Record la diferența între prețul spot al gazelor de pe bursele din România și cele din Europa. Gaz mai scump în România chiar și cu 44%

Energie   
Record la diferența între prețul spot al gazelor de pe bursele din România și cele din Europa. Gaz mai scump în România chiar și cu 44%

Situația incertitudinii de pe piața de gaze din România a împins ca tranzacțiile în prezent să fie realizate aproape exclusiv pe piața spot, fapt ce creează un mare risc pe creșterea prețului gazelor la cea mai mică variație a cererii, deja fiind înregistrată cea mai mare diferență din toate timpurile între prețul spot al gazelor de pe bursele din țara noastră și cele din Europa, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.

Acesta atrage atenția că prețurile gazelor naturale pe piața spot din România ar putea să crească în continuare, având în vedere prognoza temperaturii aerului pentru următoarele 10 zile și lipsa unei decizii privind ce se va întâmpla după 1 aprilie 2025, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Grecii acuză pierderi uriașe pentru benzinăriile din nordul țării: „Își fac plinul în România și Bulgaria!” CITEȘTE ȘI Grecii acuză pierderi uriașe pentru benzinăriile din nordul țării: „Își fac plinul în România și Bulgaria!”

„Prețul gazelor din România pe piața spot – BRM a crescut cu 72% de la începutul anului până în prezent, față de o creștere de 15% la nivelul pieței TTF Olanda. Dacă la începutul anului prețul spot al gazelor din România era mai mic cu 4% față de prețul de pe cea mai importantă bursă din Europa – TTF Olanda, în ziua de 10.02.2025, prețul din România era cu 44% mai mare (prețul gazelor de pe piața spot din România era cu 25 euro mai mare decât cel din Europa). Deși consumatorul casnic nu va achita un preț mai mare decât prețul plafonat la gaze de 0,31 lei/kWh cu TVA inclus, bugetul de stat va fi afectat, deoarece urmează să compenseze diferența între prețul plafonat și costurile furnizorilor cu achiziția acestor gaze”, se spune în comunicat.

Potrivit AEI, foarte afectate vor fi companiile care consumă peste 50.000 MWh/an care au prețuri stabilite liber (nu au fost incluse în schema de plafonare) și acestea se bazează pe formulă legat de prețul spot.

„Această situație este cauzată de instabilitatea generată de ping-pongul liberalizării pieței de gaze, care a blocat piața, deoarece toată lumea așteaptă o decizie eminamente politică, fără a avea curajul să vândă sau să cumpere gaze decât pe termen scurt și foarte scurt. Astfel, la cea mai mică creștere a cererii cantităților de gaze naturale urmare a scăderii temperaturii exterioare, dar și a ‘raționalizării’ extragerii gazelor din depozitele de înmagazinare, ‘cererea aparentă’ este mult mai mare decât ‘oferta de gaze care se dorește a fi disponibilizată’, aspect care a aruncat prețurile în aer pe piața spot BRM. Pe BRM, în luna ianuarie și februarie 2025 nu a fost realizată nici o tranzacție pe Piața GasForward, au fost realizate pe Piața GasForward în Regim de Contraparte Centrală tranzacții de 1,5 milioane metri cubi în luna ianuarie 2025 și 1,2 milioane metri cubi în primele 10 zile ale lunii februarie 2025. Gazele tranzacționate pe piața spot BRM din România au fost în luna ianuarie 2025 de 18,6 milioane metri cubi și de 12,7 milioane metri cubi în primele 10 zile ale lunii februarie 2025”, precizează președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
pret
europa