Numărul apelurilor la 112 care nu reprezentau o urgență a scăzut cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori. Județele cu cei mai responsabili cetățeni și cu cele mai multe apeluri abuzive

Numărul apelurilor la 112 care nu reprezentau o urgență a scăzut cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori. Județele cu cei mai responsabili cetățeni și cu cele mai multe apeluri abuzive
scris astăzi, 09:57

Numărul apelurilor la 112 care nu reprezentau o urgență a scăzut, în anul 2024, cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori. Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), acest rezultat se datorează, pe de o parte, adoptării unor măsuri ce îmbunătățesc Serviciul și, pe de altă parte, sancționării drastice a celor care au apelat abuziv numărul unic de urgență și inițierii unor campanii de conștientizare a cetățenilor privind folosirea acestui serviciu esențial. Cei mai responsabili cetățeni sunt, în ordine, în județele Cluj, București - Ilfov, Bihor, Timiș și Iași. La polul opus, cu cele mai mutle apeluri non-urgente, se află județele Gorj, Covasna, Mureș și Mehedinți. Cele mi multe apeluri abuzive s-au înregistrat în Mehedinți.

„Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgență 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgențe. Diferența de 39,55% au fost apeluri care nu au necesitat intervenția agențiilor: Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont. Această scădere semnificativă reflectă colaborarea eficientă a Serviciului de Telecomunicații Speciale, administratorul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, operatorii mobili și producătorii de telefoane mobile și echipamente de comunicații mobile. În contextul evoluției și diversificării soluțiilor și serviciilor IT&C, cu impact inclusiv în domeniul comunicațiilor de urgență, aceste entități au susținut adoptarea unor măsuri ce îmbunătățesc funcționarea Serviciului 112”, se arată într-un comunicat de presă al STS.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Un nou furnizor de energie electrică intră pe piața din România CITEȘTE ȘI FOTO Un nou furnizor de energie electrică intră pe piața din România

Potrivit sursei citate, acest rezultat se datorează și parteneriatului cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, care au acționat în forță în cursul anului trecut prin sancționarea celor care au apelat abuziv numărul unic de urgență, precum și campaniilor susținute de conștientizare a cetățenilor cu privire la utilizarea acestui serviciu esențial și eforturilor autorităților de a informa populația cu privire la situațiile care necesită intervenția serviciilor de urgență, scrie News.ro.

Sursa citată menționează că cele mai multe dintre urgențele înregistrate la 112 în cele 12 luni ale anului trecut au fost cazurile medicale – 63,39%, iar autoritatea care a avut cele mai multe intervenții a fost Serviciul de Ambulanță (48%), urmată de Poliție (24,57%), ISU-SMURD (19,05%) și Jandarmerie (6,21%). STS face mențiunea că există și multiple situații în care, pentru gestionarea unui caz, este necesară intervenția, în colaborare, a mai multor instituții.

Cei mai responsabili cetățeni sunt în județul Cluj, unde mai puțin de o treime au fost apeluri non-urgente, celelalte necesitând intervenția de urgență. Acesta este urmat, în ordine, de București - Ilfov, Bihor, Timiș și Iași.

Pe de altă parte, județele unde apelurile care nu sunt de competența Serviciului 112 reprezintă mai bine de jumătate din numărul total al apelurilor la 112 sunt: Gorj, cu 56,26% apeluri non urgente, urmat, în ordine, de Covasna, cu 54,71% apeluri non-urgente, Mureș, cu 52,33% și Mehedinți, cu 51,06% apeluri care nu reprezentau o urgență sau erau abuzive.

Și în 2024, apelanții abuzivi au îngreunat activitatea operatorilor și au generat un trafic inutil în centrele de preluare a apelurilor 112. Cele mai multe apeluri abuzive au fost efectuate în județele: Mehedinți (42,91%), Argeș (40,61%), Constanța (36,72%), Vrancea (35,30%) și Gorj (34,70%).

Apple întrerupe rezumarea notificărilor cu ajutorul AI-ului CITEȘTE ȘI Apple întrerupe rezumarea notificărilor cu ajutorul AI-ului

Potrivit legislației, Serviciul de Telecomunicații Speciale sesizează cazurile de persoane care apelează abuziv 112 către Poliția Română, îm scopul identificării și sancționării acestora.

„Apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără a avea o urgență ori pentru a aduce injurii operatorilor, constituie abuz și se sancționează, dar cel mai important, poate costa viața unei persoane care are nevoie urgent de ajutor”, se arată în comunicatul citat.

Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. O nouă contravenție, în interval de un an, se sancționează cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei.

„Este esențială apelarea cu responsabilitate a numărului 112, respectiv doar în situații de urgență”, se precizează în documentul citat.

viewscnt
Afla mai multe despre
112
sts
apel urgenta