Plafonarea prețurilor la energie a fost excesivă și a permis unora să câștige mulți bani, posibil legal, dar imoral, nejustificat din punct de vedere al oportunității, motiv pentru care plafonarea nu ar trebui să continue, a afirmat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la o conferință de specialitate.
'Noi (Consiliul Concurenței, n.r.), fanii plafonării n-am fost niciodată. Cred că a fost excesivă (...) Am introdus-o și devreme - și a fost bine că am introdus-o. Dar, în același timp, faptul că s-a plafonat pentru toată lumea, cred că a fost excesiv - și au fost și anumite probleme în piață, care au permis unora să câștige mulți bani, posibil legal. Ne uităm și noi dacă cumva s-a încălcat legea în perioada aia, dar din modul cum a fost gândită schema au fost posibilități de câștiguri legale, dar imorale, nejustificate din punct de vedere al oportunității. Deci, nu cred că trebuie să continue', a menționat Bogdan Chirițoiu, la Forumul Energiei, organizat de Financial Intelligence.

16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Potrivit acestuia, și companiile mari consumatoare de energie au nevoie de sprijin, nu doar populația vulnerabilă, scrie Agerpres.
'Am înțeles că domnul ministru spune că se lucrează la un plan de protejare a populației care este vulnerabilă, ceea ce este absolut firesc. Mă bucur că domnul ministru a spus și că se lucrează la un plan pentru companiile care sunt mari consumatoare de energie. Pentru că aici mi se pare că n-am gândit lucrurile foarte bine. Am mers pe ideea că populația o protejăm, noi protejăm pe cei care consumă mai puțin, deci bănuim că sunt mai săraci - și la companii am făcut cam la fel, ceea ce la companii, logica e alta, deci trebuie să-i protejezi pe aceia care consumă mult, nu pe aceia care consumă puțin. Deci, aici cred că lucrurile nu au fost foarte bine gândite. Eu sper că vom avea măsuri pentru companiile mari consumatoare de energie și electricitate și gaz', a punctat Bogdan Chirițoiu.