Grupul german Volkswagen a intentat un proces împotriva autorităților indiene pentru anularea unei taxe de import de 1,4 miliarde de dolari, pe care compania o consideră ”imposibil de mare” și în contradicție cu regulile fiscale din India. Potrivit documentelor depuse în instanță, această cerere ar putea afecta serios planurile de afaceri ale Volkswagen în țară, relatează CNBC.
Filiala Škoda Auto Volkswagen India a avertizat Curtea Supremă din Mumbai că disputa pune în pericol investițiile sale de 1,5 miliarde de dolari în India și afectează climatul investițional pentru companiile străine, scrie News.ro.
India a emis această cerere record în septembrie 2023, acuzând Volkswagen că a folosit o strategie prin care a importat automobile Volkswagen, Škoda și Audi sub formă de piese individuale, evitând astfel taxele mai mari aplicabile vehiculelor complet asamblate. Autoritățile susțin că grupul german a adus ”aproape întregul automobil” în stare dezasamblată, încadrându-l incorect la o taxă de 5-15%, în loc de 30-35% cât s-ar fi aplicat pentru importurile de unități complet demontate (CKD – Completely Knocked Down).
Volkswagen contestă acuzațiile
În documentele depuse în instanță pe 29 ianuarie, Volkswagen India susține că guvernul indian a fost informat în mod constant despre modelul său de import ”parte cu parte” și că încă din 2011 autoritățile au oferit clarificări care susțin această practică.
”Această taxă contrazice complet poziția adoptată anterior de guvern și periclitează încrederea pe care investitorii străini trebuie să o aibă în acțiunile și garanțiile administrației,” se arată în contestația depusă de Volkswagen.
Dacă pierde disputa, gigantul auto german ar putea ajunge să plătească aproximativ 2,8 miliarde de dolari, incluzând penalități. Aceasta ar fi o lovitură puternică pentru Volkswagen India, care a raportat vânzări de 2,19 miliarde de dolari și un profit net de doar 11 milioane de dolari în 2023-2024.
Dispută fiscală într-un moment critic pentru Volkswagen
Taxa vine într-un context delicat pentru Volkswagen, care încearcă să reducă costurile pentru a face față competiției din China și cererii slabe din Europa. În decembrie 2023, grupul a anunțat reduceri de 35.000 de locuri de muncă în Germania. De asemenea, Volkswagen analizează vânzarea unor operațiuni din China, cea mai mare piață a sa.
CITEȘTE ȘI Concedieri de amploare în Brașov. Preh, furnizor de componente auto pentru Mercedes sau Tesla, concediază 600 de persoane din fabrica de la Ghimbav. Trei fabrici de încălțăminte se închidCompania susține că a respectat reglementările fiscale și că piesele auto nu au fost importate ca un singur ”kit”, ci livrate separat, unele fiind combinate cu componente locale. Guvernul indian însă acuză Volkswagen că a folosit un software intern pentru a plasa comenzi masive și pentru a diviza importurile în sute sau chiar mii de componente per vehicul, evitând astfel taxele aplicabile.
Disputa dintre Volkswagen și India se înscrie într-un șir mai lung de tensiuni între companii străine și politica fiscală indiană. În trecut, și Tesla a criticat taxele mari impuse de India asupra importurilor de vehicule electrice.
Curtea Supremă din Mumbai va începe audierea cazului pe 5 februarie.