Producătorii de automobile din Europa au transmis un mesaj după întâlnirea pe care au avut-o cu președinta Comisiei Europene, în cadrul „Dialogului strategic” pe marginea sancțiunilor privind emisiile de CO2, pe care UE vrea „să le flexibilizeze”. Constructorii auto consideră că este o urgență găsirea de soluții care să mențină industria auto competitivă.
„Producătorii europeni de vehicule și furnizorii de componente au investit sute de miliarde de euro și se angajează să facă din mobilitatea cu emisii zero un model de afaceri de succes.

Urgența de a acționa este aici: piața vehiculelor cu emisii zero nu crește suficient de repede. Tranziția poate funcționa numai dacă este cuplată cu acțiuni ambițioase imediate pentru a stimula infrastructura, subvenționarea cererii și măsuri pentru reducerea costurilor de producție”, transmite ACEA, la scurt timp după ce Ursula von der Leyen a declarat că propune transformarea calendarului de sancțiuni pentru nerespectarea emisiilor de CO2 dintr-unul anual, într-unul pe trei ani.
Reprezentanții industriei auto spun că „propunerea de reducere a penalităților pentru obiectivele pentru 2025 pentru mașini și LCV-uri este un prim pas în direcția corectă”.

Ola Källenius, președintele Asociației Producătorilor de Automobile Europeni (ACEA) și CEO al Mercedes-Benz, spune că nu este negociabilă trecerea la propulsia electrică.
„ Acest Dialog Strategic vine exact la momentul potrivit. Transformarea industriei noastre de automobile este în plină desfășurare, iar acum trebuie să definim un cadru care să asigure competitivitatea UE în acest sector critic. Tranziția către mobilitatea cu emisii zero și o industrie auto înfloritoare a UE trebuie să progreseze împreună – acest lucru nu este negociabil. Apreciem accentul pus pe accelerarea implementării conducerii autonome și ameliorarea măsurilor pentru CO2 propuse pentru 2025 pentru autoturisme și vehicule comerciale.

Dar permiteți-mi să fiu clar cu privire la preocuparea noastră principală: cum trasăm cursul pentru 2035 cu flexibilitatea și pragmatismul necesare pentru a face această tranziție să funcționeze? Aceasta este întrebarea fundamentală pe care am dori să o abordăm cu președinta Comisiei Eurpene în cadrul următoarei reuniuni de dialog strategic”.
Matthias Zink, președintele Asociației Europene a Furnizorilor de componente (CLEPA), amintește la rândul lui de soluțiile pe care le propune, care înseamnă menținerea unor motorizări care includ și combustia. „ Furnizorii, alături de producătorii de vehicule, conduc la decarbonizarea sectorului auto – și o vom realiza. Dar o flexibilitate mai mare este esențială pentru a ne asigura că tranziția este atât ambițioasă, cât și realizabilă în mod realist.
O întrebare crucială rămâne fără răspuns: cum putem stabili un cadru de reglementare deschis la tehnologie, care să permită soluții precum PHEV-uri și «range extender» după 2035? Acesta trebuie să fie un element cheie al planului de acțiune auto și o parte fundamentală a revizuirii regulamentului privind CO2 . Peste 3.000 de companii – multe dintre ele întreprinderi mici și mijlocii – depind de această flexibilitate pentru a prospera în Europa."

Și, Christian Levin, CEO al Scania, care răspunde de vehiculele comerciale în cadrul ACEA, este la fel de tranșant: „ Ne-au mai rămas mai puțin de cinci ani pentru a trece de la 2% la 35% cotă de piață, cu aproape niciuna dintre condițiile necesare atinse în prezent. Este esențial ca viitorul Plan de acțiune pentru industria auto să includă o revizuire accelerată a standardelor de CO2 pentru vehiculele grele până în 2025, pe baza unei evaluări urgente a condițiilor favorabile.
Camioanele și autobuzele sunt coloana vertebrală a economiei europene, esențiale pentru viața de zi cu zi a milioane de cetățeni și întreprinderi. Dar pentru a accelera tranziția lor către neutralitatea climatică, trebuie să se acorde un accent mult mai mare implementării infrastructurii critice, asigurând paritatea costurilor și creșterii cererii de camioane și autobuze cu emisii zero .”

Producătorii de vehicule și furnizorii de automobile cer în continuare rezolvarea unor probleme prioritare, precum revizuirea regulamentelor pentru CO2, acordarea de stimulente fiscale și de cumpărare pentru a susține adoptarea vehiculelor electrice, menținerea flexibilității după 2035 prin acceptarea de mașini PHEV, electrice cu autonomie extinsă (range extender), dar și cele cu combustie cu e-fuels.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să anunțe săptămâna aceasta introducerea unui program european de stimulare a achiziției de automobile electrice, care să susțină industria auto în tranziția la propulsia exclusiv electrică, dar deocamdată nu sunt cunoscute detalii ale acestui program.