Ford Motor recheamă peste 148.000 de mașini, în Statele Unite.
Operațiunea este lansată în cadrul a două campanii de rechemare, conform Reuters.

Prima rechemare vizează 123.611 vehicule din modelele Ford F-150, Expedition și Lincoln Navigator produse în 2017–2018, din cauza unei scurgeri de lichid care ar putea reduce performanța sistemului de frânare și ar putea crește distanța de oprire.
Conform autorităților, dealerii vor înlocui gratuit piesele afectate, cum ar fi cilindrul principal sau servofrana, scrie News.ro.

A doua rechemare se referă la 24.655 de unități ale modelului Ford Explorer din anul 2025, din cauza unei posibile resetări a modulului de control al transmisiei (PCM) în timpul condusului. Aceasta ar putea duce la defectarea sistemului de parcare sau chiar la oprirea motorului.
Problema va fi remediată printr-o actualizare software gratuită, iar proprietarii urmează să primească scrisori de notificare până cel târziu pe 26 mai, a precizat NHTSA.