România și-a majorat de 5 ori puterea instalațiilor de stocare din sistemul energetic național

România și-a majorat de 5 ori puterea instalațiilor de stocare din sistemul energetic național
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris astăzi, 07:30

Puterea instalată a sistemelor de stocare a curentului electric din sistemul energetic național al României a ajuns la 82,4 MW, fiind de 5 ori mai mare decât cea de la jumătatea anului, de 16,2 MW, arată datele oficiale valabile la 15 noiembrie și 30 iunie 2024, analizate de Profit.ro.

Capacitatea de stocare din sistem a ajuns la 158 MWh.

Urmărește-ne și pe Google News
Producția de automobile: Dacia rămâne pentru moment sub nivelul de anul trecut, Ford are o nouă lună record CITEȘTE ȘI Producția de automobile: Dacia rămâne pentru moment sub nivelul de anul trecut, Ford are o nouă lună record
Evenimente
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
8 noiembrie - Maraton Black Friday
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
28 noiembrie - Profit Financial.forum

Majorarea s-a datorat în principal unui număr de 2 instalații de profil recente, dezvoltate de companii din grupul clujean E-INFRA al antreprenorilor Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu.

Este vorba de una cu putere de 30 MW și capacitate de 60 MWh a Nova Power&Gas și de o alta cu putere de 30,24 MW și capacitate de 60 MWh a Nova PS 170. Cele 2 instalații de stocare sunt localizate la Doicești în județul Dâmbovița, unde grupul deține și operează și un parc fotovoltaic de 80 MW, în apropierea amplasamentului pe care se dorește construirea unei centrale nucleare cu reactoare modulare mici (SMR).

FOTO Tranzacție - Holdingul german Mutares cumpără o nouă fabrică în România CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție - Holdingul german Mutares cumpără o nouă fabrică în România

O investiție recentă în stocare adăugată la listă este și cea din județul Constanța a grupului Monsson al ″regelui eolienelor″ Emanuel Muntmark, cu putere de 6 MW și capacitate de 24 MWh, asociată cu un parc eolian operațional de 50 MW și care va fi alimentată și de un viitor parc fotovoltaic de 35 MW.

Instalații de stocare mai dețin Tomis Team și Ovidiu Development, operatorii parcului eolian Fântânele-Cogealac, în curs de a fi preluați de către PPC (putere de 6 MW, capacitate de 6 MWh), Megalodon Storage (la Răcari, putere de 7 MW, capacitate de 6 MWh), AOT Energy (Arad, 2 MW, 1 MWh) și EDPR România (Cobadin, 1,2 MW, 1 MWh).

EXCLUSIV Gigant deținut de un magnat britanic cu legături strânse cu Familia Regală cumpără în România primele sale două mall-uri plus un pachet de parcuri retail. Tranzacție de 100 milioane euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Gigant deținut de un magnat britanic cu legături strânse cu Familia Regală cumpără în România primele sale două mall-uri plus un pachet de parcuri retail. Tranzacție de 100 milioane euro

Ministerul Energiei a semnat de curând primele 2 contracte de finanțare, cu fonduri UE nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a unor proiecte de construire și montare de instalații de stocare de energie electrică, cu capacitate de peste 130 MWh, în baza unei scheme de ajutor de stat cu buget total de peste 103 milioane euro. În total, au fost declarate admise la finanțare 38 de proiecte.

Tot recent, instituția a aprobat o nouă schemă de ajutor de stat pentru investiții în stocarea de energie electrică, de această dată cu finanțări nerambursabile provenite din Fondul de Modernizare al UE. Valoarea ajutorului de stat va putea acoperi 100% cheltuielile eligibile. Un solicitant va putea depune unul sau mai multe proiecte, însă subvenția totală acordată unei singure întreprinderi nu va putea depăși 10 milioane de euro. Bugetul schemei este de 150 milioane euro și se estimează un număr de circa 15 beneficiari.

viewscnt
Afla mai multe despre
stocare energie electrică
investiții stocare energie
stocare energie baterii
subvenții de stat investiții stocare energie