Trenul IR16001 format din Săgeata Roșie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineața, la ora 5:40, din București Nord către Brașov, conform graficului.
La ora 8:43, prima garnitură din cele 37 achiziționate cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile de statul român, prin ARF, se va întoarce în București Nord, ca IR16002.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Ca urmare a finalizării tuturor verificărilor efectuate de specialiștii Alstom, compania confirmă că trenul Coradia Stream este complet funcțional și poate circula la parametrii optimi. Ca urmare, trenul va reintra în serviciul comercial, conform graficului de circulație al operatorului", au anunțat, la rândul lor, reprezentanții companiei Alstom.
Joi dimineața, trenul nou a fost anulat, din cauza unor erori afișate de computerul de bord, călătorii fiind reprogramați pentru următorul tren, potrivit ARF.
"Trenul nou a trebuit să fie anulat în aceasta dimineață în urma unor erori afișate de computerul de bord care nu s-au resetat în timp util, după tractarea la depou și decuplarea locomotivei de manevră. Călătorii au fost redirijați către următorul tren programat cu 30 de minute mai târziu", au declarat reprezentanții ARF.
La rândul lor, reprezentanții companiei Alstom au afirmat că trenul Coradia Stream este complet funcțional, dar, pentru că au apărut pe computerul de bord mesaje de eroare cu privire la unele funcții, la decuplarea trenului de la locomotiva de manevră, a fost luată decizia ca trenul să rămână în depou, scrie Agerpres.
"După finalizarea cu succes a cursei inaugurale, la decuplarea trenului de la locomotiva de manevră au apărut mesaje de eroare cu privire la unele funcții, pe computerul de bord. Trenul este complet funcțional, dar, dată fiind prioritatea acordată de Alstom siguranței pasagerilor mai presus de orice, am decis să ținem trenul în depou, pentru a efectua activități suplimentare în vederea confirmării funcționalităților și siguranței. Echipele Alstom sunt pe deplin mobilizate pentru a evalua cauzele și a defini măsurile adecvate. Obiectivul companiei este repunerea trenului în serviciul comercial în cel mai scurt timp posibil și respectarea angajamentelor comerciale", au menționat aceștia.
CITEȘTE ȘI Omer Tetik, CEO Banca Transilvania, vine la Profit Financial.forum, pe 28 noiembrieCFR Călători a introdus în circulație, de miercuri, primul tren electric format din material rulant nou, rama RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream. Rama este alocată pentru exploatare operatorului național CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară, proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziționate pentru România. De altfel, CFR Călători este operatorul feroviar selectat sa opereze primele 12 trenuri din cele 37.
Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziție încheiat și derulat de către ARF.
CFR Călători operează rama electrică Alstom pe ruta București Nord - Ploiești Vest - stațiunile de pe Valea Prahovei - Brașov ca tren Interregio și cu tarif aferent acestui rang de tren, conform contractului de servicii publice încheiat de companie, cu ARF.