Cel mai avansat tehnologic automobil electric al BMW, SUV-ul iX, a primit o serie de actualizări care îl fac mult mai competitiv pe o piață a mașinilor electrice într-o scădere de popularitate pe multe dintre piețele lumii.
BMW a prezentat noul SUV iX, o versiune actualizată a modelului vârf de gamă pe segmentul electric al mărcii. Principalele noutăți sunt cele legate de baterie, de design și, deloc lipsit de importanță, de preț. Pe unele piețe, modelul s-a ieftinit cu până la 10.000 de euro, dar nu este cazul în România.
Noile versiuni de motorizare ale SUV-ului BMW iX, anunțate de constructorul german odată cu debutul comercial al acestuia, sunt xDrive45, xDrive60 și M70 xDrive. BMW a optat pentru noi denumiri ale acestor versiuni, pentru a reflecta mărirea performanțelor, care înseamnă atât autonomie a bateriei, dar și cifrele de putere maximă.
Noul BMW iX xDrive60 vine cu o autonomie de până la 701 de kilometri, în timp ce xDrive45 și M70 xDrive au valori omologate de aproximativ 600 de kilometri. Pentru a atinge cifre mai bune, constructorul bavarez a optimizat și consumul de energie, fiind redus cu peste 8% în ciclul de testare WLTP (în funcție de model și echipare), cu optimizări la electronica de putere și reglajului fin al rulmenților și anvelopelor.
CITEȘTE ȘI FOTO SPION Noua generație Toyota RAV4, surprinsă în timpul testelorAceasta corespunde unei creșteri a autonomiei de aproximativ 60 de kilometri (BMW iX xDrive60).
În materie de design, SUV-ul iX a primit elemente care duc mașina mai aproape de ce va fi noua familie Neue Klasse, o generație nouă de mașini electrice, care va debuta cu un nou iX3.
Chiar dacă aspectul versiunii de serie nu a fost făcut public, ceea ce este deja cunoscut cu ajutorul conceptelor prezentate de BMW poate fi cu ușurință recunoscut pe noul iX, mai ales în zona blocurilor optice. Acestea au o suprafață mai mare decât anterior acestui facelift și conțin cele două linii LED vizibile pe conceptele Neue Klasse.
În plus, clienții vor putea opta pentru pachetul M Sport și M Sport Pro, acesta fiind standard pe versiunea M70 xDrive. Acesta din urmă se evidențiază printr-o grilă proprie, cu logo M, capace negre ale oglinzilor și jante specifice M de 22 de inchi, din aliaj ușor. Tot la opționale se regăsește și grila BMW Iconic Glow cu contur iluminat, de asemenea standard pentru BMW iX M70 xDrive.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Românii au cumpărat noul Duster de toți banii: peste 80% din mașinile vândute sunt versiunile cele mai scumpe. Aproape jumătate sunt 4x4Pentru caroserie, BMW a introdus șase culori noi, Arctic Race Blue metalizat, Dune Grey metalic, Carbon Black metalizat, BMW Individual Frozen Deep Grey metalizat, BMW Individual Frozen Pure Grey metalizat, Tanzanite Blue metalizat și Space Silver metalic.
În privința performanțelor, modificările au adus un surplus de putere de 60 kW/82 CP la 300 kW/408 CP și un cuplu maxim de 700 Nm pe motorizarea xDrive45, care poate accelera acum, de la 0 la 100 km/h, în 5,1 secunde.
Pe xDrive60, îmbunătățirea performențelor înseamnă o putere crescută cu 15 kW/21 CP, la 400 kW/544 CP, și o valoare a accelerației de la 0 la 100 km/h în 4,6 secunde. Viteza maximă a ambelor variante de model este limitată electronic la 200 km/h.
Pe vârful de gamă M70 xDrive BMW a reușit să aducă un plus de 30 kW/40 CP, nivelul maxim de putere fiind de 485 kW/659 CP, în My Mode Sport și un cuplu maxim de 1.100 Nm, cu Launch Control activat. Accelerația de la 0 la 100 km/h a coborât până la 3,8 secunde, cu un minim de 3,5 secunde cu sistemul de Launch Control. Viteza maximă a lui iX M70 xDrive este de 250 km/h.
CITEȘTE ȘI ADN de rață găsit în ambele motoare ale avionului Jeju Air care s-a prăbușit, potrivit unui raportLa nivelul bateriei, schimbările vin prin utilizarea de noi tehnologii la celule, care a condus la creșterea capacității cu 30%. Capacitatea netă pe cea mai mică baterie este acum de 94,8 kWh, iar puterea de încărcare a crescut până la 175 kW la xDrive45. Pentru celelalte versiuni, capacitatea netă este de aproximativ 109 kWh cu un charger care permite încărcarea până la 195 kW (curent continuu).
Alte îmbunătățiri sunt prezente la nivelul șasiului și suspensiei, M70 xDrive are și direcție integrală activă, control adaptiv al nivelului de rulare pe două axe și sistem de frânare M Sport în standard. Clienții vor beneficia de sistemele de asistență HDC și DSC decuplabil în echipare standard.
Și la interior au fost introduse o serie de noutăți, standard sau opționale, cum sunt scaunele M multifuncționale din microfibră perforată sau finisaje din argintiu închis.
CITEȘTE ȘI 5 ani de la Brexit - O lovitură pentru universitățile britanice și studenții din statele membre UEEchiparea standard a noului BMW iX include un sistem de alarmă, animația Welcome and Goodbye, faruri LED adaptive, Comfort Access, scaune încălzite pentru conducător și pasagerul din față, volan încălzit, Driving Assistant Plus, precum și BMW Live Cockpit Professional și sistemul de sonorizare Harman Kardon surround.
Echipamentele opționale includ plafonul panoramic din sticlă Sky Lounge, ventilație activă a scaunelor, pachetul Heat Comfort, sistem de sonorizare Bowers & Wilkins Diamond Surround, aplicații interioare Clear & Bold din cristal, pachet de exterior BMW Individual Titanium Bronze și cârlig de remorcare retractabil și cu extensie electrică.
În materie de software, a fost actualizat iDrive, la cea mai recentă versiune a sistemului de operare BMW 8.5. Funcțiile de control tactil pe ecranul curbat și vocal, prin intermediul Asistentului Personal Inteligent, permit șoferului accesul la informațiile și comenzile iDrive, dar și la servicii digitale online, precum streaming audio și video, jocuri și altele.
CITEȘTE ȘI FOTO Omul din centrul sistemului energetic, provocare pentru cel mai mare investitor în regenerabile din România: Investiți și în stocare! Referire la proiectul-mamut TarnițaLansarea comercială a noului BMW iX va avea loc în primăvara acestui an, iar clienții din România pot comanda noile versiuni ale modelului electric la prețuri ceva mai mari decât pe versiunea anterioară.
Dacă la lansare vechiul iX începea de la 78.800 euro, între timp el s-a scumpit la 80.300 euro, dar noul iX va fi chiar mai scumpă decât atât. Cel mai accesibil SUV BMW iX, versiunea xDrive45, va costa 81932 euro, la care se adaugă eventualele opțiuni, în timp ce prețul pentru iXdrive60 este 98.534 euro, iar versiunea M Perfromance M70 xDrive va putea fi cumpărată cu suma de 122.927 euro.