Un petrolier și o navă de marfă au intrat în coliziune în largul coastei de nord-est a Angliei, a anunțat Agenția Maritimă și pentru Paza de Coastă, relatează presa britanică.
Potrivit BBC, petrolierul implicat în coliziune era în flăcări, scrie News.ro.

UPDATE - Potrivit unui bilanț provizoriu citat de AFP, sunt cel puțin 32 de victime. Reuters relatează, la rândul său, că 32 de victime au fost aduse la țărm, iar ambulanțele așteaptă să le ducă la spitalul din orașul port Grimsby, a declarat prin e-mail directorul executiv al portului Grimsby East. Nu era clar cât de gravă era starea lor.
Alarma pentru incident a fost dată la 09.48 GMT (11.48, ora României).
„A fost solicitat un elicopter de salvare al pazei de coastă din Humberside, alături de bărci de salvare din Skegness, Bridlington, Maplethorpe și Cleethorpes, un avion cu aripă fixă al pazei de coastă HM și nave din apropiere cu capacitate de stingere a incendiilor. Incidentul rămâne în desfășurare”, a precizat agenția maritimă într-un comunicat.