Țările baltice au început deconectarea de la rețeaua electrică rusă, o decizie istorică, nelipsită, însă, de riscuri

Energie   
Țările baltice au început deconectarea de la rețeaua electrică rusă, o decizie istorică, nelipsită, însă, de riscuri

Statele baltice au început sâmbătă dimineață procesul de deconectare de la rețeaua electrică rusă pentru a se integra în sistemul european, un proces lansat cu ani în urmă și urgentat după invazia Moscovei în Ucraina. Cele trei țări baltice, foste republici sovietice care fac parte din Uniunea Europeană și NATO din 2004, se decuplează de rețeaua rusă, la care sunt conectate încă de pe vremea URSS, pentru a împiedica Moscova să o folosească ca armă împotriva lor, relatează AFP. Decizia nu este însă lipsită de riscuri, autoritățile au avertizat că ar putea apărea și probleme probleme.

„Pot confirma că procesul de deconectare a început la ora  6 a.m.”, a declarat pentru AFP Matas Noreika, purtătorul de cuvânt al Litgrid, operatorului național de stat al rețelei de electricitate din Lituania.

Urmărește-ne și pe Google News

„Luăm Rusiei capacitatea de a utiliza sistemul de electricitate ca instrument de șantaj geopolitic”, a subliniat ministrul lituanian al energiei, Zygimantas Vaiciunas.

Pe X, șefa diplomației europene Kaja Kallas, fost prim-ministru estonian, a salutat „o victorie a democrației”.

CONFIRMARE Electrica SA cumpără de la \ CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Electrica SA cumpără de la "regele" suedez din Monaco al eolienelor româneșt și pregătește o investiție masivă

În toate cele trei țări sunt prevăzute ceremonii oficiale de marcare a momentului. Letonia va tăia fizic sâmbătă un cablu electric care o leagă de Rusia, iar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să ia parte duminică la o ceremonie cu liderii țărilor baltice la Vilnius, Lituania.

„Suntem pregătiți”, a declarat premierul lituanian Gintautas Paluckas pe X, lăudând „începutul unei noi ere de (independență) energetică” pentru cele trei țări.

Procesul a durat mulți ani din cauza numeroaselor probleme tehnologice și financiare și a necesității de a diversifica între timp aprovizionarea, în special prin cabluri submarine. Schimbarea a devenit urgentă după invazia Rusiei în Ucraina în 2022, care a trezit temeri în țările baltice că Moscova le va viza în continuare.

Ministrul Energiei anunță că a trimis Corpul de Control la Depogaz: România are 1,35 miliarde normal metri cubi în depozite, cu un grad de umplere de 43,4%. România nu rămâne fără gaz pentru români și companiile românești! CITEȘTE ȘI Ministrul Energiei anunță că a trimis Corpul de Control la Depogaz: România are 1,35 miliarde normal metri cubi în depozite, cu un grad de umplere de 43,4%. România nu rămâne fără gaz pentru români și companiile românești!

De atunci, cele trei țări au încetat să mai cumpere gaze și electricitate din Rusia, dar rețelele lor electrice au rămas conectate la Rusia și Belarus, reglarea frecvenței fiind controlată de la Moscova. Prin urmare, ele depindeau în continuare de Rusia pentru un flux stabil de energie electrică, care este esențial pentru aparatele ce necesită o alimentare fiabilă, în special în procesele industriale.

După ce vor fi deconectate de la rețeaua rusă, țările baltice vor funcționa în „mod izolat” timp de aproximativ 24 de ore pentru a testa frecvența rețelei lor. „Trebuie să efectuăm teste pentru a garanta Europei stabilitatea sistemului nostru energetic”, a explicat Rokas Masiulis, directorul Litgrid, operatorul de stat al rețelei electrice lituaniene. Statele baltice vor fi apoi integrate în rețeaua europeană prin Polonia. Oficialii lituanieni și polonezi vor începe procesul de sincronizare duminică, în jurul prânzului.

Autoritățile au avertizat că ar putea apărea probleme. „Sunt posibile diverse riscuri pe termen scurt, cum ar fi operațiuni cinetice (militare) împotriva infrastructurii critice, atacuri cibernetice și campanii de dezinformare” desfășurate de Rusia, a declarat Departamentul lituanian pentru securitate de stat.

Operatorul polonez de electricitate PSE a anunțat că trimite elicoptere și drone pentru a monitoriza conexiunea cu Lituania.

Președintele leton Edgars Rinkevics a declarat pentru postul public de televiziune LTV1 că, deși cele trei țări sunt „pe deplin pregătite”, ele nu pot „exclude posibile provocări”.

În Estonia, poliția și voluntarii vor fi staționați la infrastructurile electrice esențiale până la sfârșitul săptămânii viitoare, din cauza riscului de sabotaj. Mai multe cabluri submarine de telecomunicații și energie au fost avariate în Marea Baltică în ultimele luni. Experți și politicieni au acuzat Rusia că poartă în acest fel un război hibrid, ceea ce Moscova neagă.

În total, 1,6 miliarde de euro au fost investite în proiectul de sincronizare în cele trei state baltice și în Polonia.

Președintele lituanian Gitanas Nauseda a încercat să liniștească populația. „Oamenii nu vor simți nimic, nici pe facturile lor, nici în ceea ce privește inconvenientele”, a declarat el presei.

Ministerul estonian pentru climă a îndemnat populația să își desfășoare activitățile ca de obicei. „Cu cât comportamentul dumneavoastră este mai obișnuit și mai previzibil (...), cu atât va fi mai ușor să gestionăm rețeaua energetică”, a transmis instituția.

În urma decuplajului baltic, sistemul energetic din enclava rusă Kaliningrad va funcționa acum în „modul insulă”, fără nicio conexiune la rețeaua rusă continentală. Întrebat despre acest lucru, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat săptămâna trecută că Rusia „a luat toate măsurile necesare pentru a asigura funcționarea fiabilă și neîntreruptă” a sistemului său energetic unificat.

viewscnt
Afla mai multe despre
energie
statele baltice
deconectare retea rusia
razboi ucraina
criza energie