GDF Suez este dispusă să renunțe la facturarea în avans a gazelor, dar susține că procedura este legală

GDF Suez este dispusă să renunțe la facturarea în avans a gazelor, dar susține că procedura este legală
scris 16 oct 2015

GDF Suez este dispusă să renunțe la facturarea în avans a consumului de gaze, pe bază de estimări de consum pe două luni înainte, dacă procedura nu este agreată de clienți, însă susține că această metodă de facturare, introdusă de companie în cadrul unui proiect pilot, este legală.

"Considerăm că modalitatea de a transmite trei facturi, cu trei scadențe de plată, printr-o singură expediere, a fost implementată în conformitate cu reglementările legale în vigoare și cu informarea detaliată, în prealabil, a clienților", se arată într-un comunicat remis Profit.ro de către GDF Suez, în replică la declarații anterioare ale reprezentanților Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

Urmărește-ne și pe Google News

Compania mai arată că, în măsura în care această modalitate de facturare, derulată în cadrul unui proiect pilot, nu este percepută ca o facilitate atractivă pentru clienți, este dispusă să revină la modelul inițial de expediere a facturilor de gaze naturale.

"Precizăm, de asemenea, că adoptarea acestui mod de facturare a fost inițiată pentru a ajuta clienții să estimeze și să optimizeze cheltuielile cu gazele naturale și în niciun caz să încurajeze plata în avans a facturilor", se mai afirmă în comunicatul GDF Suez.

Compania și-a prezentat poziția după ce premierul Victor Ponta a cerut verificări și ANRE a apreciat că introducerea estimărilor de consum în factura lunară de gaze naturale ca sumă totală de plată nu este în concordanță cu reglementările în vigoare în domeniul energetic. Autoritatea a declanșat și o acțiune de control în această speță.

ANRE a precizat de asemenea că, în ceea ce privește situația de la GDF Suez, compania are în derulare un proiect pilot și doar o mică parte dintre clienții acesteia au primit factura în acest format.

De asemenea, ANRE elaborează un model standard de factură pentru gaze naturale, care va fi unic la nivel național, pentru prevenirea acestui gen de practici, și care va fi implementat din primul trimestru al anului viitor.

Premierul Ponta a cerut ANRE, miercuri, să verifice informațiile privind facturarea în avans a populației pentru consumul de gaze, precum și dacă această operațiune este prevăzută de lege și în acord cu practica europeană.

"Vreau să vă rog să solicitați celor de la ANRE - nu sunt în subordinea noastră, ci a Parlamentului - să verifice, există niște informații privind facturarea în avans a consumului de gaze. Cred că nu e corect să ceri bani înainte de la oameni, ci după ce consumă cantitatea respectivă. Să vedem dacă se încadrează în prevederile legale și în practica europeană", a spus Ponta, în ședința de guvern.

GDF Suez a anunțat, în primăvara acestui an, introducerea unui proiect pilot de schimbare a modului de facturare a consumului de gaze, prin emiterea trimestrială a trei facturi simultan.

Reprezentanții companiei au arătat că, o dată la trei luni, clienții primesc trei facturi de plată cu sumele care trebuie achitate în perioada următoare, respectiv o factură de regularizare a consumului aferent perioadei anterioare și a cărei scadență este cea mai apropiată față de data primirii și alte două facturi eliberate în baza consumului estimat pentru următoarele două luni, cu scadențele de plată aferente lunilor calendaristice pentru care au fost emise.

În contractul-tip de furnizare de gaze naturale pentru clienți casnici publicat pe site-ul GDF Suez se stipulează că furnizorul facturează contravaloarea serviciului de furnizare reglementată pe baza cantităților convenite anterior cu consumatorul prin programul de consum, prevăzut în anexa la contract.

În cazul în care consumul efectiv înregistrat este mai mic decât consumul estimat facturat lunar, furnizorul va proceda la regularizare, începând cu prima factură emisă după momentul citirii echipamentului de măsurare, se stipulează în contract.

Potrivit anexei la contract, programul anual de consum prevede cantități de gaze pentru fiecare lună din an în funcție de care se face facturarea estimativă, cantități care se stabilesc fie utilizând istoricul de consum al clientului, fie sunt stabilite chiar de către client, conform opțiunilor proprii.

Pe factura de gaze a GDF Suez, totalul sumei lunare de plată conține trei elemente: suma de plată pentru consumul real regularizat din luna anterioară, plus sume de plată pentru consumul estimat în fiecare din următoarele două luni, fie în baza istoricului de consum, fie stabilite în contractul de furnizare, prin opțiunea clientului.  

viewscnt
Afla mai multe despre
gdf suez
factura gaze naturale
anre
facturare in avans gaze naturale