Educația economică predată în școli și universități este adesea criticată pentru lipsa de profunzime și pentru faptul că promovează idei rigide, fără să încurajeze gândirea critică. În loc să formăm oameni care pun întrebări, sistemul educațional produce absolvenți care preiau și repetă concepte prezentate drept „adevăruri absolute”, fără a le pune sub semnul întrebării.
Manualele de economie insistă pe modele teoretice elegante, dar abstracte, precum piața perfect eficientă sau agentul rațional. În realitate însă, piețele nu funcționează pe bază de logică pură, ci sunt conduse de emoții, de euforie și panică, de efecte de turmă și reacții exagerate. Exact aceste componente, ignorate de modelele economice, sunt cele care duc la bule speculative și la prăbușiri bruște.
Din cauza acestui cadru educațional rigid, viitorii economiști nu sunt pregătiți să vadă semnalele subtile ale unei crize sau să recunoască tiparele de comportament colectiv care preced marile colapsuri. Crizele nu sunt anticipate, ci cel mult explicate post-factum, când deja impactul s-a produs. De aici apare o nevoie urgentă: aceea de a schimba abordarea în educația economică, de a introduce istoria reală a crizelor, de a studia psihologia mulțimilor și de a da spațiu unor perspective economice alternative, nu doar celor oficiale. Doar astfel putem spera să înțelegem cu adevărat ce se întâmplă în economie și să fim pregătiți pentru următoarea furtună financiară.
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Mitul tarifelor vamale și Marea Criză din 1929
În ultima vreme a revenit în discuție o idee des întâlnită în manuale: că tarifele vamale ridicate impuse în 1930, prin legea Smoot-Hawley, ar fi cauzat Marea Criză Economică. Însă această explicație, deși ușor de reținut, nu se susține istoric. Criza începuse deja în 1929, într-un context în care tarifele erau scăzute. Prăbușirea bursei din octombrie a avut loc înainte ca legea tarifelor să fie adoptată, iar măsurile din Smoot-Hawley au intrat în vigoare abia în iunie 1930.
Este adevărat că acele tarife au agravat tensiunile comerciale și au dus la represalii din partea altor țări, dar cauzele reale ale depresiunii au fost altele: o bulă speculativă pe bursă alimentată de credite ieftine, urmată de o contracție monetară severă provocată de politica greșită a Rezervei Federale, care a generat deflație prin reducerea masei monetare, și de un val de falimente bancare ce a șters economiile populației.
Astăzi, această temă e reluată în contextul politicilor comerciale ale președintelui Trump. Se sugerează că impunerea de tarife poate duce inevitabil la criză. Dar istoria arată că lucrurile sunt mai nuanțate. Tarifele pot produce tensiuni, dar nu sunt în sine suficiente pentru a declanșa colapsuri economice. A susține contrariul înseamnă a repeta o explicație superficială care, în lipsa contextului, riscă să devină o formă de propagandă
Piața obligațiunilor: SUA rămâne refugiu, Europa merge pe sârmă
Dacă vrem să înțelegem riscurile reale din economie, trebuie să privim dincolo de bursă sau bitcoin și să analizăm ce se întâmplă în piața obligațiunilor guvernamentale. Aici, diferențele dintre SUA și Europa sunt tot mai vizibile.
Statele Unite se bucură de un avantaj strategic enorm: dolarul este încă moneda de rezervă globală. Asta înseamnă că, indiferent cât de mare este datoria publică a Americii, investitorii din întreaga lume continuă să cumpere titluri de stat americane, mai ales în perioade de incertitudine. Acest comportament menține dobânzile jos și permite Trezoreriei să se împrumute ieftin, chiar și atunci când emite datorii masive.
Europa este într-o situație mai complicată. Țările din zona euro folosesc aceeași monedă, dar nu împart o datorie comună. Astfel, Italia, Spania sau Grecia plătesc dobânzi mai mari decât Germania, chiar dacă emit obligațiuni în euro. În 2020, UE a făcut un pas timid către o datorie comună prin mecanismul NextGenerationEU, în care Comisia Europeană s-a împrumutat în numele tuturor statelor membre. Însă acest mecanism este temporar și limitat.
Dacă s-ar implementa o mutualizare completă a datoriei, țările îndatorate ar fi avantajate, pentru că s-ar putea finanța mai ieftin. Însă țările din nordul Europei, precum Germania sau Țările de Jos, ar deveni garantul datoriilor celorlalți, ceea ce nu este o perspectivă ușor de vândut electoral. În plus, investitorii ar putea începe să ceară dobânzi mai mari pentru țările care acum beneficiază de costuri mici de împrumut. Solidaritatea fiscală vine, inevitabil, cu un preț.
Deocamdată, Banca Centrală Europeană menține echilibrul intervenind direct pe piață și cumpărând obligațiuni ale țărilor vulnerabile. Dar acest model pune BCE într-o poziție incomodă: finanțează guverne, deși statutul său interzice explicit acest lucru. Într-un context în care ne-am confrunta cu inflație ridicată și dobânzi în creștere, presiunea pe aceste mecanisme va fi tot mai mare.
Statele Unite pot tipări dolari și au încrederea piețelor. Europa nu are niciuna dintre aceste opțiuni. Așa apare ceea ce investitorii numesc un „default premium” european: un cost suplimentar cerut pentru a compensa riscul perceput că lucrurile ar putea scăpa de sub control.
Piața obligațiunilor transmite un mesaj clar: SUA rămâne principalul refugiu financiar, în timp ce Europa se confruntă cu o alegere dificilă între integrare fiscală reală sau haos controlat. Dacă liderii europeni nu iau o decizie clară, fiecare nouă criză va readuce în prim-plan frica de colaps suveran.
România: titluri cu dobândă mare, dar riscuri reale
Pe hârtie, titlurile de stat românești - în special cele din programul FIDELIS - arată excelent: dobânzi de 7–8% pe an, neimpozabile. Dar aceste randamente atractive reflectă și riscuri semnificative, pe care mulți investitori tind să le ignore.
Inflația ridicată, care a depășit 10% în 2023, a erodat puternic randamentele reale. Asta înseamnă că, în termeni de putere de cumpărare, investitorii au ieșit în pierdere, chiar dacă au încasat dobânzi bune pe hârtie. În plus, cine cumpără titluri pe termen lung și are nevoie să vândă înainte de scadență poate pierde bani dacă între timp cresc dobânzile în economie. Prețul titlurilor scade în acest caz, iar pierderile sunt reale.
România are deficite bugetare record și o datorie publică în creștere accelerată. Agențiile de rating încă mențin România în categoria investment grade, dar cu perspectivă negativă. Un șoc politic sau o criză regională ar putea duce rapid la retrogradare. Asta ar forța fondurile instituționale să vândă titlurile românești, crescând dobânzile și costul de finanțare pentru stat.
Statul se împrumută masiv de la populație. Pe termen scurt, e o soluție convenabilă. Pe termen lung, riscul este că pierderile, dacă vor apărea, vor fi suportate de cetățenii care au finanțat statul, prin economiile lor.
Concluzia este clară: titlurile de stat nu sunt lipsite de risc. Sunt dependente de credibilitatea statului român. Dacă economia sau politica derapează, „siguranța” acestor instrumente se poate evapora rapid.
În loc de încheiere
Trăim vremuri în care multe dintre certitudinile economice și politice sunt puse sub semnul întrebării. Educația oficială oferă adesea explicații simpliste. Piețele se mișcă pe bază de emoții, nu de raționamente perfecte. Liderii par tot mai puțin capabili să ofere direcție clară.
În acest context, gândirea critică devine o formă de protecție. Cei care pun întrebări, care analizează în profunzime și nu se mulțumesc cu narațiunea oficială, sunt cei care au cele mai mari șanse să ia decizii bune.
Educația economică ar trebui să ne pregătească pentru realitate, nu pentru examene. Piața obligațiunilor ne arată unde e riscul real, iar România are de ales între stabilitate și populism fiscal. Lumea se schimbă. Cei care citesc printre rânduri o înțeleg înaintea celorlalți.
PS: La granița de est a NATO, România, membră NATO și UE, se află într-un punct geopolitic fierbinte, în contextul conflictului prelungit din Ucraina. Ieri, Șeful Statului Major al Armatei Române, generalul Gheorghiță Vlad, a lansat un avertisment fără precedent: „Nu excludem scenariul unui conflict cu Rusia în care să fie implicată și țara noastră”, a declarat el, adăugând că „pericolul din partea Rusiei este mai mare acum decât era în urmă cu un an sau doi”. Este, cel mai probabil, cea mai directă declarație publică a unui lider militar român privind posibilitatea extinderii conflictului. Iar implicațiile pentru România și întreaga Europă de Est sunt profunde. Suntem, din nou, în linia întâi, nu doar simbolic, ci strategic.
Acest material are scop exclusiv informativ și nu reprezintă un sfat de investiții.
Justin Ștefan este comentator financiar și investitor individual
