Octavian Bădescu, antreprenor care a vândut firma de curierat Sameday către eMag, a investit peste 500.000 lei în proiectul economico-social Banca de Minute.
Lansată în 2023, platforma introduce o nouă funcționalitate: secțiunea de „Anunțuri". Aceasta le permite utilizatorilor să schimbe bunuri și servicii folosind MIN (Minute Convertibile), o monedă complementară generată automat și echitabil de către fiecare utilizator al platformei.

Platforma funcționează pe principiul reciprocității și propune utilizarea reprezentǎrii timpului trecut ca monedă de schimb, oferind oamenilor posibilitatea de a oferi și primi bunuri și servicii pe baza soldurilor fiecăruia/minutelor acumulate.

„Banca de Minute nu este doar o platformă care contabilizează timpul trăit, ci și un mecanism prin care utilizatorii își pot folosi Minutele Convertibile pentru a face schimburi economice fără comisioane și fără bani tradiționali.
Într-o societate unde problema monetară influențează profund echilibrul economic, acest model propune un mijloc de schimb echitabil, creat și distribuit direct de utilizatori. În același timp, Banca de Minute nu este o afacere, ci un proiect economico-social cu o componentă educativă, parțial orientat către păstrarea puterii de cumpărare a instrumentului de schimb, adică a banilor," a declarat Octavian Bădescu.

Acest proiect are o adresabilitate globală, iar în primul an de funcționare, aproximativ 600 de persoane și-au creat un cont în Banca de Minute, generându-și independent soldul inițial de MIN. Sistemul poate fi perceput ca o formă de venit universal necondiționat, conceput într-un mod sustenabil din perspectivă economică și monetară. Pe platformă, timpul fiecărui utilizator este înregistrat și transformat în MIN, care poate fi folosit pentru a obține bunuri, servicii și competențe din comunitate.
Octavian Bădescu este economist, antreprenor în serie și investitor, cu peste 20 de ani de experiență managerială.
A fondat și dezvoltat mai multe afaceri de succes, inclusiv Sameday Courier, achiziționată ulterior de eMAG, și Retailplus Eastern Europe, preluată de Nielsen.