Compania Restart Energy reacționează, într-un mesaj transmis la BVB, după ce obligațiunile i-au fost suspendate de la tranzacționare pe bursă.
"Având în vedere informațiile apărute în mass media în ultima perioadă privind ancheta DIICOT, Societatea Restart Energy One S.A. informează că, din informatiile pe care le detine pînă la momentul publicării prezentului raport, societatea nu este parte în aceste cercetări. Compania va reveni cu informații suplimentare și clarificări imediat ce acestea vor fi disponibile", este mesajul transmis.
Ieri, în presa locală a fost relatat că sunt percheziții în nouă județe și în București, iar 15 persoane au fost duse la audieri într-un dosar privind bani spălați prin criptomonede și retrageri frauduloase din ATM-uri, fiind introdus în relatări și numele Domuța Armand, patronul Restart Energy Innovative Technologies AG.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Comunicatul de ieri al DIICOT
"Polițiștii și procurorii fac 66 de percheziții ăn mai multe județe, în cadrul unui dosar penal în care administratorii unei firme din județul Timiș sunt acuzați de delapidare cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani. Aceștia, alături de alte persoane, și-ar fi însușit și ar fi transferat în mod repetat criptomonede, producând un prejudiciu de 66 de milioane de lei.
”Peste 60 de percheziții în mai multe județe, la administratorii uneiAstăzi, 26 martie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, au pus în aplicare 66 de mandate de percheziție domiciliară în județele Timiș, Caraș-Severin, Arad, Alba, Argeș, Teleorman, Hunedoara, Ilfov și în municipiul București. În documentarea activităților au acordat sprijin și polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara – Biroul Investigații Criminale”, a transmis, miercuri, IPJ Timiș.

Sursa citată a precizat că activitățile s-au desfășurat într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, folosire cu rea credință a bunurilor societății, în folos propriu, și spălarea banilor.
”Din probele administrate a reieșit faptul că, începând cu anul 2018, în județul Timiș, două persoane, administratori ai unei societăți comerciale, împreună cu alte persoane angrenate într-un proiect dedicat energiei regenerabile, derulat în cadrul firmei, ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor importante sume de bani prin săvârșirea infracțiunilor menționate anterior. Liderii grupării de criminalitate organizată ar fi acționat în mod coordonat și specializat, punând în aplicare un mecanism infracțional de însușire și folosire, cu rea credință, a fondurilor societății care, ulterior, ar fi fost supuse procesului de spălarea banilor”, a mai transmis sursa citată.
Potrivit polițiștilor, probele administrate au relevat că, la grupul infracțional organizat, ar fi aderat și alte persoane, specialiști în domeniile informatic, contabil și fiscal, care ar fi constituit eșalonul secund al rețelei infracționale.

”În perioada 2018 – 2020, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, membrii grupării de criminalitate organizată și-ar fi însușit și ar fi folosit din patrimoniul firmei, în interesul lor și pentru alții, prin mai multe transferuri către portofele virtuale, a peste 25.000 de unități ale unei criptomonede atrase în cadrul proiectului energetic, cu consecința producerii unui prejudiciu de peste 66.000.000 de lei (17.700.000 de USD). Însușirea și folosirea valorilor societății s-ar fi realizat prin transferul monedelor virtuale din portofelul societății către portofelele controlate de către membrii grupului infracțional sau persoane și societăți afiliate structurii de criminalitate organizată”, mai arată polițiștii.
Potrivit acestora, în paralel cu externalizarea frauduloasă a fondurilor societății, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a bunurilor sau valorilor delapidate, în perioada 2018 – 2024, membrii grupării ar fi procedat la schimbarea de monede virtuale în monedă fiduciară pe care ar fi transferat-o în conturi bancare.

”Ulterior, membrii grupului infracțional precum și persoane sau societăți apropiate de aceștia, ar fi efectuat retrageri din conturi și de la ATM-urile cu criptomonede, utilizând valorile astfel obținute la achiziționarea de bunuri (imobile, autoturisme, excursii), creditarea societăților, acordarea unor sume de bani cu împrumut apropiaților și angajaților unității care ar fi avut cunoștință de proveniența ilicită a banilor precum și raportări fictive cu privire la obținerea de câștiguri din tranzacționarea de criptomonedă”, a mai transmis IPJ Timiș.
Sunt puse în executare 15 mandate de aducere, față de persoane fizice și reprezentanții legali ai unor persoane juridice, audierile urmând a se desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Pitești, Alba, Cluj, Oradea, Craiova și unităților subordonate, jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara și Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș".

Restart Energy este unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică de pe piața locală, companie controlată de Armand Domuța.
Compania are listată pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București o emisiune de obligațiuni corporative denominate în moneda națională și scadente în 2026 (REO26), în valoare de 16,36 milioane lei.

Listată în anul 2021 al efervescenței pieței AeRO, aceasta oferă o dobândă anuală fixă de 9,00%.
Obligațiunile sunt parte a unei datorii totale de 147,91 milioane lei raportată la data de 30 iunie și care a crescut cu 6,55% față de cea de 138,81 milioane lei de la sfârșitul anului 2023.