Nuclearelectrica alocă 5,97 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de reparare și de întreținere a aparatelor de măsurare la CNE Cernavodă, contractul urmând să fie încheiat pentru o perioadă de 48 luni, potrivit unui anunț de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
''Achiziția are ca obiect mentenanța preventivă și corectivă, precum și piesele de schimb necesare pentru echipamentele de măsura Canberra din dotarea Departamentului Radioprotecție, SM&PSI și a Laboratorului Chimic, pe o perioada de 48 luni (prestare efectivă). Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data-limită de depunere a ofertelor este de 20 zile'', menționează sursa citată.

Contractul va fi atribuit prin licitație deschisă, pe criteriul celui mai bun raport calitate-preț, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 23 aprilie 2025, ora 15:00, scrie Agerpres.
''Piesele de schimb, inclusiv cele echivalente, necesare activităților de mentenanță corectivă vor fi asigurate de prestator cu acordul prealabil al CNE Cernavodă. Bugetul alocat înlocuirii pieselor de schimb în cadrul activităților de mentenanță corectivă este de 460.000 euro, fără TVA. Prestatorul va realiza activitățile de mentenanță preventivă de regulă trimestrial, de patru ori pe an. În cadrul mentenanței preventive, prestatorul va asigura toate materialele, sculele și consumabilele necesare pentru efectuarea tuturor operațiilor prevăzute în procedurile de mentenanță preventivă, în cadrul sesiunii curente. Activitățile de mentenanță corectivă se vor efectua numai la solicitarea achizitorului, în limita a 800 de ore în cele 48 de luni de contract'', se mai precizează în document.
Nuclearelectrica are ca activitate principală producerea energiei electrice și termice prin procedee nucleare. Principalul loc de desfășurare a activității este în cadrul Sucursalei CNE Cernavodă, unde societatea deține și operează două reactoare nucleare funcționale (Unitatea 1 și Unitatea 2).
Cele două reactoare nucleare operaționale se bazează pe tehnologia CANDU (Canada Deuterium Uranium, de tip PHWR). Fabricarea fasciculelor de combustibil nuclear de tip CANDU, se realizează în cadrul Sucursalei FCN Pitești.
La 31 decembrie 2024, SN Nuclearelectrica deținea 100% din filialele Energonuclear S.A., Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu - Feldioara SRL și Nuclearelectrica Serv SRL. De asemenea, compania avea în portofoliul, la finele anului trecut, 50% din societatea RoPower Nuclear.
Acționarii societății sunt: statul român, prin Ministerul Energiei - care deține 82,4981% din capitalul social, și alți acționari persoane fizice și juridice - ce dețin împreună 17,5019%.
Acțiunile SN Nuclearelectrica sunt tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB) din data de 4 noiembrie 2013.