Membrii numiți de ministerul Transporturilor în consiliul de administrație al companiei Aeroporturi București, suspendați din funcție de Tribunalul Ilfov. Decizia nu e definitivă

Membrii numiți de ministerul Transporturilor în consiliul de administrație al companiei Aeroporturi București, suspendați din funcție de Tribunalul Ilfov. Decizia nu e definitivă
scris ieri, 18:00

Membrii numiți de ministerul Transporturilor în consiliul de administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) au fost suspendați din funcție, potrivit unei decizii a Tribunalului Ilfov, care a stabilit că numirile au fost nelegale. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel.

Numirile au fost contestate în instanță de Fondul Proprietatea, care este acționar minoritar la CNAB, scrie G4Media.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Wizz Air lansează o nouă cursă din România CITEȘTE ȘI Wizz Air lansează o nouă cursă din România

Care este soluția pronunțată de instanță:

  • “Admite în parte cererea formulată de reclamanta FONDUL PROPRIETATEA SA în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NATIONALA AEROPORTURI BUCURESTI SA. Dispune suspendarea efectelor Hotărârii nr. 7/19.07.2024 adoptate de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor a Companiei Naționale Aeroporturi București SA, în ceea ce privește punctul 2 lit. b) privind membrii consiliului de administrație nominalizați de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, precum și punctele 3-6 din Hotărârea antemenționată, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 1973/93/2024 înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial astfel cum a fost redus de către instanță. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunțată astăzi, 09.01.2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”.

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care administrează Aeroporturile Otopeni și Băneasa, și-a ales, în vara acestui an, conducerea „corporatistă”. Din cei 7 membri ai Consiliului de Administrație, 5 erau funcționari publici, deși legea guvernanței corporative spune că maxim doi funcționari publici pot ocupa posturi în consiliul de administrație al unei astfel de companii, conform informațiilor Economedia.

Cei 6 noi membri ai CA:

  • Corneliu Felix Ardelean
  • Mirela Birchi
  • Georgeta Bumbac
  • Gabriel Constantin Bunduc
  • Eduard Bachide
  • Florin Cosmin Mihălțan

De asemenea, niciunul dintre candidați nu are experiență relevantă în activitatea de audit, deși unul dintre membrii CA trebuie să îndeplinească acest criteriu. Unul dintre membri aleși era Georgeta Bumbac, fina baronului PSD Felix Stroe, iar altul un apropiat al liberalului Lucian Bode.

Consiliul Concurenței a amendat Holcim Romania, Romcim și Heidelberg Materials România cu aproximativ 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței a amendat Holcim Romania, Romcim și Heidelberg Materials România cu aproximativ 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor

În octombrie 2021, Georgeta Bumbac, fina baronui PSD Felix Stroe, a fost numită de liberali administrator neexecutiv la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

Pe vremea premierului Viorica Dăncilă, Georgeta Bumbac a fost director general la Ministerul Sănătății. Face parte și din CA la Administrația Canalelor Navigabile și a fost în CA la CNAIR. Potrivit declarației de avere din octombrie 2021, ea a raportat un venit anual de peste 143.000 de lei de la Ministerul Sănătății, peste 26.000 de lei de la CNAB și peste 85.000 de lei de la Administrația Canalelor Navigabile.

Este considerată o apropiată a omului de afaceri Cristi Burci, patronul Adevărul, anchetat de DIICOT și fugit în Dubai. Georgeta Bumbac este funcționar public de peste 20 de ani. A trecut și ea pe la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”.

De asemenea, din partea Fondului Proprietatea, acționar minoritar la CNAB, a fost ales Cătălin Diaconu.

Statul român are 80% din Aeroporturi București, prin Ministerul Transporturilor, în timp ce Fondul Proprietatea are 20%.

Înaintea alegerii noilor membri ai consiliului de administrație, Fondul Proprietatea și-a exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care a fost realizată selecția Consiliului de Administrație al CNAB de către acționarul majoritar, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
„Din punctul de vedere al Fondului, procesul de selecție nu a respectat prevederile legislației privind guvernanța corporativă și nu a identificat candidați potriviți”, transmite FP.

Fondul a cerut Ministerului Transporturilor să inițieze un nou proces de selecție corect și transparent pentru întregul Consiliu de Administrație.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
aeroporturi bucurești
ministerul transporturilor