Infinity Capital Investments vizează achiziția a peste 8% din acțiunile proprii în vederea anulării lor și reducerii capitalului social.
După Lion Capital (LION), care și-a mutat sediul la București, de la Arad – venind mai aproape de zona în care se afacerile devin naționale sau chiar se internaționalizează – este rândul Infinity Capital Investments (INFINITY) să facă o mișcare.
Societatea care și-a consumat perioada de glorie la începutul deceniului, când se chema SIF Oltenia, acum părăsește regiunea care îi dăduse și numele.
25 martie - Eveniment Profit.ro IMM - Micii antreprenori, prinși în mijlocul tensiunilor economice și sociale
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Adunarea Generală Extraordinară din 29-30 aprilie are pe ordinea de zi puncte care vizează mutarea sediului central al societății la București, în timp ce vechiul centru, de unde Tudor Ciurezu a coordonat activitatea SIF Oltenia peste un sfert de veac, ar urma să rămână un simplu punct de lucru.

Tot în AGEA este supus spre aprobare un program de răscumpărări pentru un număr de 40,00 milioane acțiuni proprii, echivalent cu 8,42% din totalul titlurilor. Acțiunile achiziționate ar urma să fie anulate într-o operațiune de reducere a capitalului social care să aducă cash către acționari.
Sumele pentru programul de buy-back ar urma să fie disponibile pentru că în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor este supusă spre aprobare repartizarea profitului net de 124,61 milioane lei al anului 2024 la capitolul “alte reserve”, pentru surse prorpii în vederea susținerii viitoarelor investiții.
De asemenea, Infinity Capital vizează achiziția până la 2,00 milioane acțiuni proprii într-un alt demers de răscumpărare în baza căruia titlurile dobândite ar urma să fie distribuite cu titlu gratuit către administratori, directori și angajați într-un “stock option plan” care are ca obiectiv fidelizarea acestora.