Bursa românească a avut o sesiune marcată de lipsă de dinamică, însă liderul transportatorului fluvial de la Dunărea de Jos a înregistrat un recul semnificativ.
Bursele cele mai importante din Europa, cele de la Paris și Frankfurt s-au aflat pe o presiune la vânzare consistentă, indicii principali de pe aceste piețe consemnând deprecieri de peste un procent.
Este contextul în care la BVB am avut o sesiune de ezitare, pe un rulaj de 47,15 milioane lei (9,47 milioane euro), din care nu mai puțin de 45,94% a fost asigurat de transferurile în valoare de 21,66 milioane lei realizate pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au închis la prețul de 28,70 lei/acțiune, cu 0,35% sub referință.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Astfel, indicele reprezentativ BET a pierdut 0,04%, până la nivelul de 17.438,31 de puncte. Prin contrast indicii sectoriali au avut aprecieri: +0,17% pentru indicele de energie BET-NG și +0,34% pentru indicele financiar BET-FI, care s-a stabilizat la nivelul de 61.935,24 de puncte.
Dacă piața în ansamblul ei a fost în derivă, titlurile Transport Trade Services (TTS) au suferit o cădere de 5,88%, până la prețul de 4,0000 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi însumând 2,82 milioane lei.
Cotația s-a apropiat de minimele locale ale anului trecut și la acest nivel capitalizarea bursieră a ldierului transportului fluvial de la Dunărea Inferioară a ajuns la 720,00 milioane lei (144,55 milioane euro), departe de reperele record către care a fost propulsate de rezultatele financiare excepționale ale anilor 2022 și 2023, catalizate de creșterea volumelor și tarifelor de transport a mărfurilor, în special a cerealelor ucrainiene, în contextul conflictului de la Est.

Pe a 2-a activitate a zilei, de 4,13 milioane lei, titlurile Romgaz (SNG) au urcat cu 1,01%, până la prețul de 6,0300 lei/acțiune. Celălalt producător de gaze naturale, Hidroelectrica (H2O), a pierdut 0,14% la nivelul capitalizării bursiere, titlurile sale închizând la prețul de 0,7300 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,45 milioane lei.
Tot pe segmentul energetic, titlurile Hidroelectrica (H2O) s-au corectat cu 0,16%, până la prețul de 122,00 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,43 milioane lei.
În rest, pragul unor schimburi de 1 milion de lei a mai fost depășit de 5 simboluri, acestea având închideri divergente: +0,27%, până la prețul de 0,3780 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP), -0,25%, până la prețul de 39,60 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), +1,22%, până la prețul de 29,00 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN), +3,90%, până la prețul de 80,00 lei/acțiune, pentru titlurile Conpet Ploiești (COTE) și -0,94%, până la prețul de 42,10 lei/acțiune, pentru titlurile Sphera Franchise Group (SFG).