FOTO Tranzacție surpriză - Grupul turc Akçelik a vândut fabrica din România unei companii germane, printre cei mai importanți producători din Europa

Povești cu Profit   
FOTO Tranzacție surpriză - Grupul turc Akçelik a vândut fabrica din România unei companii germane, printre cei mai importanți producători din Europa

Sursa foto - Tristar Steel

Grupul turc Akçelik a vândut toate acțiunile sale la compania Tristar Steel din Târgoviște, producător de bare și țevi din oțel cromat, către compania germană Exxellin, unul dintre cei mai importanți producători de sisteme liniare din Europa, relevă datele analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Turcii au cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al Tristar în 2021, tranzacție anunțată de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Turcii au preluat atunci 58% din acțiuni de la un grup de investitori italieni, plătind peste 350.000 de euro. Grupul turc a achitat însă și o primă de emsiune de peste 1 milion de euro.

Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov CITEȘTE ȘI Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov

În acționariat au mai rămas italianul Luciano Giol (32%) și Emilia Anton (10%), conform termene.ro.

Acum, după noua tranzacție, cooperarea companiei turce cu Exxellin va continua, iar Akçelik va continua producția și furnizarea de materii prime cu marca Tristar.

FOTO Tranzacție surpriză - Grupul turc Akçelik a vândut fabrica din România unei companii germane, printre cei mai importanți producători din Europa

Tristar Steel produce bare din oțel cromat dur și arbori liniari în diametre mici, în intervalul de la 6 mm până la 40 mm, având legături comerciale în întreaga lume, în special în Germania, Italia și țările din nordul Europei. Are o capacitate anuală de producție de 3,5 milioane de metri.

Planul grupului turc, la momentul achiziției, a fost să dubleze această capacitate în 5 ani.

RDF Arad a realizat investiții de 5.7 milioane euro în soluții de depozitare, tehnologie și utilaje și vizează să achiziționeze companii cu domenii de activitate conexe CITEȘTE ȘI RDF Arad a realizat investiții de 5.7 milioane euro în soluții de depozitare, tehnologie și utilaje și vizează să achiziționeze companii cu domenii de activitate conexe

În 2023, ultimul an raportat, compania a avut afaceri de 56 milioane lei (de la 25,1 milioane lei la momentul achiziției pachetului majoritar de către turci) și o pierdere de 2,4 milioane lei (de la un minus de 6,3 milioane lei), cu 99 angajați (în creștere de la 63 de angajați).

Cine este Akçelik

Akçelik, fondată la Izmir în 1978, a deschis prima fabrică de oțel în 1990 și s-a angajat să devină un brand global, mutând sediul la Kocaeli, considerat a fi inima geografică a industriei turcești. Compania a devenit o societate pe acțiuni în 2005 și a deschis centre de distribuție în Konya în 2006, la Ankara în 2012, în Kocaeli în 2013 și în Istanbul în 2014.

FOTO Tranzacție surpriză - Grupul turc Akçelik a vândut fabrica din România unei companii germane, printre cei mai importanți producători din Europa

În 2019, Akçelik și-a modernizat toate mașinile, a construit linii de producție integrate cu investiții majore și modernizare în cadrul industriei 4.0 și și-a mărit capacitatea de producție la 90.000 de tone anual.

De-a lungul anilor, Akçelik a construit o rețea extinsă de aprovizionare de la toți producătorii de oțel din lume.

În timp, Akçelik a devenit una dintre cele mai importante companii din industrie, cu 1.300 de clienți și exporturi către 60 de țări de pe 4 continente.

Akçelik a devenit și mai puternic atunci când compania a achiziționat fabrica BWS Blankstahlwerk Sindorf GmbH din Kerpen, Germania, în 2020.

Exxellin - jucător important

Exxellin a fost fondată în 2008, fiind astăzi un jucător redutabil în segmentul arborilor liniari de mare precizie și al barelor cromate.

Are o fabrică la Wolmirstedt, aproape de Magdeburg.

viewscnt
Afla mai multe despre
arctic
dividende