EXCLUSIV FOTO David Jenkins, Radisson Hotel Group, anunță planul pentru România: 20 de hoteluri în 5 ani, cu 6-7 branduri noi. Confirmă informațiile Profit.ro privind aducerea Radisson Red. România - în urma Poloniei, dar, ca potențial, peste Bulgaria

EXCLUSIV FOTO David Jenkins, Radisson Hotel Group, anunță planul pentru România: 20 de hoteluri în 5 ani, cu 6-7 branduri noi. Confirmă informațiile Profit.ro privind aducerea Radisson Red. România - în urma Poloniei, dar, ca potențial, peste Bulgaria
scris ieri, 00:48

Radisson Hotel Group, unul dintre cele mai mari lanțuri hoteliere din lume, are în prezent patru hoteluri în funcțiune pe piața locală - două în București (Radisson Blu și Park Inn by Radisson), unul în Cluj (Radisson Blu) și unul în Brașov (Radisson Blu Aurum Hotel) - și alte patru hoteluri în pipeline, care urmează să fie afiliate la unul dintre brandurile grupului, în Mamaia, Timișoara, Brașov și București.

“România pentru noi prezintă printre cele mai mari oportunități de creștere din regiunea Europei de Est, dar este însă în urma Poloniei, o piață mai puternică. Dar o vedem operațional ca fiind o piață foarte puternică, care crește constant și care reprezintă interes pentru noi de a adăuga mai multe hoteluri.

Urmărește-ne și pe Google News

Și aderarea la zona Schengen a fost, evident, foarte importantă pentru piața hotelieră din România”, spune, pentru Profit.ro, David Jenkins, Vicepreședinte Business Development la Radisson Hotel Group pentru Europa de Est.

Planurile grupului pe piața locală nu se opresc însă aici. Radisson Hotel Group vrea să adauge în portofoliul său între 2 și 4 hoteluri noi în fiecare an.

Apare primul parc tematic din București CITEȘTE ȘI Apare primul parc tematic din București

“În fiecare an vrem să adăugăm între două și patru hoteluri noi. Planul este ca în cinci ani să ajungem la 20 de hoteluri, incluzând proiectele în curs.

Dacă ne uităm la țară, nu este vorba doar despre București. Există multe orașe diferite, precum Craiova, Iași, Ploiești, Oradea, Brașov, care sunt destul de mari, care au aeroporturi, un mediu de afaceri puternic și potențial turistic.

FOTO Monarc Properties semnează cu Radisson pentru un hotel de 5 stele pe litoralul românesc. Va fi funcțional 12 luni pe an. Alexandru Manea, fondator: Am reușit să aduc acești coloși să lucreze cu mine, dar a fost foarte greu CITEȘTE ȘI FOTO Monarc Properties semnează cu Radisson pentru un hotel de 5 stele pe litoralul românesc. Va fi funcțional 12 luni pe an. Alexandru Manea, fondator: Am reușit să aduc acești coloși să lucreze cu mine, dar a fost foarte greu

De exemplu, Brașov și Cluj, cu regiunea Transilvania și cu toată istoria lui Dracula, Castelul Bran. Ai tururile vinicole, alte zone la Marea Neagră. Țara are o populație mare, orașe puternice și oportunități bune de creștere.

Dacă o compari cu Bulgaria spre exemplu, aceasta nu este la fel de puternică, după părerea mea. Nu are atâtea orașe secundare, care pot fi dezvoltate”, mai spune David Jenkins. 

EXCLUSIV FOTO David Jenkins, Radisson Hotel Group, anunță planul pentru România: 20 de hoteluri în 5 ani, cu 6-7 branduri noi. Confirmă informațiile Profit.ro privind aducerea Radisson Red. România - în urma Poloniei, dar, ca potențial, peste Bulgaria

Portofoliul familiei de mărci Radisson include Radisson Collection, art'otel, Radisson Blu, Radisson, Radisson RED, Radisson Individuals, Park Plaza, Park Inn by Radisson, Country Inn & Suites by Radisson și Prize by Radisson reunite sub o singură umbrelă comercială. marca Radisson Hotels.

“Avem, poate, șase sau șapte branduri pe care le-am putea aduce pe piața din România. Și asta ne dorim, să încercăm să obținem mai multă expunere pentru branduri. În prezent, avem în principal Radisson Blu.

FOTO David Popovici explică de ce și-a cumpărat casă într-un proiect premium CITEȘTE ȘI FOTO David Popovici explică de ce și-a cumpărat casă într-un proiect premium

Ce analizăm acum este proiectul Radisson Red, care este un brand de lifestyle. Dorim să aducem Radisson Red, care este brandul nostru de lifestyle mid-scale. Acestea sunt direcțiile în care mergem. În București nu se mai pretează tot brandul Radisson Blu, însă e spațiu suficient pentru alte branduri din portofoliul nostru”, precizează David Jenkins, adăugând că tot mai multe hoteluri din România merg către a se afilia unui brand internațional.

Profit.ro a anunțat recent că Radisson Hotel Group este interesat să se extindă în România cu brandul său de lifestyle premium Radisson RED, sens în care negociază deja cu dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe deschiderea unui hotel lângă kilometrul 0 al Bucureștiului.

Aducerea în România a acestui brand a fost anticipată de Profit.ro din 2021.

“În fiecare an vom vedea hoteluri care se afiliază la branduri internaționale, pentru că, poate, se luptă cu competiția sau au nevoie de o renovare. Afilierea la un brand vine și cu acces la sisteme de rezervări, programe de loialitate, sunt multe lucruri pe care brandurile le pot oferi, mai ales pe măsură ce competiția devine mai acerbă”, completează acesta.

David Jenkins observă un apetit mai mare pentru brand și în cadrul hotelurilor de leisure.

CONFIRMARE DS Smith, cu investiții substanțiale în România - cumpărată de un rival american CITEȘTE ȘI CONFIRMARE DS Smith, cu investiții substanțiale în România - cumpărată de un rival american

“Tot mai multe hoteluri de leisure devin de brand. Este parțial legat de programele de loialitate, dar și de comportamentul schimbător al oaspeților. Cred că pandemia a dus la o cerere mai mare pentru resorturi.

Oamenii au această idee de a lucra în timp ce sunt în vacanță. De exemplu, pleacă pentru trei săptămâni cu familia, dar își iau laptopurile.

Și oamenii vor să facă asta într-un mod care include și aspecte de wellness. Este un accent mai mare pe dorința de a avea pauze de relaxare, wellness și astfel de experiențe în resorturi. Așadar, aceasta a fost cu siguranță o schimbare, dar segmentul de corporate este încă acolo”, afirmă acesta.

Recent, Radisson Hotel Group a semnat un parteneriat cu Monarc Properties, companie imobiliară specializată în dezvoltarea de proiecte hoteliere și rezidențiale de lux, pentru un hotel Radisson Blu la Mamaia.

FOTO Fondatorul celui mai mare producător de băuturi spirtoase din România a înregistrat marca WE WILL MAKE ROMANIA GREAT AGAIN. Planul pregătit CITEȘTE ȘI FOTO Fondatorul celui mai mare producător de băuturi spirtoase din România a înregistrat marca WE WILL MAKE ROMANIA GREAT AGAIN. Planul pregătit

Radisson Hotel Group este un grup hotelier internațional în expansiune rapidă care operează în EMEA și APAC, cu peste 1.460 de hoteluri în funcțiune și în curs de dezvoltare în  peste 100 de țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
david jenkins
radisson hotel group
radisson red