Elon Musk și OpenAI se confruntă în instanță privind tranziția companiei către un model for-profit

Elon Musk și OpenAI se confruntă în instanță privind tranziția companiei către un model for-profit
scris astăzi, 12:02

Avocații lui Elon Musk și cei ai OpenAI, compania care dezvoltă ChatGPT, se vor înfrunta în instanță, într-o audiere în care un judecător va analiza cererea lui Musk de a bloca tranziția OpenAI către un model comercial cu scop de profit, transmite Reuters.

Solicitarea lui Musk reprezintă cel mai recent episod din disputa dintre el și CEO-ul OpenAI, Sam Altman, care se desfășoară acum în fața justiției. Audierea va avea loc la o instanță federală din Districtul de Nord al Californiei, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Reacție furioasă a Apple după ce s-a trezit cu o aplicație pornografică CITEȘTE ȘI Reacție furioasă a Apple după ce s-a trezit cu o aplicație pornografică

Musk a cofondat OpenAI împreună cu Altman în 2015, dar a părăsit compania înainte ca aceasta să cunoască o dezvoltare majoră, iar ulterior, în 2023, a înființat propria sa companie de inteligență artificială, xAI.

În prezent, OpenAI încearcă să se transforme dintr-o organizație non-profit într-una comercială, argumentând că această schimbare este necesară pentru a atrage capitalul necesar dezvoltării celor mai avansate modele de inteligență artificială.

Anul trecut, Musk a intentat un proces împotriva OpenAI și lui Altman, susținând că fondatorii companiei l-au abordat inițial pentru a finanța o organizație non-profit dedicată dezvoltării inteligenței artificiale în beneficiul umanității, însă acum sunt preocupați mai degrabă de obținerea de profituri.

Ulterior, Musk și-a extins procesul, incluzând acuzații de încălcare a legislației antitrust la nivel federal, iar în decembrie a cerut instanței să împiedice OpenAI să finalizeze tranziția către un model comercial.

China atacă Google, după intrarea în vigoare a unor taxe vamale impuse de SUA CITEȘTE ȘI China atacă Google, după intrarea în vigoare a unor taxe vamale impuse de SUA

În replică, OpenAI a anunțat că va solicita respingerea acuzațiilor lui Musk și a declarat că acesta ”ar trebui să concureze pe piață, nu în sala de judecată”.

Importanța restructurării OpenAI a crescut semnificativ, deoarece cea mai recentă rundă de finanțare a companiei, în valoare de 6,6 miliarde de dolari, precum și o nouă rundă de până la 25 de miliarde de dolari, aflată în discuții cu SoftBank, depind de eliminarea controlului organizației non-profit asupra companiei.

Rose Chan Loui, director executiv al UCLA Law Center for Philanthropy and Nonprofits, a subliniat că un astfel de proces de conversie este extrem de neobișnuit. Ea a precizat că, istoric, astfel de tranziții au fost realizate de organizații din domeniul sănătății, precum spitale, și nu de companii finanțate prin capital de risc.

viewscnt
Afla mai multe despre
elon musk
openai