Complexul Energetic Oltenia vrea să treacă pe profit anul acesta, după pierderile de 961 milioane lei înregistrate în 2015, compania de stat urmând să disponibilizeze în 2016 un număr de aproape 2.000 de salariați, printr-un program de concedieri colective, în urma căruia efectivul mediu de personal al CE Oltenia se va reduce cu peste 11%, de la 16.400 la 14.493.
"Se propune un buget de venituri și cheltuieli cu profit, în condițiile în care realizările anului 2015 înregistrează o pierdere de 961 milioane lei. (...) la fundamentarea cheltuielilor cu personalul s-a avut în vedere eficientizarea activității societății prin aplicarea unor măsuri de reducere a numărului de personal, astfel: reducerea cu 2.000 de salariați, atât din activitatea de exploatare a cărbunelui, prin închiderea sau restrângerea activității de exploatare a cărbunelui în subteran, cât și din activitatea de producere de energie. Reducerea numărului de personal se efectuează prin aplicarea unui program de concedieri colective, program care presupune măsuri de protecție socială prin acordarea de plăți compensatorii, indemnizație de șomaj și venit de completare", se arată în nota de fundamentare a proiectului de HG de aprobare a bugetului CE Oltenia pe 2016.
Astfel, numărul mediu de salariați al Complexului va scădea cu peste 11%, de la 16.400 la 14.493, iar cheltuielile de personal se vor reduce cu un procent similar, la 906,16 milioane lei, potrivit proiectului de buget.
CITEȘTE ȘI Bateria externa în formă de pokeball, un accesoriu ridicol, dar practic pentru vânătorii de pokemoniÎn comparație cu rezultatele consemnate în 2015, cheltuielile totale ale CE Oltenia sunt programate să scadă cu mai mult de 31% (1,688 miliarde lei), de la 5,333 la 3,645 miliarde lei. Veniturile sunt bugetate să se reducă cu peste 16%, de la 4,373 la 3,646 miliarde lei. Profitul prognozat pe 2016 se cifrează la circa 600.000 lei.
Proiectul de buget este fundamentat pe o estimare de producție totală de energie de 14 TWh, din care 11,8 TWh de energie electrică livrată netă, la care se adaugă producția proprie de cărbune, estimată pentru anul acesta la 23 milioane tone.
AGA companiei de la finalul lunii mai a votat împotriva aprobării descărcării de gestiune a membrilor directoratului și ai Consiliului de Supraveghere al companiei. Respingerea descărcării de gestiune a fost impusă de acționarul majoritar, Ministerul Energiei, care controlează peste 77% din capitalul CE Oltenia, în timp ce celălalt acționar semnificativ, Fondul Proprietatea, cu 21,5% din acțiuni, a votat "pentru".
"Nu aprobă descărcarea de gestiune a membrilor directoratului și membrilor Consiliului de Supraveghere. Solicită directoratului și Consiliului de Supraveghere întocmirea și punerea în aplicare a unui plan de măsuri de eliminare a rezervelor exprimate în raportul auditorului și informarea acționarilor asupra măsurilor și termenelor de realizare a acestora", se arată în hotărârea AGA CE Oltenia, fără alte precizări.
CITEȘTE ȘI România, condamnată de justiția europeană pentru încălcarea obligațiilor de mediu de către compania de stat falimentară MoldominLa sfârșitul lunii aprilie, la sediul companiei a avut loc o întâlnire informală între directorat și sindicate, în care s-au anunțat planul de restructurare al companiei pe perioada 2016-2020, precum și planul de disponibilizări al societății pentru perioada 2016-2017, ambele avizate de Consiliul de Supraveghere. Astfel, anul acesta vor fi disponibilizați, începând cu 1 iulie, 2.000 de salariați, din care 1.067 sunt persoane pensionabile până la 31 decembrie 2019.
"În contextul în care societatea a înregistrat pierderi cumulate în ultimii doi ani în valoare totala de 1,655 miliarde lei și un profit pe primul trimestru al anului 2016 în valoare de 144 milioane lei, trebuie conștientizat faptul că măsurile de eficientizare și restructurare a companiei sunt necesare. Este imperios necesar ca aceste pierderi să fie recuperate în perioada următoare, pentru ca această companie să rămână în piață și să fie eficientă", a declarat atunci directorul general al CE Oltenia, Laurențiu Ciobotărică.
Conducerea companiei de stat a decis, la mijlocul lunii martie, reducerea sau întreruperea activității în fiecare dintre sucursalele/subunitățile acesteia, atât în sectorul energetic, cât și în sectorul minier până în luna iunie inclusiv, motiv pentru care 670 de angajați de la cele două sucursale din Craiova - SE Craiova II și SE Ișalnița – au intrat în șomaj, din cauza cererii scăzute de energie pe bază de cărbune.