La Galați a sosit primul tramvai din lotul celor 10 achiziționate cu fonduri prin PNRR. Este vorba despre tramvaie noi, cu toate dotările moderne, produse în România, în fabrica de la Arad.
„Continuăm în linia unui transport modern și prietenos cu mediul la Galați. Încă de la început am spus stop achiziției de autobuze sau tramvaie second-hand și astfel au ajuns în oraș 105 mijloace de transport noi în ultimi ani. Pentru că gălățenii merită tot ce este mai bun, am atras noi fonduri europene pentru transportul public în comun. Și în scurt timp vom avea și primele autobuze electrice, toate noi și moderne. Astăzi, a sosit primul tramvai din noul lot de 10”, a spus Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.
Tramvaiele model „Autentic” sunt noi, silențioase, confortabile, cu podea joasă, cu viteza maximă de circulație 70 km/oră, reglabilă, limitată electronic la 50 km/oră și recuperare de energie la frânare. Tramvaiele respectă toate normele valabile în România și Uniunea Europeană.
Printre dotări se numără: aer condiționat; sisteme de numărare a călătorilor; instalație audio-video în interior; instalație pentru sistemul de ticketing; instalație de informare a călătorilor, atât la interior, cât și la exterior; echipament care nu permite plecarea cu ușile deschise; echipament pentru comanda automată a schimbării macazurilor; anunțuri vocale exterioare în stații pentru persoanele cu dizabilități de vedere.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Caroseria este o structură integrală, construită din profiluri de oțel carbon rezistente la coroziune. Tramvaiele au capacitatea de minim 100 pasageri, dintre care minim 30 pe scaune. Se asigură accesul în tramvai al persoanelor cu mobilitate redusă, călătorii cu bagaje, persoanele cu dizabilități etc.
Tramvaiele achiziționate vor circula pe traseele 7, 44 și 39 pe linii modernizate.
Până pe 15 august 2025, întregul lot de 10 tramvaie va fi livrat astfel încât, începând cu 2025 municipiul Galați va fi deservit în serviciul de transport local de călători în preponderență cu mijloace de transport nepoluante, mare parte din ele noi, și va utiliza în acest scop o infrastructură complet modernizată și adaptată noilor cerințe economice și de mediu.
La începutul acestui an, în urma derulării și finalizării procedurii de achiziție a lotului de 10 tramvaie, Primăria municipiului Galați a anunțat semnarea contractului cu ASTRA VAGOANE CALATORI SA Arad în valoare de 79.990.000,00 lei la care se adaugă 15.198.100,00 lei TVA având ca obiect achiziția celor 10 tramvaie de 18 metri lungime destinate transportului public de călători.
În continuare, pe lângă noile tramvaie, vor ajunge la Galați și alte mijloace de transport moderne și prietenoase cu mediul achiziționate de către Primărie. Este vorba despre 42 de autobuze electrice, precum și 10 microbuze electrice.