UE introduce o etichetă de emisii de zbor pentru călătorii mai informate și mai durabile

UE introduce o etichetă de emisii de zbor pentru călătorii mai informate și mai durabile
scris astăzi, 08:37

Comisia Europeană a adoptat un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care oferă o metodologie clară și fiabilă pentru calcularea emisiilor generate de zboruri, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Companiile aeriene care operează zboruri în interiorul UE sau care pleacă din UE vor putea să se alăture în mod voluntar acestei etichete, care va fi pe deplin operațională începând din iulie 2025. Până la începutul verii viitoare, pasagerii vor avea posibilitatea de a vizualiza și compara emisiile estimate de gaze cu efect de seră (GES) ale zborurilor lor, permițându-le să ia decizii de cumpărare în cunoștință de cauză.

Urmărește-ne și pe Google News
Europa se apropie de finalul anului cu scădere pe segmentul de mașini electrice. Vânzările Dacia au crescut încet, dar sigur CITEȘTE ȘI Europa se apropie de finalul anului cu scădere pe segmentul de mașini electrice. Vânzările Dacia au crescut încet, dar sigur

"UE face încă un pas important către o aviație europeană mai curată și mai competitivă. Eticheta privind emisiile generate de zboruri va transforma transportul aerian, oferind pasagerilor informații transparente și fiabile cu privire la emisiile generate de zboruri. Aceasta va pune capăt afirmațiilor înșelătoare legate de mediu cu privire la emisiile generate de zboruri și va promova condiții de concurență echitabile, permițând concurența loială și stimulând durabilitatea în toate sectoarele transporturilor și turismului", a declarat comisarul pentru transport sustenabil și turism, Apostolos Tzitzikostas, citat în comunicat.

În prezent, lipsa unei metodologii și a unor criterii comune pentru estimarea emisiilor generate de zboruri determină companiile aeriene și vânzătorii de bilete să raporteze nivelurile de emisii utilizând metodologii disparate care nu sunt neapărat comparabile. Eticheta privind emisiile generate de zboruri urmărește să schimbe acest lucru prin stabilirea unei metodologii fiabile și armonizate pentru estimarea emisiilor generate de zboruri, luând în considerare factori precum tipul de aeronavă, numărul mediu de pasageri și volumul de mărfuri la bord, precum și combustibilul de aviație utilizat, scrie Agerpres.

Atunci când se caută zboruri sau se rezervă bilete online, alături de datele privind emisiile generate de zbor va fi afișat un logo dedicat, care garantează fiabilitatea informațiilor. Acest lucru îi va ajuta pe pasageri să ia decizii în cunoștință de cauză și îi va proteja de afirmațiile înșelătoare privind dezinformarea ecologică.

Fed a tăiat din nou dobânda de referință CITEȘTE ȘI Fed a tăiat din nou dobânda de referință

Eticheta de emisii de gaze cu efect de seră va sprijini tranziția aviației către zero emisii nete prin asigurarea unei concurențe loiale între companiile aeriene, prin promovarea utilizării combustibililor de aviație durabili (SAF) și prin sprijinirea reînnoirii flotei. Întrucât estimările se bazează pe date privind consumul real, aceasta va încuraja, de asemenea, companiile aeriene să opereze mai eficient și mai durabil.

Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (AESA) va fi responsabilă de estimarea emisiilor generate de zboruri în conformitate cu cele mai avansate standarde internaționale privind contabilizarea emisiilor generate de aviație. Această metodologie va permite o estimare echitabilă, transparentă și armonizată a emisiilor generate de zboruri pe baza celor mai recente performanțe pe aceeași rută.

Până la 1 februarie 2025, companiile aeriene care operează zboruri în interiorul UE sau care pleacă din UE pot opta să participe la eticheta emisiilor de zbor. În acest scop, acestea vor trebui să transmită AESA datele solicitate. Primele etichete de zbor vor fi apoi atribuite de AESA până la 1 iulie 2025 și se vor aplica zborurilor programate în sezonul de iarnă 2025. 

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeană
călătorii