CEO-ul și cofondatorul Epic Games, Tim Sweeney, i-a criticat pe directorii marilor firme de tehnologie care încearcă să câștige bunăvoința președintelui ales al SUA, Donald Trump, transmite Rappler. Într-o postare făcută recent pe X, Sweeney a scris: „După ce ani de zile s-au prefăcut că sunt democrați, liderii Big Tech se prefac acum că sunt republicani, în speranța de a obține favorurile noii administrații.”
Epic Games, compania care a dezvoltat celebrul joc Fortnite și a creat seria Gears of War, se află în război cu giganți precum Apple și Google, fiind nemulțumită de modul în care sunt distribuite aplicațiile sale pe platformele celor două companii. Compania condusă de Sweeney vrea să poată vinde și oferi jocurile sale pe dispozitivele Google și Apple fără a fi nevoie să treacă prin magazinele și sistemele de procesare a plăților ale celor doi giganți tehnologici, scrie G4Media.ro.
Remarcile lui Tim Sweeney vin după ce numeroase companii de tehnologie — printre care se numără Google, Apple, Amazon, NVIDIA și Meta Platforms — au făcut donații pentru inaugurarea lui Trump sau și-au schimbat politicile interne legate de incluziune sau mediu pentru a nu deranja viitoarea administrație. Mark Zuckerberg, șeful Facebook, l-a rugat chiar pe Trump să apere companiile americane de amenzile primite de la Uniunea Europeană.
Chiar Trump a remarcat modul în care lucrurile s-au schimbat în favoarea sa. În decembrie, președintele ales al SUA a declarat: „În primul mandat, toată lumea se lupta cu mine. În acest mandat, toată lumea vrea să-mi fie prieten.”