România țintește 2.500 MW noi în sistemul energetic, în 2025, cu investiții precum Iernut, Mintia, Răstolița, Năvodari și proiectele private cofinanțate prin PNRR, însă energia trebuie să fie "sigură, accesibilă ca preț și cât mai curată", arată Ministerul Energiei.
"Energia este inima economiei. Fără energie sigură și ieftină, nu există un nivel de trai decent și nici dezvoltare economică. 2025 vine cu semne bune pentru România, iar cifrele și proiectele confirmă acest lucru. După un record al ultimului deceniu în 2024, cu 1.200 MW pe care am reușit să îi punem în funcțiune, ne propunem să dublăm această performanță în acest an. Asta înseamnă nu doar capacități noi de producție, ci și un pas important spre independența energetică a țării noastre.
Sunt proiecte mature, pentru care accelerăm ritmul de implementare. Soluția pentru facturi mai mici nu este intervenția constantă a statului pe piață, ci creșterea capacității de producție de energie. Aceasta este misiunea noastră, iar pentru asta avem nevoie de un parteneriat onest și serios cu mediul privat", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Potrivit sursei citate, proiectele majore pentru 2025 sunt: finalizarea centralei pe gaz de la Iernut - 430 MW de producție în bandă, un proiect strategic deblocat la începutul actualului mandat, termenul estimat fiind iunie 2025; punerea în funcțiune a hidrocentralei Răstolița - 30 MW de capacitate flexibilă, utilă pentru acoperirea vârfurilor de consum; centrala în cogenerare de la Năvodari - 80 MW pe gaz, un proiect modern și mult așteptat; proiecte private finanțate prin PNRR prin care sunt estimate punerea în funcțiune a 1.200-1.500 MW din surse regenerabile și alte capacități moderne.
De asemenea, un al proiect al anului 2025 menționat de Ministerul Energiei este termocentrala pe gaz de la Mintia, iar primii 1.000 MW ar putea fi conectați la sistemul energetic național până la finalul anului. "Este o investiție strategică națională, cu o putere instala totală de 1.750 MW, cea mai mare centrală pe gaz din Europa. Turbinele au fost livrate, șantierul este în execuție", precizează instituția.
Tot în 2025, Ministerul Energiei se așteaptă la o dublare a capacității de stocare în baterii, până la 400 - 500 MWh, prin proiecte cofinanțate din PNRR. Aceste investiții vor adăuga minim 2.500 MW noi la sistemul energetic național, dintre care cel puțin 600 MW reprezintă producție în bandă, contribuind semnificativ la securitatea energetică a României. Pentru comparație, în zilele bune, producția instantanee actuală a țării este de 7-8.000 MW, după ce în perioada 2009 - 2022 România a închis peste 7.000 MW grupuri pe cărbune și gaz.
În paralel, România continuă implementarea proiectelor majore, precum exploatarea gazelor din Neptun Deep și Caragele, dezvoltarea programului nuclear civil românesc și fabricile de producție pentru panouri fotovoltaice și baterii.
CITEȘTE ȘI FOTO Vitezomanii de pe A1 și A2 nu vor mai fi opriți de polițiști. Vor primi amenzi direct acasă. Noile radare"Anul 2025 vine cu o asumare clară: un sistem energetic mai puternic, capabil să sprijine dezvoltarea economică a României și să ofere cetățenilor acces la energie sigură și accesibilă. Ministerul Energiei își reafirmă angajamentul pentru continuarea revoluției energetice începute în ultimii ani, cu sprijinul a 14 miliarde euro fonduri nerambursabile atrase deja în România, pentru binele tuturor românilor și competitivitatea companiilor românești", mai este transmis.