispoziție să pună în aplicare prevederile legii pentru a rămâne funcțională în Statele Unite.

Curtea Supremă este așteptată să se pronunțe în zilele următoare asupra constituționalității legii prin care TikTok poate fi blocată în Statele Unite, însă, specialiștii cred că aceasta va menține prevederile originale.

În condițiile în care TikTok SUA nu a trecut în proprietatea unei companii americane, platforma urmează a fi blocată din 19 ianuarie.

viewscnt
Afla mai multe despre
tiktok
statele unite