Consiliul Concurenței strânge probe privind o posibilă înțelegere de preț pe piața serviciilor stomatologice

Farma   
Consiliul Concurenței strânge probe privind o posibilă înțelegere de preț pe piața serviciilor stomatologice

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pe piața serviciilor stomatologice având ca obiect o posibilă înțelegere de preț și de a nu-și racola angajații, strângând o serie de probe în acest sens, a declarat directorul general al autorității de concurență, Daniela Bădilă.

''Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pe piața serviciilor stomatologice având ca obiect o posibilă înțelegere de preț și o posibilă înțelegere de a nu-și racola angajații. La nivel național, investigația este de abia declanșată și operează prezumția de nevinovăție. Noi căutăm să strângem probe să vedem dacă, în mod concret, este vorba de o prevedere introdusă în Codul Deontologic al Colegiului Medicilor Stomatologi, prin care s-ar impune un nivel de preț minim al tarifelor pe care aceștia să le practice. Dacă această prevedere a fost implementată, vom vedea pe parcursul derulării investigației'', a precizat directorul general al Consiliului Concurenței.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Aurora, retailerul ucrainean care vinde și la 1 leu, s-a extins puternic în România cu reduceri agresive CITEȘTE ȘI FOTO Aurora, retailerul ucrainean care vinde și la 1 leu, s-a extins puternic în România cu reduceri agresive

Autoritatea de concurență a declanșat, la finalul lunii ianuarie, o investigație privind posibila încălcare a legislației din domeniul concurenței de către Colegiul Medicilor Stomatologi din România, scrie Agerpres.

În cadrul investigației, au fost efectuate inspecții inopinate la sediul Colegiului Medicilor Stomatologi din România și la sediul Colegiului Medicilor Stomatologi Iași.

''Autoritatea de concurență deține indicii conform cărora Colegiul Medicilor Stomatologi ar fi stabilit onorarii minime pentru serviciile prestate de membrii săi. De asemenea, Consiliul Concurenței are suspiciuni că prin intermediul Colegiului s-ar fi introdus unele restricții privind recrutarea personalului de la un cabinet stomatologic la altul, cu scopul de a-și împărți piața forței de muncă specializată în domeniul stomatologic și de a impune un nivel minim al drepturilor salariale. Această practică, denumită 'no-poach', prin care nu se contactează, nu se recrutează și nu se angajează persoane care lucrează și/sau au lucrat la vreunul dintre cabinetele stomatologice concurente, elimină concurența reală de pe piață pentru atragerea angajaților, scăzând mobilitatea forței de muncă, chiar ținând-o captivă. Practic, aceste acorduri au drept consecință menținerea salariilor pentru respectivele specializări la un nivel artificial, inferior celui real'', menționează Consiliul Concurenței.

În plus, există indicii conform cărora Colegiul Stomatologilor din România a impus cabinetelor stomatologice restricții privind acordarea de reduceri sau de alte avantaje materiale/facilități pentru atragerea sau fidelizarea pacienților.

GRAFIC România este printre țările cu cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană CITEȘTE ȘI GRAFIC România este printre țările cu cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană

''Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii, decizii ale asociațiilor și practici concertate, care împiedică, restrâng ori denaturează concurența pe piața românească prin stabilirea prețurilor sau orice alte condiții de tranzacționare. Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilei practici de concurență neloială. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor'', preciza instituția.

Daniela Bădilă a participat, miercuri, la prima ediție a Forumului de concurență, francize și antreprenoriat, organizată de Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv cu sprijinul Consiliului Concurenței. 

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul concurenței
stomatologie