Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în ianuarie 2025, de 661.700 de tone, echivalent petrol, cu 300 tep sub cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres.ro.
Pe de altă parte, în prima lună a acestui an, importurile au crescut cu 46,5% (plus 50.200 tep) față de ianuarie 2024, la 158.100 de tone echivalent petrol.
Conform estimărilor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), producția de gaze naturale ar urma să crească, până în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%. Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2025 a fost estimată o producție de 7,79 milioane tep (plus 1,5%), pentru 2026 de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) și pentru 2027 de 8,176 milioane tep (plus 3,4%).
În ceea ce privește importurile, se așteaptă o tendință de reducere, cu un ritm mai pronunțat la orizontul anului 2027 (de minus 6%), în concordanță cu avansul producției, prin intrarea în exploatare a unor noi capacități, dar luând în considerare și o menținere a tranzitului către piețe externe.
CNSP estimează, pentru 2025, importuri de 2,211 milioane tep (-7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (-2,7%) și pentru 2027 de 2,022 milioane tep (-6%). AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Daniel Badea, editor online: Gabriela Badea)